8 Martie sau despre cavalerismul din obligatie

Se apropie 8 Martie si de cativa ani tot ma framanta acest subiect…

Istoria

8 Martie a avut la baza un protest impotriva conditiilor de munca in urma carora multe femei si-au pierdut viata. Aceasta se intampla prin 1908. Abia in 1977 Adunarea generala a ONU a declarat 8 Martie ca zi international a femeii.

Celebrarea femeii de-a lungul timpului s-a facut in contextul stabilitatii sociale, femeia fiind imaginea mamei, a sotiei, a inepuizabilei energii dedicate celorlalti. Ziua de 8 Martie a fost folosita de sistemele politice, de institutii, de societatea de consum.

Dar nu asta ma framanta, desi de aici porneste totul.

Cum este perceputa aceasta zi astazi?

Femeile si-au insusit aceasta zi ca o recunoastere neconditionata a lor. Sunt femeie, deci trebuie sa fiu sarbatorita!

S-a facut un transfer de la ideea de femeie care includea anumite calitati, anumite conduite, anumite trasaturi care toate reunite duceau catre un model de femeie care merita sarbatorit!

In timp totul s-a simplificat si prin neasumarea acestor calitati care sa defineasca acea idee de femeie, femeile au inceput sa abuzeze de insasi constitutia biologica, m-am nascut femeie deci sarbatoreste-ma!

Revolta barbatului

Evident ca acest lucru a nascut frustrari, ca orice abuz sau impunere, si barbatul s-a revoltat.

Doar pentru ca te-ai nascut femeie eu trebuie sa iti cumpar flori, cadouri, sa te scot in oras sau mai mult sa accept sa iesi in oras sa te distrezi?!

Atunci merit si eu, doar pentru ca sunt barbat sa fiu in aceeasi masura sarbatorit ca purtator de comozom y. Si nu este vorba de o ocazie speciala de a iesi in oras cu prietenii sau de a primi atentii, ci de acea recunoastere generala, internationala, de necontestat pe care femeia a obtinut-o cu aceasta zi de 8 Martie.

Odata cu frustrarea barbatilor cele care au pierdut de fapt au fost tot femeile. Pentru ca, sincer, nu e chiar reconfortant sa-i vezi facand din obligatie gesturi, sa-i auzi vesnic comentand si revoltandu-se din cauza nerecunoasterii meritelor lor si acest 8 Martie ramane ca un pretext recurent al unui razboi al orgoliilor.

Adevarul

Si nu este nici vorba ca barbatul nu ar recunoaste meritele femeii sau femeilor speciale din viata lui, fie  ca este vorba de mama, sora, sotia, o profesoara,o vecina sau o colega. 
Este vorba de faptul ca, inevitabil, barbatii recunosc aceste merite doar catorva femei din viata lor. E o chestiune de intimitate pana la urma.

Dar ziua de 8 Martie impune recunoasterea si celebrarea tuturor femeilor, de fapt a ideii de Femeie. Si barbatii sunt practic in contradictie cu ei insisi. Cum vom fi si noi, acum ca s-a stabilit si o data pentru ziua barbatului si ne vom trezi ca trebuie sa-i felicitam si sa le acordam atentie tuturor barbatilor, desi am fi convinse ca nu merita toti, doar pentru ca e ziua lor oficiala.

Monopolizarea si convenientele

Asadar recunosc sincer ca nu ma mai bucura de mult aceasta zi. Am trasferat bucuria sarbatorii de 8 Martie catre 1 Martie care este o sarbatoare simbolica, desi si ea a devenit sexuata si sexualizata si, si acolo suntem acuzate de a fi monopolizat simbolul si sarbatoarea asumandu-ne-o ca pe una a noastra. 

Dar de fapt toate au ajuns niste conveniente. Asa cum pornisem sa marturisesc si despre ziua de 8 Martie.

Despre asteptari

Noi femeile avem asteptari. Nu ne mai gandim de mult la ceea ce semnifica ideea de femeie, nu ne mai gandim la conditia noastra de femeie, la rolul nostru, la dorintele noastre, la cat de feminine mai suntem.

Am pornit pe drumul emanciparii incercand sa acaparam tot ce ne-a stat in cale: am inceput sa lucram, apoi sa intretinem familia, apoi ne-am declarat independenta si am minimizat rolul barbatului in viata noastra, am inceput sa devenim vanatoare, seducatoare, cotropitoare, conducatoare si acum aspiram sa devenim leadere. Dar vrem sa ni se recunoasca feminitatea. Pentru felul in care ne fardam, pentru felul in care aratam, pentru reusitele noastre, pentru curajul nostru, pentru rezistenta noastra, pentru imaginea erotica a noastra din gandurile barbatilor.

