Aseara am fost la deschiderea festivalului de film Dakino si am vazut filmul documentar al lui Emir Kusturica, “Maradona”.
Recunosc ca am pornit cu o oarecare retinere; fara a fi o microbista si mai ales fara a fi destul de mare in epoca de glorie a lui, pentru mine Maradona a reprezenatat un mare fotbalist care, dupa ce s-a retras, s-a ratat din cauza drogurilor.
Uneori e bine sa vezi un documentar de acest gen pe un astfel de fond, pentru ca lipsa de informatii te opreste sa iti formezi clar o opinie cat de cat obiectiva, si atunci poti asimila mult mai bine ceea ce vezi.
Prezentarea fenomenului Maradona a fost facuta in contextul istoric al vremii, cand inca era proaspat conflictul argentiniano-britanic din insulele Falkland (Malvine)din 1981, cand argentinienii, desi agresori, infranti de englezi, s-au considerat victime.
Victoria Argentinei in fata Angliei in Campionatul Mondial din Mexic, victorie datorata in foarte mare masura lui Maradona, l-a transformat pe acesta intr-un erou national care, dincolo de geniul fotbalistic, a devenit portavocea unei tari care reusea sa se faca din nou auzita in toata lumea. Pentru argentinieni, meciul cu Anglia era prima infruntare, fie si fotbalistica, dupa conflictul din 1981 si a fost luata mai mult decat in serios. Asa cum spunea antrenorul de atunci, Carlos Bilardo, inainte de meci: “Sunteti deja morti, nu vi se mai poate intampla nimic”. Cele doua goluri, ambele antologice, ale lui Maradona au insemnat pentru Argentina nu numai victoria sportiva, a fost o razbunare,a fost fenomenul, pe care altfel nu ti-l poti explica, care a generat cultul pentru acesta, mergandu-se pana acolo incat in tara natala i s-a infiintat o Biserica si o religie... Cei ce adera la Biserica Maradoniana jura ca toata viata sa-l recunoasca pe acesta drept cel mai mare fotbalist al lumii. Surprinzator este faptul ca aceasta “religie” chiar are adepti in Argentina. Cultul pentru Maradona a fost intretinut la nivel politic, Fidel Castro si Hugo Chavez implicandu-l pe Maradona in actiuni politice pentru motivarea populatiei, el devenind un simbol al antiamericanismului si al anticapitalismului.
Maradona, o fire foarte impulsiva si foarte orgolioasa, a intrat in acest joc, parte din credinta, parte din orgoliul de a i se recunoaste meritele dincolo de teren si de a reusi sa depaseasca universul limitat in care el a reusit sa faca minuni si sperand ca prin vocea sa si prin convingerile sale sa poata ramane un simbol si un model pentru oameni.
Pentru ceea ce a reusit sa dea tarii sale, o demnitate de care avea nevoie si orgoliul de a sfida marile puteri si forte financiare, poporul argentinian ii iarta lui Maradona tot. I-a fost alaturi cand a fost in coma din cauza drogurilor si, mai ales, i-a fost alaturi in efortul sau de a renunta la ele. L-au iertat pentru tot ce nu ar fi trebuit sa faca si aceasta credinta in el i-a dat lui Maradona putere sa revina, in masura in care poate fi o revenire. El recunoaste ca nu va mai fi niciodata ce a fost si ca ar fi fost si mai mult decat a fost, daca nu ar fi existat drogurile...
Mi s-a confirmat convingerea ca importanta contextului in care se intampla un anumit lucru, este esentiala pentru diferenta pe care o poate face acel lucru. Acelasi lucru pe care il faci sau il spui, poate sa treaca absolut neobservat sau sa faca diferenta, in functie de contextul favorabil sau nefavorabil.
miercuri, 26 noiembrie 2008
luni, 10 noiembrie 2008
A venit, a venit toamna...
In aceasta lume nebuna… plina de probleme si de nelinisti, am reusit pentru o zi sa ma refugiez intr-o lume de vis: o zi de toamna la Sinaia…
O dimineata rece si umeda, cu un cer gri… anunta o zi intunecata. Lipsa de somn si oboseala unui drum pornit cu noaptea in cap ma faceau sa-mi simt picioarele ca de plumb.
Am poposit pentru a ma reculege la mormantul parintilor... si m-am bucurat de florile cu care am inviorat coloritul de toamna... Povestindu-le ca de obicei ce prostii am mai facut, am zarit pe gard o veverita si mi-am adus aminte de vremurile cand ai nostri ne duceau in parc sa vedem veveritele zburdand prin pomi...
Curand cerul s-a limpezit si a aparut soarele stralucitor ... Muntii isi scaldau crestele in razele lui, purtand un brau de ceata la poale... intr-o splendoare care te amutea... In amintirea copilariei mi-am purtat pasii prin frunzele uscate si am incercat sa regasesc acel univers in care frumosul momentului era mult mai puternic decat gandul zilei de maine...
Pelesul l-am vazut in lumina apusului si’n susurul cristalin al Pelisorului...si am respirat aerul rece incercand sa fixez in suflet toata acea frumusete pentru a o purta cat mai multa vreme...
O dimineata rece si umeda, cu un cer gri… anunta o zi intunecata. Lipsa de somn si oboseala unui drum pornit cu noaptea in cap ma faceau sa-mi simt picioarele ca de plumb.
Am poposit pentru a ma reculege la mormantul parintilor... si m-am bucurat de florile cu care am inviorat coloritul de toamna... Povestindu-le ca de obicei ce prostii am mai facut, am zarit pe gard o veverita si mi-am adus aminte de vremurile cand ai nostri ne duceau in parc sa vedem veveritele zburdand prin pomi...
Curand cerul s-a limpezit si a aparut soarele stralucitor ... Muntii isi scaldau crestele in razele lui, purtand un brau de ceata la poale... intr-o splendoare care te amutea... In amintirea copilariei mi-am purtat pasii prin frunzele uscate si am incercat sa regasesc acel univers in care frumosul momentului era mult mai puternic decat gandul zilei de maine...
Pelesul l-am vazut in lumina apusului si’n susurul cristalin al Pelisorului...si am respirat aerul rece incercand sa fixez in suflet toata acea frumusete pentru a o purta cat mai multa vreme...
miercuri, 5 noiembrie 2008
Inedit si premiera
Iata ca, ceea ce era de asteptat, s-a intamplat si, ceea ce parea o utopie pe cand ma uitam eu la serialul "24" unde presedintele american era un negru... a devenit realitate
Ei bine, criza economico-financiara a dus la o schimbare radicala in optiunea electoratului: nu republican, nu in varsta, nu din sistem...
Situatia speciala in care se afla America acum s-a reflectat si in prezenta la vot si in asteptarile oamenilor intr-o schimbare. Din pacate un vot nu rezolva intotdeuna problemele si nici o schimbare de registru politic nu poate face sa dispara problemele, nici de politica externa, care au radacini adanci, nici in economie si finante, care la randul lor necesita timp pentru a se rezolva.
Dar acest vot poate calma spiritele, atata vreme cat a fost o victorie neta... si lucrurile se pot rezolva pe un fond de calm al populatiei, lucru care in acest moment este un mare plus. Intrebarea este pana cand acest rezultat va fi suficient pentru calmul oamenilor si cat va conta in echilibrarea situatiei de criza din America.
Ramane ineditul si premiera acestui eveniment... Povestea abia incepe...
Ei bine, criza economico-financiara a dus la o schimbare radicala in optiunea electoratului: nu republican, nu in varsta, nu din sistem...
Situatia speciala in care se afla America acum s-a reflectat si in prezenta la vot si in asteptarile oamenilor intr-o schimbare. Din pacate un vot nu rezolva intotdeuna problemele si nici o schimbare de registru politic nu poate face sa dispara problemele, nici de politica externa, care au radacini adanci, nici in economie si finante, care la randul lor necesita timp pentru a se rezolva.
Dar acest vot poate calma spiritele, atata vreme cat a fost o victorie neta... si lucrurile se pot rezolva pe un fond de calm al populatiei, lucru care in acest moment este un mare plus. Intrebarea este pana cand acest rezultat va fi suficient pentru calmul oamenilor si cat va conta in echilibrarea situatiei de criza din America.
Ramane ineditul si premiera acestui eveniment... Povestea abia incepe...
joi, 30 octombrie 2008
Vote Blanc
"Institutul de Politici Publice propune ca pe buletinele de vot sa fie introdusa si optiunea "nici un candidat" pentru cetatenii care protesteaza fata de calitatea candidatilor."
Iata ca a aparut si propunerea pe care multi dintre noi o asteptam, aceea a votului alb, varianta frantuzeasca care a fost preluata si in Belgia si in Suedia. Este ceea ce se numeste" Vote Blanc" atunci cand nu ai pe cine vota si vrei sa specifici acest lucru. Astfel se poate face un procentaj corect al participantilor la vot ,in masura in care procentul de voturi albe este foarte mare, se refac alegerile si se schimba candidatii. Este o propunere care nu le va conveni guvernantilor , dar care ar putea motiva un pic electoratul si ar putea scoate din amorteala pe multi care nu voteaza de foarte multa vreme pe motiv ca nu au cu cine vota. Acum vor avea ocazia sa sublinieze acest lucru si poate sa schimbe ceva.
Nu cred ca se va aproba asa ceva, cu atat mai mult nu se va accepta cu aceasta varianta in care sa conteze votul blanc, dar eu sunt incantata ca s-a pus public problema a necesitatii acestui tip de vot.
Voi urmari cu interes subiectul...