Incercam sa impunem imaginea femeii emancipate si apoi cerem recunoastere pentru feminitate si fragilitate. 
Cat de emancipate suntem daca avem nevoie de recunoastere?! Cat de feminine mai stim sa fim?!
Cred ca suntem usor nesigure pe rolul si statutul nostru, daca nu reusim sa ne bucuram in sine de ceea ce am realizat si de ceea ce suntem. Dar nesiguranta ne caracterizeaza pe toti la un anumit moment sau intr-o anumita conjunctura.

Ideea de “FEMEIE”

Cu siguranta fiecare barbat isi doreste sa existe acea femeie pe care sa simta ca doreste sa o sarbatoreasca, acea femeie care sa reprezinte imaginea sa despre Femeie!

Gandindu-ne cat de diferiti suntem cu totii, realizati cate imagini ale Femeii exista in aceasta lume?!

Cam cati oameni se gandesc la aceasta idee si incearca sa o defineasca. Fiecare in felul lui.

Realitatea

Asa ca nu vad de ce ne-ar deranja daca cineva nu ar considera oportun sa ne acorde atentie de 8 Martie. Nu reprezentam imaginea “Femeii” din conceptia sa si poate ca nici nu ne-am dori.

Asteptarile noastre sunt sau ar trebui sa fie legate de persoanele importante si apropiate, pe care consideram ca le cunoastem si fata de care ne raportam intr-un anume fel. 

Concluzie

Doamnelor, bucurati-va de feminitatea voastra si nu veti mai avea nevoie de recunoastere din partea celorlalti. Acceptati ca exact ceea ce va defineste ca femeie in conceptia voastra poate fi in contradictie cu ideea de “Femeie” din conceptia celorlalti si alegeti sa fiti in accord si in armonie cu voi insiva. Aceasta insemna inclusiv ca acea contradictie nu va nelinisteste. Daca va nelinisteste inseamna ca va doriti altceva si nu sunteti in accord cu voi insiva.

Domnilor, incercati sa nu va mai folositi de ziua 8 Martie ca de un pretext pentru a va exprima frustrarile, nemultumirile si neimplinirile in raport cu femeile din viata voastra. Aveti 364 de zile pe an sa clarificati aceste raporturi cu ele si o zi in care sa le recunoasteti meritele celor care intr-adevar s-au apropiat de ideea de “Femeie” din conceptia voastra. 
Nu faceti nimic  in contradictie cu ceea ce credeti si simtiti si atunci nu vi se va mai parea atat de nedreapta si de frustranta aceasta zi de 8 Martie. Din contra, va fi un prilej foarte bun pentru a va arata pozitia fata de ceea ce reprezinta FEMEIA pentru voi.

Epilog

Intotdeauna voi gasi modele de feminitate si modele de femei care sa faca din aceasta zi un frumos prilej de meditatie si automotivare pentru mine.

Si intotdeuna va exista amintirea mamei, ideea de "mama" asa cum am perceput-o eu, si stiu ca am fost o norocoasa, si voi folosi aceste ganduri si imagini pentru a oferi tuturor un model de invidiat si mie un prilej de a-i celebra amintirea.  

P.S. Avand in vedere ca s-a votat si ziua barbatului pe 19 noiembrie, de acum se va aplica si zicala QUID PRO QUO :))

Teodora Maftei sau despre setea de viata

Am lasat sa treaca timpul, sa-mi astern gandurile si sentimentele. Am lasat sa se astearna un pic linistea peste noi si peste sentimentele noastre.
Si-acum aleg sa povestesc celor care au cunoscut-o pe Teo si sa le explic celor care nu au cunoscut-o, de ce a fost asa de mare impactul disparitiei ei pentru noi. Ca de fapt, povestind si rememorand momentele cu si despre Teo, vorbim despre noi. Pentru ca Teo a stiut sa ne ofere oglinzi, niste oglinzi minunate ale celor care suntem in forul nostru intim si ale celor care ne-am fi dorit sa fim.

Pentru ca Teo nu a lasat copilul din ea sa dispara si s-a alintat cat a putut, s-a rasfatat cat i s-a permis, s-a bucurat si a carcotit. S-a bucurat de zapada, s-a bucurat de pinguini, a tanjit dupa ciocolata, a alergat dupa Mos Craciun, a plans dupa inghetata, a facut colectie de pinguini, ne-a stresat cu colectia ei de pinguini :), i-a fost lene, i-a fost somn, i-a fost frig, a plans ca a pierdut Rapidul, si-a pus dorinte si a visat! Si despre toate astea a vorbit cu noi. Cu totii stiam ce face Teo, ce a suparat-o, ce a bucurat-o, ce a mai facut in ultimii 5 ani. Eram parte din viata ei pentru ca asa a ales ea. Si pentru asta trebuie sa-i multumim. Si mai ales pentru asta ne lipseste foarte mult. Nu stiu cat am reusit noi sa-i umplem viata, dar stiu ca ea ne-a umplut vietile de frumos copilaresc si ne este dor de copilul din ea care ne amintea de copilul din noi.