Iata ca a aparut si propunerea pe care multi dintre noi o asteptam, aceea a votului alb, varianta frantuzeasca care a fost preluata si in Belgia si in Suedia. Este ceea ce se numeste" Vote Blanc" atunci cand nu ai pe cine vota si vrei sa specifici acest lucru. Astfel se poate face un procentaj corect al participantilor la vot ,in masura in care procentul de voturi albe este foarte mare, se refac alegerile si se schimba candidatii. Este o propunere care nu le va conveni guvernantilor , dar care ar putea motiva un pic electoratul si ar putea scoate din amorteala pe multi care nu voteaza de foarte multa vreme pe motiv ca nu au cu cine vota. Acum vor avea ocazia sa sublinieze acest lucru si poate sa schimbe ceva.
Nu cred ca se va aproba asa ceva, cu atat mai mult nu se va accepta cu aceasta varianta in care sa conteze votul blanc, dar eu sunt incantata ca s-a pus public problema a necesitatii acestui tip de vot.
Voi urmari cu interes subiectul...
vineri, 24 octombrie 2008
vineri, 17 octombrie 2008
Generatie de cretini!
Aparent o zi normala, un autobuz, o alta seara, un alt drum spre casa. Usile se inchid si la un moment dat un aurolac, nu mai mare de 10-12 ani, incepe sa urle sa-i deschida usile. Autobuzul isi continua drumul nestigherit in timp ce aurolacul nostru incepe sa tropaie nervos, sa dea cu picioarele in “pereti” si cu pumnii in geamuri. O femeie se intoarce spre el si-l atentioneaza si specimenul ia foc.
“Ce te dai la mine, ai ceva cu mine?” si da sa dea in biata femeie... Un barbat se duce la specimen il ia de guler si-i spune: “Oamenii astia vin obositi de la serviciu si nu au nevoie de scandalul tau”
Totul se petrecea chiar langa mine. I-am vazut privirea plina de ura a copilului, a ezitat un pic si-a schimbat mimica si apoi foarte hotarat a spus:
“Haide, ma, da! Da!” Primul meu gand a fost “sper sa nu dea!”. Omul, foarte calm i-a zis
” Nu dau in tine, te iau si te duc la sectie, asta o sa fac” si l-a impins catre usa. Oamenii au inceput cu urale si sustineri fervente, “Foarte bine, asa-i trebuie” Aurolacul a luat foc instant , a inceput sa urle de parca atunci il taia cineva, s-a tavalit pe jos si dadea din picioare ca apucatul. Un respectabil domn pensionar si sotia lui, care priveau cu satisfactie totul au zis “Da-i Dom’le doua in cap!!!” Moment in care m-am trezit vorbind “Ar fi bine sa nu-i dea...”
“Cum adica ar fi bine?? Asa, luati-le apararea, ca ei o sa va fie sustinerea la batranete, astia ca el!” "Da, din pacate" am spus eu. “Ma gandeam la domnul cand am spus ca ar fi bine sa nu dea”
“Pai da, luati-l acasa daca va e drag! Va place ce face?! E normal sa faca asa ceva? Ca o fac intentonat sunt scoliti sa ne dea in cap” Nu stiu de ce am simtit nevoia sa-mi justific afirmatia, mai ales ca un alt domn pensionar din spate m-a intrebat de ce am spus ca ma gandesc la domnu’? “Pentru ca legea nu ne permite sa dam in ei si domnul ar putea avea probleme daca o face”
Nu vreti sa stiti cum au sarit! Respectabila pensionara din fata mea, de altfel, coafata, fardata, aranjata pensata, tantosa a inceput” Ce lege dmnisoara, ce lege ce o tot dati cu legea??? N-a dat nimeni in el, unde ati vazut ca a dat, de ce vorbiti daca nu stiti??” Si au inceput o tirada intreaga incercand sa dea senzatia ca eu as fi afirmat ca s-a dat in copil... Moment in care evident ca a trebuit sa mentionez ca nu am spus ca s-a dat in copil, am spus ca ei l-au sfatuit pe domn sa o faca.
Domnul a coborat cu copilul la prima statie, copilul se tavalea pe caldaram si urla in timp ce bietul om se chinuia sa-l tina cumva sa nu se loveasca si sa sune la 112 probabil, in acelasi timp. L-am admirat pentru disponibilitatea de a se opri din drum, de a-si rupe din timp si a lua atitudinea corecta fata de o asemenea situatie...
Intre timp calvarul din autobuz continua.
“Asa credeti voi ca in tara asta lucrurile se rezolva uitandu-ne unii la altii, nu? Stam ca prostii sa ne dea in cap” a spus un alt combatant.
“Nu stam ca prostii, luam atitudine, anuntam autoritatile si institutiile autorizate, nu instigam la bataie. Sau daca vreti sa o faceti, asumati-va gestul, nu puneti pe altul”
Cuvantul instigare a produs o reactie chimica puternica si pensionarul vinovat:
“I-as gaza pe toti, i-as baga undeva si i-as gaza!!! I-as bate pana ar ramane lati!De-aia se duce tara de rapa ca se gasesc oameni ca tine care sa le ia apararea neispravitilor” Sotia lui il sustinea de pe margine “Uita-te la tine domnisoara, te crezi desteapta, esti o cretina. Sunteti o generatie de cretini, nu aveti nimic in cap, o dati cu legea si va credeti destepti, sunteti prosti ca noaptea”
Deja coborau si eu rasuflam usurata “Ar fi bine sa fie toti cretini ca mine...”
Ramasese un ultim combatant si intre timp inca o tanara mi se alaturase. “Problemele nu se rezolva cu pumni si exterminare” Combatantul a disparut in multime.
Am ramas cu un zambet amar. Nimeni niciodata nu mi-a zis ca sunt cretina si nu as fi crezut ca sustinand respectarea legii si responsabilizarea institutiilor pot fi considerata o degenerata. E adevarat ca afirmatia a fost facuta de catre niste oameni deja depasiti de realitatile actuale, care traiesc din amintirile unor vremuri cand legea era facuta de oameni ca ei si daca ieseai din rand si spuneai ce gandesti erai saltat si probabil eliminat sub o forma sau alta.
Raman inca impresionata de acel domn care a luat atitudine si sper ca in final sa reusim toti sa ne iesim din inertie si sa ne rupem din timp pentru a cere autoritatilor si institutiilor sa-si faca treaba pentru a putea sa nu ne mai simtim nesiguri si amenintati, de specimene care nici ele nu au nici o vina ca sunt in lumea in care sunt si altceva nu stiu...
“Ce te dai la mine, ai ceva cu mine?” si da sa dea in biata femeie... Un barbat se duce la specimen il ia de guler si-i spune: “Oamenii astia vin obositi de la serviciu si nu au nevoie de scandalul tau”
Totul se petrecea chiar langa mine. I-am vazut privirea plina de ura a copilului, a ezitat un pic si-a schimbat mimica si apoi foarte hotarat a spus:
“Haide, ma, da! Da!” Primul meu gand a fost “sper sa nu dea!”. Omul, foarte calm i-a zis
” Nu dau in tine, te iau si te duc la sectie, asta o sa fac” si l-a impins catre usa. Oamenii au inceput cu urale si sustineri fervente, “Foarte bine, asa-i trebuie” Aurolacul a luat foc instant , a inceput sa urle de parca atunci il taia cineva, s-a tavalit pe jos si dadea din picioare ca apucatul. Un respectabil domn pensionar si sotia lui, care priveau cu satisfactie totul au zis “Da-i Dom’le doua in cap!!!” Moment in care m-am trezit vorbind “Ar fi bine sa nu-i dea...”
“Cum adica ar fi bine?? Asa, luati-le apararea, ca ei o sa va fie sustinerea la batranete, astia ca el!” "Da, din pacate" am spus eu. “Ma gandeam la domnul cand am spus ca ar fi bine sa nu dea”
“Pai da, luati-l acasa daca va e drag! Va place ce face?! E normal sa faca asa ceva? Ca o fac intentonat sunt scoliti sa ne dea in cap” Nu stiu de ce am simtit nevoia sa-mi justific afirmatia, mai ales ca un alt domn pensionar din spate m-a intrebat de ce am spus ca ma gandesc la domnu’? “Pentru ca legea nu ne permite sa dam in ei si domnul ar putea avea probleme daca o face”
Nu vreti sa stiti cum au sarit! Respectabila pensionara din fata mea, de altfel, coafata, fardata, aranjata pensata, tantosa a inceput” Ce lege dmnisoara, ce lege ce o tot dati cu legea??? N-a dat nimeni in el, unde ati vazut ca a dat, de ce vorbiti daca nu stiti??” Si au inceput o tirada intreaga incercand sa dea senzatia ca eu as fi afirmat ca s-a dat in copil... Moment in care evident ca a trebuit sa mentionez ca nu am spus ca s-a dat in copil, am spus ca ei l-au sfatuit pe domn sa o faca.
Domnul a coborat cu copilul la prima statie, copilul se tavalea pe caldaram si urla in timp ce bietul om se chinuia sa-l tina cumva sa nu se loveasca si sa sune la 112 probabil, in acelasi timp. L-am admirat pentru disponibilitatea de a se opri din drum, de a-si rupe din timp si a lua atitudinea corecta fata de o asemenea situatie...
Intre timp calvarul din autobuz continua.
“Asa credeti voi ca in tara asta lucrurile se rezolva uitandu-ne unii la altii, nu? Stam ca prostii sa ne dea in cap” a spus un alt combatant.
“Nu stam ca prostii, luam atitudine, anuntam autoritatile si institutiile autorizate, nu instigam la bataie. Sau daca vreti sa o faceti, asumati-va gestul, nu puneti pe altul”
Cuvantul instigare a produs o reactie chimica puternica si pensionarul vinovat:
“I-as gaza pe toti, i-as baga undeva si i-as gaza!!! I-as bate pana ar ramane lati!De-aia se duce tara de rapa ca se gasesc oameni ca tine care sa le ia apararea neispravitilor” Sotia lui il sustinea de pe margine “Uita-te la tine domnisoara, te crezi desteapta, esti o cretina. Sunteti o generatie de cretini, nu aveti nimic in cap, o dati cu legea si va credeti destepti, sunteti prosti ca noaptea”
Deja coborau si eu rasuflam usurata “Ar fi bine sa fie toti cretini ca mine...”
Ramasese un ultim combatant si intre timp inca o tanara mi se alaturase. “Problemele nu se rezolva cu pumni si exterminare” Combatantul a disparut in multime.
Am ramas cu un zambet amar. Nimeni niciodata nu mi-a zis ca sunt cretina si nu as fi crezut ca sustinand respectarea legii si responsabilizarea institutiilor pot fi considerata o degenerata. E adevarat ca afirmatia a fost facuta de catre niste oameni deja depasiti de realitatile actuale, care traiesc din amintirile unor vremuri cand legea era facuta de oameni ca ei si daca ieseai din rand si spuneai ce gandesti erai saltat si probabil eliminat sub o forma sau alta.
Raman inca impresionata de acel domn care a luat atitudine si sper ca in final sa reusim toti sa ne iesim din inertie si sa ne rupem din timp pentru a cere autoritatilor si institutiilor sa-si faca treaba pentru a putea sa nu ne mai simtim nesiguri si amenintati, de specimene care nici ele nu au nici o vina ca sunt in lumea in care sunt si altceva nu stiu...
marți, 14 octombrie 2008
Despre sfintenie
Ma intorceam spre casa obosita dupa prima zi de serviciu in open space si mult mai retrasa si mai adancita in ganduri decat de obicei... Dupa opt statii de metrou urmau inca cinci de tramvai, un lung prilej de meditatie pe care nu mi-l refuz niciodata. La una dintre statii am observat o femeie sarmana, vadit obosita de viata, neingrijita, slabita, ravasita si extrem de agitata. Avea un copil mic intr-o mana, o sacosa de cumparaturi cu toartele rupte, tinuta cu greu la subratul celeilalte maini, si cu cate un deget din fiecare mana incercand sa faca efortul de a-si ajuta cel de-al doilea copil, care avea in jur de trei ani, sa urce in tramvai... Sacosa aluneca, bietul copil din brate simtea cum se inclina spre nesiguranta si aproape cazand in genunchi a reusit sa urce treptele tramvaiului. In timp ce toti de pe langa usa o priveau cum se chinuie, o doamna care statea pe scaun i-a sarit in ajutor dandu-i locul si ajutand-o. Biata femeie se scuza: "Mi s-a rupt sacosa asta, fir-ar sa fie... ca altfel..." In acel moment doamna aceea a scos din geanta doua sacose si i-a cerut permisiunea femeii sa-i puna ce avea in sacosa rupta in acele doua sacose. Fiica ei care o insotea i-a zis "Mama, parca mai aveam o sacosa si mai mare" A mai cautat si a gasit o sacosa mai buna. Cu foarte mult calm si cu extrem de multa grija a luat tot ce era in sacosa rupta, le-a pus in masuri egale in doua sacose bune si i le-a intins femeii. Dupa doua statii femeia a coborat multumind. Copila i-a oferit mamei locul eliberat. Aveau si ele doua sacose, si fata i-a zis mamei: "Da-mi, te rog frumos, sacosa, mama" Doamna i-a intins o sacosa mica si fata i-a zis: "Nu pe-aia, da-mi-o pe cea mai grea, si-asa esti obosita" Am fost incantata de doua ori. O data pentru ca, dupa mult timp, am gasit un om care a facut un gest frumos si din inima cu un calm si o naturalete pe care de mult nu le-am mai vazut la cineva si a doua oara pentru ca acel om crescuse un copil cu o inima si un suflet la fel de mari. Am privit cu incantare de departe tot si am coborat un pic mai multumita din tramvai, poate pentru prima data.
Ajunsa acasa am vazut fugar cateva stiri si am privit cu uimire cum in numele bisericii si al credintei oamenii se calcau la propriu in picioare, se injurau si se urau cu toata fiinta. Mi-am adus aminte de acea doamna si mi-am spus ca harul si credinta le-am vazut eu astazi intr-un tramvai dintr-un cartier oarecare al Bucurestiului si nu la cei care s-au dus in pelerinaj la Iasi. Din pacate, din disperarea de a gasi iertarea pacatelor, uitam sa mai facem gesturi frumoase, sa fim oameni si alergam cu disperare sa cumparam absolvirea batand matanii si stand la cozi la moaste.
Ajunsa acasa am vazut fugar cateva stiri si am privit cu uimire cum in numele bisericii si al credintei oamenii se calcau la propriu in picioare, se injurau si se urau cu toata fiinta. Mi-am adus aminte de acea doamna si mi-am spus ca harul si credinta le-am vazut eu astazi intr-un tramvai dintr-un cartier oarecare al Bucurestiului si nu la cei care s-au dus in pelerinaj la Iasi. Din pacate, din disperarea de a gasi iertarea pacatelor, uitam sa mai facem gesturi frumoase, sa fim oameni si alergam cu disperare sa cumparam absolvirea batand matanii si stand la cozi la moaste.
Open space: un concept de depersonalizare
Iata ca am trecut si prin experienta conceptului modern de "open space", transparenta si eficientizarea spatiului.
Am incercat sa plec fara prejudecati, am incercat sa vad partile pozitive ale unui spatiu generos in care legaturile se pot face mult mai repede, in care accesul la celalalt il poti avea fara sentimentul de invadare a spatiului privat si am crezut ca totul intr-adevar poate converge catre o mai mare eficacitate si o mai mare comunicare.
Ce cred acum?? Foarte simplu este o modalitate foarte eficienta de depersonalizare si de izolare a individului intr-o colectivitate. Acum nu mai suntem colegi, suntem vecini, in incercarea de delimitare a minimului spatiu vital necesar pentru a reusi sa te concentrezi, elimini absolut toate elementele disturbante. Acum un telefon care suna, e un oarecare telefon care suna. La cate sunt in jur, nu mai reactionezi, speri doar ca si cel caruia ii suna sa-l auda... Acum nu mai stii ce probleme are colegul, e deja prea departe si probabil voi descoperi necesitatea sedintelor de informare, open space-ul te indeparteaza mult mai mult de tot ce e in jur decat as fi crezut. O experienta foarte interesanta si indedita.
Zumzetul din jur care se poate asemana cu o sala de asteptare de gara sau aeroport.. probabil in timp se va estompa si probabil si senzatia pe care o resimti intr-un asemenea ambient, ca astepti de fapt sa pleci... undeva.. sa iesi, sa auzi linistea, sa-ti auzi gandurile sau mai rau, sa simti nevoia sa gandesti.
Ma gandesc ca e totusi trist ca oamenii aleg solutii de acest gen distrugand sentimentul ala de "acasa" pe care il poti avea chiar si la serviciu si care e necesar avand in vedere ca iti petreci la serviciu mai mult timp decat cu oricine drag si categoric mai mult timp decat stai acasa.
Am incercat sa plec fara prejudecati, am incercat sa vad partile pozitive ale unui spatiu generos in care legaturile se pot face mult mai repede, in care accesul la celalalt il poti avea fara sentimentul de invadare a spatiului privat si am crezut ca totul intr-adevar poate converge catre o mai mare eficacitate si o mai mare comunicare.
Ce cred acum?? Foarte simplu este o modalitate foarte eficienta de depersonalizare si de izolare a individului intr-o colectivitate. Acum nu mai suntem colegi, suntem vecini, in incercarea de delimitare a minimului spatiu vital necesar pentru a reusi sa te concentrezi, elimini absolut toate elementele disturbante. Acum un telefon care suna, e un oarecare telefon care suna. La cate sunt in jur, nu mai reactionezi, speri doar ca si cel caruia ii suna sa-l auda... Acum nu mai stii ce probleme are colegul, e deja prea departe si probabil voi descoperi necesitatea sedintelor de informare, open space-ul te indeparteaza mult mai mult de tot ce e in jur decat as fi crezut. O experienta foarte interesanta si indedita.
Zumzetul din jur care se poate asemana cu o sala de asteptare de gara sau aeroport.. probabil in timp se va estompa si probabil si senzatia pe care o resimti intr-un asemenea ambient, ca astepti de fapt sa pleci... undeva.. sa iesi, sa auzi linistea, sa-ti auzi gandurile sau mai rau, sa simti nevoia sa gandesti.
Ma gandesc ca e totusi trist ca oamenii aleg solutii de acest gen distrugand sentimentul ala de "acasa" pe care il poti avea chiar si la serviciu si care e necesar avand in vedere ca iti petreci la serviciu mai mult timp decat cu oricine drag si categoric mai mult timp decat stai acasa.
joi, 9 octombrie 2008
Sarbatori electorale
Asistam deja la un val de masuri populist-electorale, incepand de la ridicolul situatiei votarii legii cresterii salariilor in invatamant, pana la ultima propunere de declararea zilelor libere pentru Rusalii si Sf Maria.
E-adevarat ca fata de multe tari din Europa, Romania are relativ putine sarbatori pentru care se dau zile libere. Nu e rau, poate...
Intrebarea mea este urmatoarea: De ce sa da liber de Sfanta Marie mare, care este o zi de comemorare a mortii Sfintei Marii, zi in care se fac pomeni pentru cei trecuti in lumea de dincolo si care purtau numele de Maria, Marian.. etc...