Pentru ca Teo a ales sa-si faca meseria cu pasiune, a pus suflet in fiecare fotografie facuta, in fiecare eveniment la care a participat, in fiecare proiect la care lua parte. Cand Teo avea treaba noptile erau foarte scurte, taxiurile erau prea lente, ploile erau prea sacaitoare, aparatele erau prea neascultatoare, pentru ca Teo punea pasiune si pentru ca ceea ce facea era mai important decat orice in acel moment. Vesnic in criza de timp, vesnic agitata, vesnic preocupata sa iasa bine, sa ajunga la timp sa faca cea mai faina poza si din miile de poze abia o multumea una, pentru ca era exigenta! Cu Teo traiam emotia fiecarui concert, fiecarui eveniment sportiv, fiecarui eveniment caritabil, cu Teo stateam in tensiune, traiam emotie si ne bucuram pentru tot ce traia, pentru ca ne lua cu ea si ne arata ce inseamna sa traiesti cu pasiune. Fie ca incercam invidie, nostalgie sau admiratie, primeam de la ea sete de viata.

Pentru ca Teo a stiut sa lupte cu viata, cu durerea, cu fatalitatea, cu boala, cu restrictiile, cu frustrarile si cu angoasele. Pentru ea boala era un alter ego cu care vorbea, pe care il ruga sa aiba rabdare, sa o lase sa-si faca treaba si apoi nu avea decat sa doara, pe care il respecta, pentru ca orice afront devenea o lupta inegala si oricat si-ar fi dorit sa o castige, accepta ca nu prea era loc de negociat. Pentru ca reusea sa povesteasca despre toate prin cate a trecut cu seninatatea celui care a invatat ca ceea ce nu poate fi schimbat trebuie acceptat. O lectie foarte grea a vietii pe care Teo o invatase si pe care apoi ne-a descris-o, facandu-ne sa intelegem ca dincolo de copilul frumos exista un om cerebral, matur si vaccinat, cum ii placea sa spuna. Si pentru ca nu a considerat nici o secunda ca 3 operatii pe creier si alte 4 conexe, un diabet si miile de migrene reprezinta o piedica, un handicat sau o rusine, ne-a dat putere sa ne ducem mai usor micile neplaceri marunte, care poate in mintea noastra ar fi devenit mari tragedii, daca nu am fi stiut prin ce a trecut ea. I se spunea "Die Hard" si era mandra de asta. A fost un reper de rezistenta, de demnitate si de tenacitate pe care-l intalnesti odata in viata, daca esti norocos.

Pentru ca lui Teo i se intamplau lucruri. Niciodata nu stiai ce se mai intampla de data asta. Ba ii plesneau tevile de la calorifer si se inunda cu apa calda si facea haz de necaz zicand ca s-a mai incalzit in casa, ba i se spargea geamul si apoi se chinuia sa-l monteze singura, facand poza artileriei de scule folosite, ba se certa cu taximetristul recalcitrant, ba nimerea in cel mai odorizat autobuz, ba o ploua de o mura in drum spre meci sau o batea vantul pe stadion la concert. Cu Teo aproape ca abia asteptai un eveniment ca sa vezi ce i se mai intampla si sa nu credeti ca eram convinsi ca este o fatalitate, ca ei i se intampla mereu cate ceva, desi ea uneori spunea asta, ci pentru ca iubeam felul in care ea vedea realitatea. La ea totul incepea ca o poveste "Sa va spun ce mi s-a intamplat..." in timp ce in realitatea noastra ar fi fost "sa-mi bag piciorul in ea de viata, ca nimic nu merge ca lumea in tara asta ". Toate aceste povesti erau speciale pentru ca ea era speciala si prin felul ei jucaus si copilaresc de a povesti toate ghinioanele pamantului ne facea sa vedem si noi viata altfel, sa interpretam altfel intamplarile si sa punem pret pe unicitatea noastra. Teo ne-a redat pe noi noua aducandu-ne aminte de propria noastra unicitate.

Pentru ca Teo stia sa se bucure de clipe si de oameni. Teo savura fiecare concediu si oriunde se ducea parea a fi raiul pe pamant. Si sunt convinsa ca daca as lua-o pe urmele ei de la Dorna, pana in Grecia, Turcia sau Anglia nu voi reusi sa vad frumosul din lucruri, din locuri si din oameni asa cum il vedea ea. Nu stiu cum se facea ca parca doar la ea rasarea si apunea soarele splendid, doar la ea ploua frumos, doar la ea strazile pustii, banalul pranz sau un desert capatau culori fascinante, doar la ea peisajele erau de basm si pana si blocurile gri ale Bucurestiului pareau naluci printre lumini si umbre. Pentru ca asa le vedea ea si pentru ca stia sa ni le arate asa. Si de la ea am invatat incet, incet sa ne ridicam privirea, sa privim, cerul, norii, apusurile si rasariturile, locurile si oamenii. Teo ne-a invatat sa traim acum, autentic si sa ne bucuram de orice.