Ziua in care se sarbatoresc cei ce sunt in viata si poarta acest nume este ziua de 8 Septembrie, ziua nasterii Sfintei Marii.
Daca tot e sa se dea zi libera, hai sa le dam oamenilor ziua de sarbatoare nu cea de doliu.
Imi aduc aminte si am mai spus-o de multe ori de ziua nationala in care la fel, romanii depun coroane si deplang pe cei trecuti in nefiinta si totul devine o mare tristete.
ma intreb sincer, nu stiu romanii sa se bucure sau nu li se da sansa?
E-adevarat ca fata de multe tari din Europa, Romania are relativ putine sarbatori pentru care se dau zile libere. Nu e rau, poate...
Intrebarea mea este urmatoarea: De ce sa da liber de Sfanta Marie mare, care este o zi de comemorare a mortii Sfintei Marii, zi in care se fac pomeni pentru cei trecuti in lumea de dincolo si care purtau numele de Maria, Marian.. etc...
Ziua in care se sarbatoresc cei ce sunt in viata si poarta acest nume este ziua de 8 Septembrie, ziua nasterii Sfintei Marii.
Daca tot e sa se dea zi libera, hai sa le dam oamenilor ziua de sarbatoare nu cea de doliu.
Imi aduc aminte si am mai spus-o de multe ori de ziua nationala in care la fel, romanii depun coroane si deplang pe cei trecuti in nefiinta si totul devine o mare tristete.
ma intreb sincer, nu stiu romanii sa se bucure sau nu li se da sansa?
miercuri, 24 septembrie 2008
Secretizare si desecretizare
Ieri a aparut pe hotnews stirea ca in urma trimiterii dosarelor de urmarire penala la Senat pentru a obtine acordul Senatului pentru inceperea urmaririi penale in cazul Seres, senatul si-a dat acordul, dar in acelasi timp a retinut dosarele (70 de volume) si le-a secretizat.
"Unii specialisti in drept penal consultati de HotNews.ro sustin ca hotararea Senatului este nelegala. Potrivit legii informatiilor clasificate, secretizarea unor documente se poate face doar de catre institutia care le-a emis. Altfel spus, in cazul Seres, secretizarea dosarului o putea dispune Parchetul General, nu senatorii. In opinia lor, decizia Senatului de a secretiza si arhiva dosarul original al ministrului Seres precum si copiile dosarului Pacuraru ar putea afecta cursul unor eventuale procese."
In urma articolului de pe hotnews Senatul a decis astazi ca vor proceda la desecretizare si vor inapoia dosarele procuraturii pentru a se putea incepe urmarirea penala in acest caz.
Norica Nicolai a cerut procurorilor sa fie de fata cand senatul va face copii la dosare, copii ce vor ramane la senat...
"Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a declarat ca nu este cazul ca aceste dosare sa fie pastrate in copie la Senat, pe motiv ca institutia nu este “o arhiva” si este vorba de un dosar care se afla in faza de confidentialitate a urmaririi penale, care ar putea fi periclitata in cazul in care ar exista copii ale documentelor in alta parte decat la DIICOT. Varianta a fost aprobata si de liderul grupului democrat liberal din Senat, Constantin Gheorghe, care a adaugat ca Senatul nu mai are nevoie de documentele respective. Senatorii au adoptat insa varianta promovata de Norica Nicolai."
Nu pot sa spun ca ma pricep in probleme de justitie, dar este lesne de inteles in urma multelor evenimente din acest an, ca parlamentul are o putere destul de mare pe care o foloseste in interes propriu. Si ma nelinisteste acest fapt atata vreme cat cei care ajung in parlament sunt oameni fara cunostinte de stat si drept, sunt vedete care apar pe sticla si conving poporul sa-i voteze pentru ca evident odata ajunsi acolo se simt protejati si in siguranta si au si garantia de a nu iesi in pierdere...
Si sentimentul de neputinta este foarte puternic. Iata unul din momentele cand pana si eu ajung sa cred ca nu se va schimba nimic, ca nu putem face nimic...
"Unii specialisti in drept penal consultati de HotNews.ro sustin ca hotararea Senatului este nelegala. Potrivit legii informatiilor clasificate, secretizarea unor documente se poate face doar de catre institutia care le-a emis. Altfel spus, in cazul Seres, secretizarea dosarului o putea dispune Parchetul General, nu senatorii. In opinia lor, decizia Senatului de a secretiza si arhiva dosarul original al ministrului Seres precum si copiile dosarului Pacuraru ar putea afecta cursul unor eventuale procese."
In urma articolului de pe hotnews Senatul a decis astazi ca vor proceda la desecretizare si vor inapoia dosarele procuraturii pentru a se putea incepe urmarirea penala in acest caz.
Norica Nicolai a cerut procurorilor sa fie de fata cand senatul va face copii la dosare, copii ce vor ramane la senat...
"Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a declarat ca nu este cazul ca aceste dosare sa fie pastrate in copie la Senat, pe motiv ca institutia nu este “o arhiva” si este vorba de un dosar care se afla in faza de confidentialitate a urmaririi penale, care ar putea fi periclitata in cazul in care ar exista copii ale documentelor in alta parte decat la DIICOT. Varianta a fost aprobata si de liderul grupului democrat liberal din Senat, Constantin Gheorghe, care a adaugat ca Senatul nu mai are nevoie de documentele respective. Senatorii au adoptat insa varianta promovata de Norica Nicolai."
Nu pot sa spun ca ma pricep in probleme de justitie, dar este lesne de inteles in urma multelor evenimente din acest an, ca parlamentul are o putere destul de mare pe care o foloseste in interes propriu. Si ma nelinisteste acest fapt atata vreme cat cei care ajung in parlament sunt oameni fara cunostinte de stat si drept, sunt vedete care apar pe sticla si conving poporul sa-i voteze pentru ca evident odata ajunsi acolo se simt protejati si in siguranta si au si garantia de a nu iesi in pierdere...
Si sentimentul de neputinta este foarte puternic. Iata unul din momentele cand pana si eu ajung sa cred ca nu se va schimba nimic, ca nu putem face nimic...
marți, 23 septembrie 2008
Stirile ProTV au castigat premiul Emmy
Stirile ProTV au castigat un prestigios premiu Emmy pentru campania sociala "Tu stii ce mai face copilul tau?" Al doilea an la rand nominalizati, anul acesta au reusit sa castige premiul si ma bucur si sper ca incet, incet si publicul sa ceara stiri si nu circ.
Cu oricine vorbesti spune ca ProTV-ul nu are stiri, ca sunt doar crime si accidente si se revolta. Spre deosebire de mine, insa, care nu ajung sa le mai vad de cele mai multe ori, ei se uita si stiu exact. Asta este problema noastra ca popor. Ca ne uitam ca ţaţele si apoi tocam. Dar ne uitam si ne place.
Asta se cere, oameni buni, asta vrea omul sa vada si asta vede. Daca s-ar cere stiri sociale sau stiri internationale, s-ar da. Oameni care sa le faca exista.
Am urmarit ceremonia de decernare si mi-a placut atmosfera, mi-a placut entuziasmul stirirstilor. Erau mandri ca au reusit sa spuna ceva lumii si ca munca lor, de luni intregi de reportaje si interviuri a avut un ecou si a contat. Erau mandri de echipa lor si sunt convinsa ca si-ar dori sa poata sa faca stiri care sa conteze in fiecare zi. Pentru asta trebuie sa existam noi care sa vrem sa le vedem.
Cu oricine vorbesti spune ca ProTV-ul nu are stiri, ca sunt doar crime si accidente si se revolta. Spre deosebire de mine, insa, care nu ajung sa le mai vad de cele mai multe ori, ei se uita si stiu exact. Asta este problema noastra ca popor. Ca ne uitam ca ţaţele si apoi tocam. Dar ne uitam si ne place.
Asta se cere, oameni buni, asta vrea omul sa vada si asta vede. Daca s-ar cere stiri sociale sau stiri internationale, s-ar da. Oameni care sa le faca exista.
Am urmarit ceremonia de decernare si mi-a placut atmosfera, mi-a placut entuziasmul stirirstilor. Erau mandri ca au reusit sa spuna ceva lumii si ca munca lor, de luni intregi de reportaje si interviuri a avut un ecou si a contat. Erau mandri de echipa lor si sunt convinsa ca si-ar dori sa poata sa faca stiri care sa conteze in fiecare zi. Pentru asta trebuie sa existam noi care sa vrem sa le vedem.
luni, 22 septembrie 2008
Seara magica Leonard Cohen

Cand eram copila vedeam adesea barbatii imbracati la costum, cu palarie si ma fascina gestul absolut elegant si respectuos de a saluta scotandu-si palaria si facand o plecaciune. Era un ritual care in ochii de copil se reflecta cu gravitatea si admiratia de care dau adesea copiii dovada in naivitatea lor. M-am intors cu 30 de ani inapoi astazi cand, omul in fata caruia eu as fi vrut sa fac o plecaciune, multumindu-i pentru felul in care a reusit prin poezie sa exprime zbaterile noastre cele mai launtrice, pe care nu avem curajul, uneori, nici in fata noastra sa le rostim, pentru felul absolut incantator in care a reusit sa descrie o viata absolut subjugata hazardului, facand ca totul sa para o gluma, prin uimitorul simt al realitatii cu care ne descrie pe fiecare dintre noi, perfect constienti de finalitatea lucrurilor, dar vesnic sperand si rugandu-ne pentru o alta, acest om absolut minunat s-a oprit in fata mea si-a scos palaria si si-a dus-o la piept, intr-un gest de umil respect si a facut o plecaciune…alaturi de mine era un stadion intreg… Acelasi gest l-a repetat fata de fiecare dintre cei l-au insotit pe scena si au facut posibil acest minunat concert, a ingenunchiat de cateva ori in fata chitaristului, unul din cei trei oameni orchestra ai lui si i-a cantat in semn de recunostinta pentru tot ceea ce facea.
Batran, adus de spate, ragusit si modest in miscari, dar absolut elegant Leonard Cohen a adus un omagiu celor care au facut posibil acest concert si celor pentru care s-a facut concertul… si toate astea in conditiile in care un stadion intreg era acolo pentru a-l omagia pe el, cel care ne-a aratat ca exista ceva si dincolo de limita imaginatiei noastre, cel care ne-a descris in modurile cele mai inedite si mai fermecatoare aceasta micime a noastra din care ne putem ridica prin spirit, prin traire si prin indrazneala.
S-a regasit eminamente o fiinta supusa greselii si a scris constant atat despre suisurile cat si despre haurile sufletului sau. S-a simtit persiflat de viata, cand faima nu i-a lasat loc pentru suferinta, trebuind sa-si vindece ranile, departe de lumea care credea altceva… A trait pentru a putea crea si a creat pentru ca noi sa putem trai un pic mai frumos fiind atinsi de harul lui.
O viata de om este o zbatere, o zbatere in drumul spre fericire, spre adevar sau spre iubire. 70 de ani Leonard Cohen si-a asternut toate trairile, angoasele, iubirile si nefericirile. De la asteptarea miracolului pana la zbatere pentru inca un strop de iubire, Leonard Cohen si-a infruntat trairile, le-a cladit un templu unde le-a asezat pe toate pentru a arata astfel cum suntem de fapt construiti.
El ne-a aratat ca omul este impefect, dar ca de fapt imperfectiunea ne aduce lumina, frumosul si farmecul acestei vieti.
There is a crack in everything
That's how the light gets in.
In ciuda faptului ca stim ca viata nu este un joc corect, il jucam si speranta ne face sa tinem pumnii stransi atunci cand aruncam zarurile. Toti stim ca la finalul luptei cei buni au pierdut de fapt, ca totul a fost un blat, ca nimic nu se schimba, toti stim si cu toate astea speram…
Everybody knows that the dice are loaded
Everybody rolls with their fingers crossed
Everybody knows that the war is over
Everybody knows the good guys lost
Everybody knows the fight was fixed
The poor stay poor, the rich get rich
That's how it goes
Everybody knows
Poate candva am iubit, iar celalalt ne-a ranit in asteptarea lui dupa un miracol.
Poate candva am ravnit la un miracol, timpul ne-a trecut printre degete si nu am gasit puterea de a ne opri din aceasta asteptare…a unui miracol ce va sa vie. Si’n toata aceasta suferinta nu am gasim puterea sa recunoastem ca e greu, am zambit frumos, ne-am facut ca nu intelegem si am spus, ca fapt divers, ca suntem in asteptarea unui miracol…
I know you really loved me.
but, you see, my hands were tied.
I know it must have hurt you,
it must have hurt your pride
to have to stand beneath my window
with your bugle and your drum,
and me I'm up there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
Nothing left to do
when you know that you've been taken.
Nothing left to do
when you're begging for a crumb
Nothing left to do
when you've got to go on waiting
waiting for the miracle to come.
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
The sands of time were falling
from your fingers and your thumb,
and you were waiting
for the miracle, for the miracle to come
When you've fallen on the highway
and you're lying in the rain,
and they ask you how you're doing
of course you'll say you can't complain --
If you're squeezed for information,
that's when you've got to play it dumb:
You just say you're out there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
A fost poate un moment in viata noastra cand am simtit ca nu mai avem iubire de daruit si in momentul in care am vrut sa o spunem tot ce ne-a inconjurat ne spunea ca de fapt noi suntem adevarata iubire a cuiva… si atunci ne-am dorit sa calatorim alaturi de ea/el, orbi, stiind ca i-am atins fiinta cu mintea noastra, stiind ca ne-a fost atinsa fiinta de mintea ei/lui…
And just when you mean to tell her
That you have no love to give her
Then she gets you on her wavelength
And she lets the river answer
That you've always been her lover
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that she will trust you
For you've touched her perfect body with your mind.
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that you can trust her
For she's touched your perfect body with her mind.
Si’n toata aceasta zbatere de fapt tot ceea ce am incercat a fost sa fim liberi. Unii ne-au spus ca vrem prea mult, altii ne-au intrebat de ce nu cerem mai mult, niciodata limitele nu ne sunt puse de cei din jur, fiecare traim si incercam sa ne stabilim limitele in care putem trai simtind ca suntem liberi, o iluzie care ne insoteste mare parte din viata…
Am cazut, si nu odata, iar masura suferintei noastre a fost poate o gluma fata de suferinta altcuiva, un rest lasat in urma lor…asa cum faramele de iubire care ne sunt oferite sunt faramele de iubire lasate in urma noastra…
Cati nu ne-am lasat ametiti de simtire si-am prins buchetul miresei, mult inainte de vremea curcubeului, si zilele potopului au urmat?!. Nu exista om sa nu poata fi atins, dar doar cel ce intra la mijloc e judecat… Si-atunci am vrea sa dansam pana la capatul iubirii, sa plutim deasupra ei… tandru la nesfarsit …Si, chiar daca iubirea ne distruge si ne umileste, gasim in suflet puterea sa spunem Aleluia!
Si daca voia celuilalt este ca noi sa tacem, o facem pana cand ni se vorbeste, si daca voia celuilalt este sa-i cantam, o facem, daca e sa fie voia lui/ei… Daca ei ar vrea si ar avea de ales sa lase raul sa curga si lucrurile sa se bucure, sa-si reverse mila peste inimile frante, daca ei ar vrea sa ne vindece…
Si daca am crezut vreo secunda ca ne putem infrange sentimentele, a fost o vorba in vant, nu exista leac pentru dragoste, nu exista o licoare sau un medicament, nu exista nimic atat de pur pentru a fi un leac pentru dragoste. Nu trebuie sa fim iertati pentru ca iubim, scrie si-n scripturi si cu sangele varsat, chiar si ingerii au declarat ca nu exista leac pentru dragoste.. Doctorii pot munci zile si nopti, nicicand nu vor gasi un leac pentru ea…
Si nici pentru noi, cei carora Leonard Cohen ne-a picurat in suflete un strop de nemurire.
La 74 de ani l-am vazut zburdand spre scena incantat de ceea ce se intampla…A cantat 7 melodii la bis, parca neputand sa se desparta de noi, parca nevoind sa ne dezamageasca si reciproc ne inclinam capetele intuind cu totii ca este unica data cand ne intalnim…
Dar aceasta intalnire magica a avut loc de ziua lui si asta ne-a dat sansa de a-l sarbatori si noi in mod special, cu ceea ce puteam face de-acolo din fata scenei, iar el, vadit emotionat a spus un modest “thank you, thank you very much”
Batran, adus de spate, ragusit si modest in miscari, dar absolut elegant Leonard Cohen a adus un omagiu celor care au facut posibil acest concert si celor pentru care s-a facut concertul… si toate astea in conditiile in care un stadion intreg era acolo pentru a-l omagia pe el, cel care ne-a aratat ca exista ceva si dincolo de limita imaginatiei noastre, cel care ne-a descris in modurile cele mai inedite si mai fermecatoare aceasta micime a noastra din care ne putem ridica prin spirit, prin traire si prin indrazneala.
S-a regasit eminamente o fiinta supusa greselii si a scris constant atat despre suisurile cat si despre haurile sufletului sau. S-a simtit persiflat de viata, cand faima nu i-a lasat loc pentru suferinta, trebuind sa-si vindece ranile, departe de lumea care credea altceva… A trait pentru a putea crea si a creat pentru ca noi sa putem trai un pic mai frumos fiind atinsi de harul lui.
O viata de om este o zbatere, o zbatere in drumul spre fericire, spre adevar sau spre iubire. 70 de ani Leonard Cohen si-a asternut toate trairile, angoasele, iubirile si nefericirile. De la asteptarea miracolului pana la zbatere pentru inca un strop de iubire, Leonard Cohen si-a infruntat trairile, le-a cladit un templu unde le-a asezat pe toate pentru a arata astfel cum suntem de fapt construiti.
El ne-a aratat ca omul este impefect, dar ca de fapt imperfectiunea ne aduce lumina, frumosul si farmecul acestei vieti.
There is a crack in everything
That's how the light gets in.
In ciuda faptului ca stim ca viata nu este un joc corect, il jucam si speranta ne face sa tinem pumnii stransi atunci cand aruncam zarurile. Toti stim ca la finalul luptei cei buni au pierdut de fapt, ca totul a fost un blat, ca nimic nu se schimba, toti stim si cu toate astea speram…
Everybody knows that the dice are loaded
Everybody rolls with their fingers crossed
Everybody knows that the war is over
Everybody knows the good guys lost
Everybody knows the fight was fixed
The poor stay poor, the rich get rich
That's how it goes
Everybody knows
Poate candva am iubit, iar celalalt ne-a ranit in asteptarea lui dupa un miracol.
Poate candva am ravnit la un miracol, timpul ne-a trecut printre degete si nu am gasit puterea de a ne opri din aceasta asteptare…a unui miracol ce va sa vie. Si’n toata aceasta suferinta nu am gasim puterea sa recunoastem ca e greu, am zambit frumos, ne-am facut ca nu intelegem si am spus, ca fapt divers, ca suntem in asteptarea unui miracol…
I know you really loved me.
but, you see, my hands were tied.