Pentru ca pentru Teo, ce era mai bun, urma sa se intample, traia fiecare clipa si-si punea sperantele in clipa urmatoare si parea pregatita pentru orice ar urma sa se intample...
Poate ca doar noi nu am fost pregatiti, doar noi am ramas cu dor de dorul ei de viata, cu dor de intamplari neobisnuite, cu dor de emotii, cu dor de sinceritate, cu dor de copilarie, cu dor de Teo din noi.
Vorbim cu ea pentru ca ne lipsesc confesiunile ei, ne obisnuise cu povestile zilnice si ne simteam importanti si de incredere, ne lipsesc glumele si copilariile ei pentru ca ne-a trezit copilul din noi, ii postam fotografii si poezii pentru ca prin ea am devenit fiecare dintre noi mai artisti, mai sensibili, mai creativi, o tinem prezenta pentru ca Teo este in fiecare dintre noi.
Asa o simt eu pe Teo si asa o voi purta cu mine in aceasta lume.



















PS Toate fotografiile sunt luate de pe pagina de facebook a Teodorei, cu intentia sincera de a ilustra toate aceste ganduri.

Anti-islamism si provocare

Observ cu tristete starea de iritare si tensiunea care mocneste cam peste tot in Europa. Nemultumirile au crescut in urma crizei financiare, oamenii sunt tot mai sceptici ca pot fi protejati de uniune si la toate acestea se adauga si efectele globalizarii, care la inceput nu erau asa de vizibile.
Ne-am luptat pentru a deveni o mare unuine, ne-am luptat pentru a putea circula liber si a putea munci oriunde dorim si putem.
Fiecare tara a beneficiat cumva de aceste privilegii si a folosit mana de lucru ieftina adapostind diverse etnii si nationalitati. In timp s-au format comunitati, care au rezistat eforturilor de integrare culturala, ba chiar au devenit manifesti in interiorul natiunii  care i-a adoptat. Rezidentii au devenit iritati si atitudinea aroganta vizavi de imigranti este in sine o provocare. Fara a dori sa minimalizez cumva pozitia acestora, pentru ca evident ca in tara ta ai dori sa se respecte regulile si cultura si sa fii in siguranta. Dar pentru asta trebuie sa te implici si sa-ti asumi responsabilitati.
Genul acesta de aroganta ma deranjeaza: eu nu ma cobor intr-atat sa lucrez asa ceva, sa vina prostii aia sa faca treaba asta si-i platim si mai putin, ca sunt imigranti. Si apoi suntem deranjati de prezenta lor. Si gasim de cuviinta sa-i ironizam si sa-i satirizam, sa ne pozitionam cumva superior fata de cultura si valorile lor si sa accentuam fix latura lor manifest negativa. Si as indrazni sa merg si mai departe prin a spune ca nu ar fi surprinzator sa vedem ca de fapt cineva se putea folosi de frustrarea lor evidenta pentru a declansa un conflict.
Un ziar de satira francez a fost atacat de islamisti ca replica la caricaturile publicate de acesta. Stim scenariul, el a mai avut loc odata, la fel s-a lasat cu violente, dar nu de asa amploare. Nu poate spune nimeni ca nu au stiut ca acele caricaturi vor fi un factor declansator de violente, nu a fost nimeni inocent cand acelea s-au publicat!
Dilema mea este alta. Oamenii de rand pot specula si pot fi usor influentati de imagini, comentarii, articole si toata aceasta avalansa mediatica. De-asta exista, pentru ca exista oameni care se lasa usor impresinati. dar la nivelul institutiilor si mai ales la nivelul anchetei nu au voie sa fie oameni naivi. Nu pot sa-mi imaginez ca dupa ce constati urmarind imaginile atentatului ca a fost unul profesionist, ca nu a mai fost un atentat tipic urban: masina, bomba, sinucigasul fanatic, s-a trecut deja la un alt nivel, a fost atac armat deschis, bine pus la punct, profesionist. Si atunci cum iti poti imagina ca un profesionist care planuieste un asemenea atac isi ia buletinul cu el, ba mai mult il uita si in masina care de altfel e plina de simboluri musulmane.
Nu contest ca au fost implicati si musulmani, e deja usor sa-i implici ca exista si la ei un nivel foarte ridicat de frustrare si iritare, fierbe de ceva vreme si la ei revolta si sunt educati sa fie combatanti. Si ei pot fi usor influentati de un fals ideal pentru care sa fie folositi, convinsi ca fac o fapta buna pentru tara si religia lor. Revenind la dilema mea, cine a fost oare cu adevarat in spatele atentatului? Ca dincolo de sustinerea acestuia de diverse organizatii islamiste, nimeni nu l-a revendicat, totusi.
Ce s-a intamplat de fapt? S-au agitat spiritele si s-a accentuat aceasta idee de jihad, de razboi religios si s-a dat curs manifestarilor extremiste din intreaga europa si nu numai. Este o invitatie clara!
Cine va raspunde invitatiei este foarte clar tuturor. Dar eu in continuare as dori sa aflu cine a facut aceasta invitatie?
Extremistii vor reactiona, au teren prielnic, ba chiar vor putea sa mai converteasca in acest contex si multi alti adepti si sa aiba castig mai mare la nivel politic in toata Europa. dar stim bine ca politicul e dirijat de economic si parerea mea ca de acolo am putea afla raspunsul la intrebare. Cine are de castigat din punct de vedere economic in urma acestui conflict grav intre orient si occident?

Si mai am un defect, dupa 10 ani de lucrat in media, intotdeuna cand se intampla ceva si e super mediatizat, ma intreb de la ce ni se distrage atentia. ce se intampla si nu trebuie sa stim? ce evenimente trebuie sa fie ignorate, minimalizate, uitate?
Sper ca cei care trebuie sa ia decizii si sa rezolve conflictul s-au gandit deja la toate astea si de fapt doar noi ne agitam in timp ce lucrurile vor intra pe un fagas normal, usor, usor. Dar poate si noi ar trebui sa nu mai fin asa de pasionali, de emotionali si de naivi si sa ne punem mai multe intrebari in loc sa facem fel de fel de afirmatii. sa ne preocupe cauzele si efectele si nu imaginea noastra pozitionandu-ne in asentimentul multimii de-o parte si de alta, fara sa stim care sunt partile de fapt.
ma declar impotriva crimelor de orice fel, detest violenta, dar asta nu ma face atat de naiva incat sa nu ma intreb de ce se ajunge la ea si daca nu cumva fiecare contribuim, fara sa stim sau tocmai prin ignoranta si detasare, la ea.
(photo: dudelol.com)

Luxul oratoriei

E lesne de observat cum cele doua dezbateri ale candidatilor la presedintie au mocnit un pic focul sustinatorilor lui Johannis si cu siguranta nu au reusit sa ii convinga pe nehotaratii de dreapta.

Johannis a fost scos din zona sa de comfort si, cum nu are antrenament in ale oratoriei, nu a avut nici lejeritatea discursului, nici spontaneitatea replicii. Facea ceva ce nu-i era in fire si cu care nu era de acord. Trebuia sa lupte murdar pentru a convinge, trebuia sa se apere in loc sa demonstreze ceva, trebuia sa faca un dans de step, fara pantofii potriviti.

Sa nu uitam, oameni buni, ca oratoria este "Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public" si oratoria se invata tocmai propunand teme neadevarate si punandu-i pe oratori sa faca un discurs convingator indiferent daca ceea ce demonstreaza este adevarat sau nu. Cand spui despre cineva ca stapaneste oratoria te gandesti ca poate demonstra si convinge orice si una din calitatile de baza este sa nu vorbesti din convingere ci cu convingere.

Victor Ponta este un bun orator, minte natural, are spontaneitate si este in stare sa sustina orice idee, oricat de neadevarata ar fi pentru a iesi din corzi. Stapanind oratoria, inveti sa iti controlezi emotiile si sa le manipulezi pe ale celorlalti.

Johannis vorbeste din convingere si acesta este motivul pentru care se si simtea necomfortabil in anumite situatii, avea responsabilitatea a ceea ce spunea. Johannis se simte responsabil in fata alegatorilor in timp ce Ponta ar vrea sa-i faca pe alegatori sa preia responsabilitatea.

Este evident ca a fost o lupta inegala. Primul ministru a avut avantajul celui care a avut acces la informatii si care a fost implicat in actul de conducere, avea avantajul de a sti lucruri din experienta in timp ce Johannis ar fi trebuit sa faca munca de cercetare pentru a afla informatii si pentru a le structura ca sa le poata apoi oferi ca argumente. Stim cu totii ca cei care sunt la putere au avantajul acesta.

De unde vine dezamagirea noastra? Din asteptarile pe care le-am avut. Ne-am dorit ca Johannis sa joace la fel de murdar ca Ponta pentru a-i demonta discursul si a-i da in vileag fatarnicia. ne doream sa-l vedem ripostand, punandu-l in corzi si aplicandu-i un "upercut" care sa ne dea satisfactia unei victorii. In acele momente doream sa se ridice la ceea ce parea o inaltime a discursului, care, in fapt, era o coborare la un nivel la care Johannis nu dorea sa se coboare. Cel putin eu asta sper. Pentru ca de fapt ceea ce am sustinut cu totii ca ne dorim este O SCHIMBARE.

Dupa toate aranjamentele, aliantele, masinatiile si manipularile facute de politicieni, abuzand de votul primit si folosindu-l dupa propriile interese in cel mai josnic mod posibil pentru a obtine avantaje personale, ne-am dorit ca votul nostru sa fie luat in seama, sa conteze in politica ce se va face si sa valideze directia politicii viitoare. Acest lucru nu se poate face cu oameni care sunt buni oratori si te mint frumos pentru ca apoi sa intoarca votul tau impotriva ta ducand o politica impotriva intereselor noastre.