I know it must have hurt you,
it must have hurt your pride
to have to stand beneath my window
with your bugle and your drum,
and me I'm up there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
Nothing left to do
when you know that you've been taken.
Nothing left to do
when you're begging for a crumb
Nothing left to do
when you've got to go on waiting
waiting for the miracle to come.
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
The sands of time were falling
from your fingers and your thumb,
and you were waiting
for the miracle, for the miracle to come
When you've fallen on the highway
and you're lying in the rain,
and they ask you how you're doing
of course you'll say you can't complain --
If you're squeezed for information,
that's when you've got to play it dumb:
You just say you're out there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
A fost poate un moment in viata noastra cand am simtit ca nu mai avem iubire de daruit si in momentul in care am vrut sa o spunem tot ce ne-a inconjurat ne spunea ca de fapt noi suntem adevarata iubire a cuiva… si atunci ne-am dorit sa calatorim alaturi de ea/el, orbi, stiind ca i-am atins fiinta cu mintea noastra, stiind ca ne-a fost atinsa fiinta de mintea ei/lui…
And just when you mean to tell her
That you have no love to give her
Then she gets you on her wavelength
And she lets the river answer
That you've always been her lover
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that she will trust you
For you've touched her perfect body with your mind.
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that you can trust her
For she's touched your perfect body with her mind.
Si’n toata aceasta zbatere de fapt tot ceea ce am incercat a fost sa fim liberi. Unii ne-au spus ca vrem prea mult, altii ne-au intrebat de ce nu cerem mai mult, niciodata limitele nu ne sunt puse de cei din jur, fiecare traim si incercam sa ne stabilim limitele in care putem trai simtind ca suntem liberi, o iluzie care ne insoteste mare parte din viata…
Am cazut, si nu odata, iar masura suferintei noastre a fost poate o gluma fata de suferinta altcuiva, un rest lasat in urma lor…asa cum faramele de iubire care ne sunt oferite sunt faramele de iubire lasate in urma noastra…
Cati nu ne-am lasat ametiti de simtire si-am prins buchetul miresei, mult inainte de vremea curcubeului, si zilele potopului au urmat?!. Nu exista om sa nu poata fi atins, dar doar cel ce intra la mijloc e judecat… Si-atunci am vrea sa dansam pana la capatul iubirii, sa plutim deasupra ei… tandru la nesfarsit …Si, chiar daca iubirea ne distruge si ne umileste, gasim in suflet puterea sa spunem Aleluia!
Si daca voia celuilalt este ca noi sa tacem, o facem pana cand ni se vorbeste, si daca voia celuilalt este sa-i cantam, o facem, daca e sa fie voia lui/ei… Daca ei ar vrea si ar avea de ales sa lase raul sa curga si lucrurile sa se bucure, sa-si reverse mila peste inimile frante, daca ei ar vrea sa ne vindece…
Si daca am crezut vreo secunda ca ne putem infrange sentimentele, a fost o vorba in vant, nu exista leac pentru dragoste, nu exista o licoare sau un medicament, nu exista nimic atat de pur pentru a fi un leac pentru dragoste. Nu trebuie sa fim iertati pentru ca iubim, scrie si-n scripturi si cu sangele varsat, chiar si ingerii au declarat ca nu exista leac pentru dragoste.. Doctorii pot munci zile si nopti, nicicand nu vor gasi un leac pentru ea…
Si nici pentru noi, cei carora Leonard Cohen ne-a picurat in suflete un strop de nemurire.
La 74 de ani l-am vazut zburdand spre scena incantat de ceea ce se intampla…A cantat 7 melodii la bis, parca neputand sa se desparta de noi, parca nevoind sa ne dezamageasca si reciproc ne inclinam capetele intuind cu totii ca este unica data cand ne intalnim…
Dar aceasta intalnire magica a avut loc de ziua lui si asta ne-a dat sansa de a-l sarbatori si noi in mod special, cu ceea ce puteam face de-acolo din fata scenei, iar el, vadit emotionat a spus un modest “thank you, thank you very much”
As scrie o viata si nu as reusi sa va descriu magia acestei seri. A fost cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut primi vreodata si odata cu splendoarea acestei seri ii voi purta in suflet pe toti cei care au facut ca totul sa fie un vis frumos inca de la inceput...
(foto - Hotnews)
miercuri, 17 septembrie 2008
Master of puppets
Inainte vreme masterul, ca studiu post universitar, era un pas important in cariera si de cele mai multe ori ducea catre doctorat sau catre posturi altfel inaccesibile. De cand cu facultatile particulare si cu invatamantul "particular" de stat, numarul mare de absolventi a dus la un numar mare de masteranzi. A devenit foarte "cool" si "trendy" sa faci master. Daca nu ai master e ca si cum n-ai studii superioare. Si in conditiile acestei tendinte ascendente a cererii pentru studiile de masterat, evident ca in eterna si fascinanta Romanie aceasta devine o mica afacere. Si cei care intr-adevar vor sa faca un master pentru completarea studiilor si nu pentru CV sufera consecinta "globalizarii".
Taxele de inscriere la stat, nu doar la master, dar si la facultati sunt mult mai mari decat la facultatile particulare, ca doar ofera garantia unei diplome la o facultate de stat. Adaugand acestei taxe si taxele notariale pentru tot sirul de acte care se cere, ca doar trebuie sa traiasca si notarii, se ajunge la o suma nu tocmai de neglijat... si nu ma gandesc cei care au deja serviciu, ci la cei care spera sa-si gaseasca unul cu acel master. Si uite asa se naruie sperantele unor copii entuziasti, care chiar cred ca daca fac un master se deschid noi orizonturi...
Se promit niste locuri (10 subventionate si 10 cu plata) si in baza acelei promisiuni condidatii isi fac curaj si se inscriu. Alearga sa-si faca dosare, sa-si ia adeverinte si sa-si legalizeze acte si se duc plini de speranta. Li se programeaza un interviu si acolo, odata intrati in sala, afla ca de fapt cei 215 candidati nu se bat pe 10 locuri, ci doar pe 4, pentru ca 6 dintre ele sunt rezervate pentru absolventii de facultati din noul sistem Bologna (de 3 ani). Si pe acele 6 locuri nu sunt decat 8 candidati. Norocul lor ca s-au nascut mai tarziu, caci alt criteriu de selectare eu n-am gasit... Si comisia ridica din umeri.
Ramane intrebarea, de altfel simpla, de ce nu s-a anuntat numarul real de locuri sau cum sunt impartite, de ce nu au fost informati candidatii despre acest "mic detaliu" care le-a scazut la mai mult de jumatate sansele de reusita?
La fel de simplu e si raspunsul: pentru ca probabil mai mult de jumatate nu s-ar mai fi inscris...
Apoi mai vin si picanteriile pur romanesti, cand, asteptand pe hol sa intri la interviu, afli intamplator ca exista cateva persoane, vreo 3, 4 care au scrisori de acreditate facute de unul din membrii comisiei. Evident ca nu au nici o jena in a declara acest lucru... Si atunci totul se leaga... deci cele 10 locuri nu sunt decat 4 si nici alea 4 nu mai sunt, pentru ca exista deja cativa concurenti imbatabili...
P.S. Si cu putina sansa cea care a trecut prin toate acestea a intrat a 6-a din 215 candidati, dar cum doar 4 locuri erau subventionate, este a 2-a pe lista locurilor cu plata. Dar cum ramane cu cei care s-au vazut primii picati si care nu aveau ochii umezi de la ploaie?
Taxele de inscriere la stat, nu doar la master, dar si la facultati sunt mult mai mari decat la facultatile particulare, ca doar ofera garantia unei diplome la o facultate de stat. Adaugand acestei taxe si taxele notariale pentru tot sirul de acte care se cere, ca doar trebuie sa traiasca si notarii, se ajunge la o suma nu tocmai de neglijat... si nu ma gandesc cei care au deja serviciu, ci la cei care spera sa-si gaseasca unul cu acel master. Si uite asa se naruie sperantele unor copii entuziasti, care chiar cred ca daca fac un master se deschid noi orizonturi...
Se promit niste locuri (10 subventionate si 10 cu plata) si in baza acelei promisiuni condidatii isi fac curaj si se inscriu. Alearga sa-si faca dosare, sa-si ia adeverinte si sa-si legalizeze acte si se duc plini de speranta. Li se programeaza un interviu si acolo, odata intrati in sala, afla ca de fapt cei 215 candidati nu se bat pe 10 locuri, ci doar pe 4, pentru ca 6 dintre ele sunt rezervate pentru absolventii de facultati din noul sistem Bologna (de 3 ani). Si pe acele 6 locuri nu sunt decat 8 candidati. Norocul lor ca s-au nascut mai tarziu, caci alt criteriu de selectare eu n-am gasit... Si comisia ridica din umeri.
Ramane intrebarea, de altfel simpla, de ce nu s-a anuntat numarul real de locuri sau cum sunt impartite, de ce nu au fost informati candidatii despre acest "mic detaliu" care le-a scazut la mai mult de jumatate sansele de reusita?
La fel de simplu e si raspunsul: pentru ca probabil mai mult de jumatate nu s-ar mai fi inscris...
Apoi mai vin si picanteriile pur romanesti, cand, asteptand pe hol sa intri la interviu, afli intamplator ca exista cateva persoane, vreo 3, 4 care au scrisori de acreditate facute de unul din membrii comisiei. Evident ca nu au nici o jena in a declara acest lucru... Si atunci totul se leaga... deci cele 10 locuri nu sunt decat 4 si nici alea 4 nu mai sunt, pentru ca exista deja cativa concurenti imbatabili...