Va spun sincer daca Johannis ar fi facut fata jocului murdar al lui Ponta si ar fi pus pe masa aceleasi arme, daca mi-ar fi dat sentimentul ca este exact la fel ca adversarul sau m-ar fi pierdut de alegator. Nu vreau sa aleg un alt Ponta si nici macar ceva asemanator.

Am fost foarte incantata de pozitia lui Johannis dupa primul tur de scrutin cand a refuzat sa faca aliante politice, sa tranzactioneze iluzii si sa-si faca pozitia santajabila de catre asa zisii sustinatori care in contul unor voturi, pe care nu le controlau de fapt, cereau functii si avantaje. Acesta a fost de fapt cel mai puternic argument pentru care m-a convins sa-i ofer votul. Mi s-a adresat mie si nu presupusilor mei reprezentanti. Mi-a cerut votul MIE si nu l-a tranzactionat cu cei care au iesit din cursa electorala.

Acum insa ne plangem ca nu are un staff de campanie pregatit si nu are o sustinere puternica in mediul politic. De ce??? pentru ca cei care ii puteau oferi lucrurile acestea: un staff bine pregatit, o campanie agresiva si zgmotoasa ar fi facut-o doar pentru niste avantaje materiale, doar in schimbul a ceva. Transferul de "know how" nu se mai face de mult voluntar si din convingere. Mai mult, chiar cei din partidul sau isi doresc ca Johannis sa piarda, pentru a putea apoi sa preia puterea in partid si sa-si reia pozitia, cercul de interese si sa-si faca jocurile. Atunci cand nici oamenii tai nu te sustin, e greu sa te lupti cu toti.

Problema noastra este intreaga clasa politica in care nu mai avem incredere, problema majora este lipsa de scrupule din politica si ignorarea vointei electoratului. problema majora este ca nu mai avem incredere ca putem schimba ceva.

De ce ar fi o lovitura sa nu iasa Ponta? Nu pentru ca, vezi doamne, am reusi sa schimbam clasa politica, nu pentru ca am reusi prin asta sa schimbam regulile jocului, ci pentru ca am reusi sa tragem un semnal de alarma clasei politice, ca exista si o vointa a noastra care nu poate fi tranzactionata prin reprezentanti, ca putem, daca merg prea departe, sa schimbam ceva si sa-i punem in incurcatura, ca avem curajul sa le demontam sirul lung de minciuni si sa le expunem intregul lant al slabiciunilor, pentru ca nu mai consideram ca ne este comod sa lasam lucrurile sa mearga la intamplare.

Da, votam impotriva unui candidat de vreo 25 de ani si nu este vina noastra, este vina clasei politice ca nu este in stare sa ne dea o solutie viabila in care sa credem si ne obliga sa facem compromisuri, alegand raul cel mai mic.

Dar am ajuns in punctul in care consider ca nu ne mai permitem luxul oratoriei. Pretul pe care il vom plati va fi prea mare. Consider ca este foarte important sa le incurcam jocurile, sa le mai taiem aplombul si sa-i fortam sa tina cont si de noi. Si daca Johannis nu va reusi sa impuna o alta conduita politicii noastre si va ramane un singuratic presedinte care respecta reguli si tine la imagine si adevar, cred ca e bine sa aducem si aceasta pata de culoare politicii si sa-i punem pe ganduri pe toti versatilii politice, ca nu intotdeuna functioneaza artificiile lor oratorice si manipulatoare.

Parerea mea...

Despre respect si responsabilitate

Asa am fost crescuta eu, intr-o familie in care s-a cultivat reticenta in fata vorbelor mari, judecata faptelor si masura in aprecieri.
Cu o mama profesoara de istorie am invatat ce inseamna geopolitica, strategia, interesele ascunse, am fost mereu uimita de viziunea pe care ea o avea vizavi de evenimente si de felul in care reusea sa vada, dincolo de aparente, evenimentele globale, incadrate in timp si spatiu. Langa ea aveam incredere ca sunt de partea buna a baricadei si aveam aplombul de a sustine niste opinii din punctul meu de vedere validate de un om intelept.
Am incercat sa fiu discreta si retinuta, intotdeuna argumentata in opinii si am respectat la randul meu argumentele celorlalti, pentru ca inevitabil nu putem fi toti de acord, in fond, poate nu avem toti aceleasi viziuni despre lucruri si cu siguranta nu avem toti aceleasi interese.
Dar in momentul acesta m-as simti lasa daca nu as face gestul de a-mi sustine hotarat si deschis pozitia fata de aceasta campanie electorala care nu hotaraste doar viitorul presedinte pentru urmatorii 5 ani, ci si directia in care o va lua tara pentru vreo 20 de ani.
Consider ca orice persoana ar trebui sa judece lucrurile, evenimentele si mai ales faptele, inainte de a decide cum sa voteze.
1 de ce nu am dori ca cei corupti sa fie deferiti justitiei? Si nu am nici un interes politic, sunt foarte deschisa in a-i vedea pe absolut toti coruptii in puscarie! Este firesc pentru o societate sanatoasa, sa fie capabila sa faca un minim de curatenie si sa ne apere drepturile.
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care celui care fura sa-i fie frica! si mai mult sa fie convins ca mai devreme sau mai tarziu va plati.
Daca dumneavoastra va doriti ca unii sa fure din banii dumneavoastra, fara a da socoteala si apoi sa platiti taxe suplimentare pentru acoperirea pagubelor, sunteti invitatii mei sa votati cu ponta.