P.S. Si cu putina sansa cea care a trecut prin toate acestea a intrat a 6-a din 215 candidati, dar cum doar 4 locuri erau subventionate, este a 2-a pe lista locurilor cu plata. Dar cum ramane cu cei care s-au vazut primii picati si care nu aveau ochii umezi de la ploaie?
luni, 15 septembrie 2008
Stefan Iordache
Uneori simt cum tot ce mi se intampla are un sens si agitatia din jur e facuta tocmai pentru a ma proteja. Am avut un weekend in care am trait sentimentul acut ca nu am avut timp sa respir si sa ma linistesc. Mi-as fi dorit sa pot sa pot sa savurez ziua de duminica...
La serviciu am intrat din plin in probleme si am incercat senzatia de a nu reusi nici aici sa imi acord un ragaz. Mi-am aruncat ochii catre televizor si am vazut la Realitatea imagini cu Stefan Iordache.
Am simtit brusc cum sangele o ia la vale cu viteza si am intrebat fara nici un sens:
- De ce dau la Realitatea imagini cu Stefan Iordache?
O colega s-a uitat si mi-a zis:
- Sunt imagini, unele sunt de pe you-tube.
- Dar de ce le dau? ce s-a intamplat cu Stefan Iordache? Vineri il dusesera la Viena. S-a intamplat ceva cu el???
Si vestea m-a lovit:
- A murit ieri...
- De ce??? De ce a trebuit sa moara?!...
De Inaltarea Sfintei Cruci, in zi de post, Stefan Iordache s-a retras din aceasta lume nebuna. Mi se deruleaza imagini in minte, ii aud vocea si rasul ragusit si astept ironia... Un talent unic, o minte sclipitoare intr-un om absolut normal... Usurinta cu care a stiut sa dea viata personajelor de la Hamlet la Petrini, reputatia dobandita inca din tinerete nu l-au rupt de lume si de viata, le-a iubit, le-a ironizat, le-a inteles si le-a acceptat. Era o lume si singur umplea o sala si sufletele noastre.
Am pierdut un univers si tot ce pot sa spun este ca nu inteleg de ce...
Maestre, parintii mei sa vor bucura de prezenta dumneavoastra acolo!
La serviciu am intrat din plin in probleme si am incercat senzatia de a nu reusi nici aici sa imi acord un ragaz. Mi-am aruncat ochii catre televizor si am vazut la Realitatea imagini cu Stefan Iordache.
Am simtit brusc cum sangele o ia la vale cu viteza si am intrebat fara nici un sens:
- De ce dau la Realitatea imagini cu Stefan Iordache?
O colega s-a uitat si mi-a zis:
- Sunt imagini, unele sunt de pe you-tube.
- Dar de ce le dau? ce s-a intamplat cu Stefan Iordache? Vineri il dusesera la Viena. S-a intamplat ceva cu el???
Si vestea m-a lovit:
- A murit ieri...
- De ce??? De ce a trebuit sa moara?!...
De Inaltarea Sfintei Cruci, in zi de post, Stefan Iordache s-a retras din aceasta lume nebuna. Mi se deruleaza imagini in minte, ii aud vocea si rasul ragusit si astept ironia... Un talent unic, o minte sclipitoare intr-un om absolut normal... Usurinta cu care a stiut sa dea viata personajelor de la Hamlet la Petrini, reputatia dobandita inca din tinerete nu l-au rupt de lume si de viata, le-a iubit, le-a ironizat, le-a inteles si le-a acceptat. Era o lume si singur umplea o sala si sufletele noastre.
Am pierdut un univers si tot ce pot sa spun este ca nu inteleg de ce...
Maestre, parintii mei sa vor bucura de prezenta dumneavoastra acolo!
15 Septembrie
Ploua si frigul venit peste noapte m-a dus cu gandul la zilele de toamna din Sinaia, reci si umede dar pline de o incarcatura.
"15 Septembrie"... Pentru un om matur care salasluieste in Bucuresti deja aceasta data are conotatii ciudate. Aglomeratie, trafic, blocaje, copii neatenti, parinti cu buchete de flori.
Prefer sa ma intorc cu gandul la ceea ce era 15 Septembrie candva pentru scolarul din mine. In Sinaia...
In clasele I-IV era o dorinta de nou, o nerabdare de a o lua de la capat, entuziasmul de a mai fi trecut un an, de a fi crescut, de a fi mai mari cu un an decat altii. Pe atunci mergeam dimineata spre scoala afundandu-mi picioarele in frunzele de toamna cazute pe caldaram si zburatacindu-le in trecerea mea, cu o mare bucurie, fara a-mi pasa de grija cu care saraca mama imi lustruise pantofii in acea dimineata.
Apoi in gimnaziu lucrurile devenisera mai serioase, atunci am devenit mai atenta la tinuta, la drum si revenirea era o noua provocare. Aceleasi dimineti reci si umede le regaseam mai monotone. Atunci scoala chiar era un test pe care il luasem foarte in serios. Nu ma mai amuza drumul, iar pe colegi, dincolo de bucuria clasica din prima zi, ii scrutam cu privirea...
Si evident liceul, cel la care am privit cu cea mai mare bucurie... Diminetile nu le mai simteam nicicum, important era sa ajung cat mai repede, sa ma reintalnesc cu toti sa tocam, sa povestim, sa ne facem planuri... Atunci scoala era un bun prilej de a ne trai universul plin de sperante si energie. Atunci ochii unui baiat puteau deveni un intreg univers intr-o secunda si brusc si fizica si chimia si matematica pareau o gluma. Voi nu intelegeti cat de greu e sa inoti in ochii cuiva.
Atunci muzica era evadarea: toate convenientele dispareau in momentul in care aveam muzica noastra si falsa senzatie ca facem ce vrem in ciuda tuturor. Nu conteaza ca fiecare din noi aveam constiinta ca unele lucruri au greutatea lor. Invatam, dar nu voiam sa se stie. Provocam profesorii ca sa luam note mici si sa nu fim etichetati drept tocilari. Acum liceeni nu mai au aceasta optiune, acum fiecare nota le decide soarta la final... Noi stiam ca daca invatam, avem acces la facultate, chiar daca ne certam cu profa de franceza si luam un doi, sau chiuleam de la fizica si ne stricam media.
Pentru cele douasprezece zile de 15 Septembrie, fiecare in felul ei incarcata de trairi, prefer astazi sa rememorez anii de scoala si sa respir parfumul unei tinereti care ne va da la nesfarsit resurse de nostalgii.
"15 Septembrie"... Pentru un om matur care salasluieste in Bucuresti deja aceasta data are conotatii ciudate. Aglomeratie, trafic, blocaje, copii neatenti, parinti cu buchete de flori.
Prefer sa ma intorc cu gandul la ceea ce era 15 Septembrie candva pentru scolarul din mine. In Sinaia...
In clasele I-IV era o dorinta de nou, o nerabdare de a o lua de la capat, entuziasmul de a mai fi trecut un an, de a fi crescut, de a fi mai mari cu un an decat altii. Pe atunci mergeam dimineata spre scoala afundandu-mi picioarele in frunzele de toamna cazute pe caldaram si zburatacindu-le in trecerea mea, cu o mare bucurie, fara a-mi pasa de grija cu care saraca mama imi lustruise pantofii in acea dimineata.
Apoi in gimnaziu lucrurile devenisera mai serioase, atunci am devenit mai atenta la tinuta, la drum si revenirea era o noua provocare. Aceleasi dimineti reci si umede le regaseam mai monotone. Atunci scoala chiar era un test pe care il luasem foarte in serios. Nu ma mai amuza drumul, iar pe colegi, dincolo de bucuria clasica din prima zi, ii scrutam cu privirea...
Si evident liceul, cel la care am privit cu cea mai mare bucurie... Diminetile nu le mai simteam nicicum, important era sa ajung cat mai repede, sa ma reintalnesc cu toti sa tocam, sa povestim, sa ne facem planuri... Atunci scoala era un bun prilej de a ne trai universul plin de sperante si energie. Atunci ochii unui baiat puteau deveni un intreg univers intr-o secunda si brusc si fizica si chimia si matematica pareau o gluma. Voi nu intelegeti cat de greu e sa inoti in ochii cuiva.
Atunci muzica era evadarea: toate convenientele dispareau in momentul in care aveam muzica noastra si falsa senzatie ca facem ce vrem in ciuda tuturor. Nu conteaza ca fiecare din noi aveam constiinta ca unele lucruri au greutatea lor. Invatam, dar nu voiam sa se stie. Provocam profesorii ca sa luam note mici si sa nu fim etichetati drept tocilari. Acum liceeni nu mai au aceasta optiune, acum fiecare nota le decide soarta la final... Noi stiam ca daca invatam, avem acces la facultate, chiar daca ne certam cu profa de franceza si luam un doi, sau chiuleam de la fizica si ne stricam media.
Pentru cele douasprezece zile de 15 Septembrie, fiecare in felul ei incarcata de trairi, prefer astazi sa rememorez anii de scoala si sa respir parfumul unei tinereti care ne va da la nesfarsit resurse de nostalgii.
luni, 8 septembrie 2008
Nu tot ce zboara se mananca...
Am realizat ca nu sunt chiar atat de lipsita de preocupari, citind regulamentul concursului de bloguri :). Apreciez increderea acordata de cei care mi-au trimis linkul si au insistat sa ma inscriu intr-un concurs de creatie si ca un fel de scuza ca nu ma vor regasi in acel concurs va destainui conditiile de concurs.