2. De ce nu ni se pare normal ca tuturor sa ne fie respectate drepturile constitutionale si vesnic ajungem la o dezbinare, pornind dintr-o mentalitate detestabila: doar cei care sunt la putere au drepturi, restul au doar obligatii. De ce considerati ca singurul mod in care alesul poate iesi presedinte este acela de a frauda alegerile si a refuza un drept constitutional celor care au o alta opinie politica? Cum v-ati simti acum daca cineva v-ar refuza duminica dreptul de a-l vota pe ponta? Cu ce difera acum principiul respectarii constitutiei fata de momentul in care s-a considerat ca presedintele tarii nu a respectat constitutia. Atunci ati vociferat cu totii ca trebuie respectata constitutia si ati dat jos un presedinte. Acum se stie clar care este prevederea constitutionala care este incalcata si acum nu mai sunteti adeptii respectarii prevederilor constitutionale.
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care oamenii sa se duca la vot in procent de 90%, as fi chiar adepta votului obligatoriu si rezultatul votului chiar sa reflecte vointa poporului si nu vointa politica a unui grup de politicieni. Imi doresc ca oamenii sa isi ia in serios rolul de votant si rezultatele sa reflecte starea de fapt . Nu vreau sa mai pun sub semnul intrebarii rezultatele alegerilor, motiv pt care imi doresc ca si dumneavoastra si toti romanii sa voteze pentru a limita puterea politicienilor de a folosi absenteismul la vot.

3. De ce nu suntem capabili sa intelegem importanta separarii puterilor in stat si rolul institutiilor?! De ce ni se pare firesc ca politicul sa se amestece in justitie si justitia sa fie implicata in politica, de ce nu va doriti o justitie independenta, care sa nu tina cont de functii si partide, ci de fapte si dovezi? Care este castigul dumneavoastra direct din faptul ca oameni corupti se tin departe de justitie folosind puterea politica si de ce politica trebuie sa directioneze actul de justitie?
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care justitia sa fie independenta si consider ca ar fi in interesul tuturor ca acest lucru sa se intample.

4. De ce brusc deveniti smeriti si credinciosi? Mi-aduc aminte incidentul cu domnul Raed Arafat, cand a fost demis din functia de secretar de stat de catre Basescu. Atunci am iesit in strada toti si dumneavoastra, sustinatorii psd ati ramas in strada multa vreme deturnand miscarea pro Raed Arafat intr-o miscare anti Basescu si ati strigat in gura mare ca il vreti inapoi pe domnul Arafat. De ce atunci ati putut sustine un musulman si acum invocati argumente religioase pentru a convinge oamenii ca numai ortodocsii pot fi votati? De ce nu intelegeti ca si biserica este tot o institutie implicata politic si va foloseste pentru a se pune la adapost. Aveti idee cati bani sunt manevrati prin intermediul bisericilor si cat suntem furati de 25 de ani prin simplu fapt ca bisericile nu platesc impozite nici pt banii declarati, ca sa nu mai vorbesc de cei nedeclarati pe care cu generozitate ii puneti in cutia milei?!
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care biserica ajuta oamenii si lupta pentru drepturile lor. O biserica  deschisa sufletelor noastre si nu veniturilor noastre, dechisa oamenilor si nu politicenilor. O biserica transparenta si corecta care sa contribuie la insanatosirea acestei societati fie si doar contribuind la fondul de sanatate cu impozitele pe veniturile incasate, lucru care ar ajuta oamenii sarmani si mai ales o biserica a preotilor cu har detasati de problemele lumesti si care sa ne ajute si pe noi, pacatosii sa ne gasim calea, integritatea, sfintenia prin curatenie sufleteasca.

5. De ce trebuie sa impartim tara in doua si sa devenim dusmani? In mod normal ar trebui sa ne dorim aceleasi lucruri pt tara asta si pentru noi si singura divergenta ar trebui sa fie legata de persoana care consideram ca ar fi mai competenta sa atinga acele obiective. Ar trebui sa ne batem in argumente pozitive si in obiective care mai de care mai indraznete. Ar trebui sa ne dorim aceleasi lucruri si sa avem pretentii de la alesii nostri sa nu ne insele asteptarile.
Imi doresc sa traiesc intr-o tara in care alesii sunt trasi la raspundere de alegatori, sa existe consecinte ale nerespectarii contractelor pe care politicienii le fac, in fapt cu alegatorii in vederea sustinerii prin vot. Visez sa traiesc intr-o tara in care principiile politice sa fie respectate si politicienii sa nu-si mai bage picioarele in convingerile mele si in votul meu incheind aliante cu care eu nu sunt de acord. Vreau sa traiesc intr-o tara in care sa fiu respectata si sa respect!

Mergeti si votati, va respect optiunile, respectati-le si voi pe ale celorlalti!

Politica pasilor marunti

A venit momentul unor bilanturi in viata mea si meditam, privind rezultatele, ca intotdeuna am adoptat politica pasilor marunti... Nu am crezut niciodata in schimbari majore peste noapte, nu am fost niciodata adepta valurilor, a castigurilor peste noapte, a ascensiunilor rapide, a iesirii la rampa, a epatarii, a demonstratiilor de forta, a instigarilor, a luptei pe fata sau de guerilla, a razbunarilor sau a afronturilor. Nu am indraznit prea mult si nu am realizat prea multe. Am preferat comfortul evolutiei lente, a parcurgerii etapelor, armistitiilor, a pacilor tactice si a negocierilor.

Intotdeuna am considerat ca in functie de conjuncturi si contexte, in functie de pozitionare si de planurile pe termen lung facute, poti sa o iei intr-o directie sau alta, pas cu pas... Doar ca atunci cand adopti politica asta ai nevoie de rabdare, de consecventa si de asumarea scopurilor finale, ceea ce inseamna ca nu te poti lasa prada sentimentelor de moment, nu poti arunca totul in aer pentru ca ai fost jignit, nedreptatit sau pentru ca pur si simplu esti revoltat. Planurile au fost revizuite, schimbate, repliate pe realitati si evenimente si scopurile au fost urmate cu toate deturnarile de pe parcurs.

Nu poti trai intens clipa, nu poti savura gustul placut al momentului, dar poti avea linistea ca tot ceea ce ai facut a avut un scop si o finalitate.

Numai ca uneori o politica a pasilor marunti poate insemna si o castigare a bataliilor , dar la final, prin evaluarea situatiei de fapt, sa constati ca in fapt razboiul e pierdut... Glorie de forma si faliment de fond.

Dar am curajul de a ma uita in ochii tuturor celor care mi-au tulburat viata si am mandria de a fi in picioare si pe drumul meu.

Dar privind inapoi ma gandeam ca politica asta apartine oamenilor care au timp, pentru ca e o abordare pe termen lung si graba sau nerabdarea nu au cum sa sustina un astfel de demers.
In ce masura am stiut sa-mi traiesc viata?! nu as putea spune. Pretul platit pentru un cap sus si o reputatie buna poate fi mare uneori. Dar multumirea personala si sansa pe care singura mi-am dat-o, chiar daca poate prea tarziu, la un nou inceput, sunt nepretuite.

Incerc sa nu ma gandesc la cate nu am facut, de cate lucruri m-am privat, cate lucruri nu mi-am permis, cate nu am avut voie, ce am ales sa nu fac si ce nu am putut efectiv sa fac.

Ma bucur acum de o liniste care imi rasplateste din plin lungul sir de frustrari si suferinte si privesc un rasarit de soare mai frumos ca niciodata.

(Arcul de Triumf)

Cerc vicios

Astept o vreme in care sa dau ragaz gandurilor sa se desfasoare... Tot mai des ma surprind furand clipe realitatii pentru a medita fugar la ce as vrea sau ar trebui sa ma gandesc, rezumate ale unor ganduri ce as vrea sa se intample... si restantele sunt din ce in ce mai mari.
Orice prilej devine un derapaj in visare, o evadare in lumea gandurilor pe care o vizitez din ce in ce mai rar, gandurile frumoase, meditatiile, ideile si planurile launtrice... Am constatat ca de fapt lumea mea este ocupata de griji si nelinisti si parca nu-mi mai permit sa fiu eu, cu emotiile mele, cu visurile mele, cu planuri si sperante. Intotdeuna ma gandesc ca ar trebui candva sa...
In pragmatismul acestei lumi ajungem sa gandim in termeni de scop, beneficiu, deadline, rentabilitate... Suntem atat de expusi si totodata parte din acest angrenaj al pragmatismului, cu reguli si artificii, cu manipulari si interese, incat ajungem sa nu mai credem in nimic... Nu ni se mai da dreptul la visare,  vesnic cineva ne arata ca ne inselam, ca nu suntem realisti, ca nu intelegem adevaratele intentii, scopuri, interese... Dar uneori avem nevoie sa nu mai intelegem, sa credem ca poate nu este asa.
Intrebarea este oare cat ne costa? Si la fel ma intreb acum, oare nu asta e pretul pe care il platesc pentru ca mi-am permis sa visez, sa cred ca lucrurile sunt altfel si am ajuns prinsa intr-un vartej de griji, probleme si complicatii care acum nu-mi mai dau ragazul sa evadez in lumea mea? Platesc un pret fara a invata nimic, dorindu-mi in continuare sa sfidez o lume in afara careia nu pot trai...