Era de fapt un soi de publicitate cu un buget redus. Un numar de sponsori au ales sa-si faca publicitate pe net, la diverse produse despre care bloggerii urmau sa scrie si se premia originalitatea... Se renunta la drepturile de autor pentru materialele inscrise in concurs si la final, daca erai castigator, nu primeai un premiu, ci erai obligat sa-ti faci o firma si urma sa se incheie un contract de prestari servicii pe baza caruia probabil urma sa se achite contra-valoarea premiului. N-am fost, ce-i drept deloc curioasa sa intreb despre contract. Cert este ca nu era trimis contractul inainte de a te inscrie, sa vezi conditiile contractuale. Poate castigi si constati ca ai clauze contractuale cu care nu esti de acord. In acest caz probabil urmatorul de pe lista va castiga.
Am constatat brusc ca am destule preocupari si timpul nu-mi permite sa ma dedic unui concurs ce se intinde pe aproape 2 luni si nici nu sunt dispusa sa transform blogul meu intr-un portal de publicitate pentru nimeni.
Si inca pun pret de proprietatea intelectuala.
Era de fapt un soi de publicitate cu un buget redus. Un numar de sponsori au ales sa-si faca publicitate pe net, la diverse produse despre care bloggerii urmau sa scrie si se premia originalitatea... Se renunta la drepturile de autor pentru materialele inscrise in concurs si la final, daca erai castigator, nu primeai un premiu, ci erai obligat sa-ti faci o firma si urma sa se incheie un contract de prestari servicii pe baza caruia probabil urma sa se achite contra-valoarea premiului. N-am fost, ce-i drept deloc curioasa sa intreb despre contract. Cert este ca nu era trimis contractul inainte de a te inscrie, sa vezi conditiile contractuale. Poate castigi si constati ca ai clauze contractuale cu care nu esti de acord. In acest caz probabil urmatorul de pe lista va castiga.
Am constatat brusc ca am destule preocupari si timpul nu-mi permite sa ma dedic unui concurs ce se intinde pe aproape 2 luni si nici nu sunt dispusa sa transform blogul meu intr-un portal de publicitate pentru nimeni.
Si inca pun pret de proprietatea intelectuala.
vineri, 5 septembrie 2008
Foaie verde fir de bat, daca n-ai de lucru, fa-ti!
Cam asa s-ar putea rezuma ultima mea isprava si anume, aceea de a ma inscrie in concursul de bloguri organizat de http://www.pcnews.ro/
Bine, nu ma pot considera inscrisa, caci si inscrierea are aventurile ei, ca daca esti chior si nu vezi bine, ratezi un detaliu semnificativ si anume faptul ca alaturi de datele de inscriere la capitolul: "..." trebuie sa trimiti si postul prin care iti anunti inscrierea, adica ce fac eu acum :)
O sa mai incerc si a doua oara si va voi tine la curent cu ce mi se va intampla.
Prinde bine o mica aventura, acum ca vara s-a terminat si parca ne cuprindea un pic nostalgia.
Am primit deja o incurajare, asa cum spune englezul : "Break a leg!"
Bine, nu ma pot considera inscrisa, caci si inscrierea are aventurile ei, ca daca esti chior si nu vezi bine, ratezi un detaliu semnificativ si anume faptul ca alaturi de datele de inscriere la capitolul: "..." trebuie sa trimiti si postul prin care iti anunti inscrierea, adica ce fac eu acum :)
O sa mai incerc si a doua oara si va voi tine la curent cu ce mi se va intampla.
Prinde bine o mica aventura, acum ca vara s-a terminat si parca ne cuprindea un pic nostalgia.
Am primit deja o incurajare, asa cum spune englezul : "Break a leg!"
vineri, 29 august 2008
Torticolis
Tuturor ni se intampla si totusi nimeni nu-i acorda importanta…Eu astazi i-as dedica o ODA, daca mi-ar promite ca trece mai repede :)
Conform definitiei medicale Torticolis este contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care limiteaza miscarile de rotatie a capului. Torticolisul obisnuit sau banal apare uneori dupa o miscare brutala si fortata a gatului. Mai des, el se constata dimineata la trezire, fara indoiala din cauza unei proaste pozitii in timpul somnului. Simptomele dispar in mai putin de 3 zile dupa odihna si dupa administrare de medicamente analgezice si miorelaxante (decontracturante musculare), in pomada sau pe cale orala.
Ceea ce reprezinta de fapt torticolis este o stare dureros de frustranta si enervant de persistenta.
Te striga cineva, te intorci sau cel putin asa crezi, caci instant te trezesti in pozitia initiala si cu un ignet de durere AU!!!... la intrebarea instantanee "ce-ai patit?" tot ce poti sa spui este: "Da-te mai in stanga sa te vad, ca nu ma pot intoarce “
Vorbesti cu cineva despre tragerile la sorti pt cupa UEFA si la un moment dat, plictisit dai afirmativ din cap, evident gandesti ca o faci, caci torticolisul tau proaspat achizitionat iti ordona sa spui “nu”, “da” nu poti, caci doare. E drept ca de multe ori doare sa spui da, dar cand doare fizic e altceva...
Fetele s-au oferit astazi sa-mi cumpere alifii, sa-mi faca masaj... si eu nevinovata am intrebat: dar oare n-as putea sa plec acasa??? Conform sfaturilor medicale dispare cu tratament si ODIHNA :))
Mai ales cand doare inclusiv daca misti mana mai mult de 5 cm deplasare fata de truchi. Astazi stau drepti si spun doar NU, pentru cine vrea sa obtina un nu hotarat, astazi sunt disponibila.
Conform definitiei medicale Torticolis este contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care limiteaza miscarile de rotatie a capului. Torticolisul obisnuit sau banal apare uneori dupa o miscare brutala si fortata a gatului. Mai des, el se constata dimineata la trezire, fara indoiala din cauza unei proaste pozitii in timpul somnului. Simptomele dispar in mai putin de 3 zile dupa odihna si dupa administrare de medicamente analgezice si miorelaxante (decontracturante musculare), in pomada sau pe cale orala.
Ceea ce reprezinta de fapt torticolis este o stare dureros de frustranta si enervant de persistenta.
Te striga cineva, te intorci sau cel putin asa crezi, caci instant te trezesti in pozitia initiala si cu un ignet de durere AU!!!... la intrebarea instantanee "ce-ai patit?" tot ce poti sa spui este: "Da-te mai in stanga sa te vad, ca nu ma pot intoarce “
Vorbesti cu cineva despre tragerile la sorti pt cupa UEFA si la un moment dat, plictisit dai afirmativ din cap, evident gandesti ca o faci, caci torticolisul tau proaspat achizitionat iti ordona sa spui “nu”, “da” nu poti, caci doare. E drept ca de multe ori doare sa spui da, dar cand doare fizic e altceva...
Fetele s-au oferit astazi sa-mi cumpere alifii, sa-mi faca masaj... si eu nevinovata am intrebat: dar oare n-as putea sa plec acasa??? Conform sfaturilor medicale dispare cu tratament si ODIHNA :))
Mai ales cand doare inclusiv daca misti mana mai mult de 5 cm deplasare fata de truchi. Astazi stau drepti si spun doar NU, pentru cine vrea sa obtina un nu hotarat, astazi sunt disponibila.
joi, 28 august 2008
Liga Campionilor
He he he, va asteptati sa scriu despre calificarea Stelei in Liga Campionilor? Ei bine nu am s-o fac! Vom mai avea o serie noua de reclame in care, de la sapun pana la bere, toate vor fi campioane sau pentru campioni, stirile din sport vor fi toate despre ce a mai zis marele Becali si in zilele cu meciuri, pentru cei care nu sunt microbisti va fi o buna ocazie sa iasa in oras, pentru ca la TV toti vor da ce fime proaste si ieftine mai au in licenta... Nimic nou sub soare.
Asa ca ma intorc la problemele noaste de campioni ce suntem... M-am uitat aseara la TV si am vazut pe Realitatea un talk show in care se discuta despre oamenii de afaceri. Regret ca nu am retinut numele invitatilor, cert este ca unul dintre ei era foarte vehement in a sustine ca oamenii de afaceri din top 300 al Romaniei ar trebui, spunea el, sa dea 1% din profit comunitatii pentru sustinerea acesteia, pentru construire de scoli, facultati etc... Vin si intreb: de ce? De ce considera romanii ca, cel care are, are vreo obligatie sa dea celor care nu au? Nu ajunge ca ofera locuri de munca si platesc la buget impozite? Atata vreme cat la noi nu exista un sistem de scutire de impozit pentru cei care vor sa sponsorizeze?!
Ca pe langa oamenii de afaceri cu cariera mai exista si afaceristi de ocazie, cei care dau un tun si apoi isi afiseaza bogatia, asa face parte din cultura noastra. Dar nu ar trebui sa mai fim atat de impresionati de toate astea si atunci nu ar mai avea satisfactie. Dar asta inseamna o anume cultura si educatie a omului, de care ducem lipsa la nivel national.
Imi spunea cineva ca atat vreme cat noi, cativa, gandim altfel, putem face diferenta. Si-am ras... Nu putem, pentru ca noi nu putem fi lideri, nu suntem modele si nu avem cum sa influentam.
Ma bucur, ce-i drept, sa observ ca nu sunt singura care vede lucrurile altfel decat sunt prezentate in tabloide si inca nu a murit speranta ca este loc si de mai bine... Doar suntem niste campioni, nu?
Asa ca ma intorc la problemele noaste de campioni ce suntem... M-am uitat aseara la TV si am vazut pe Realitatea un talk show in care se discuta despre oamenii de afaceri. Regret ca nu am retinut numele invitatilor, cert este ca unul dintre ei era foarte vehement in a sustine ca oamenii de afaceri din top 300 al Romaniei ar trebui, spunea el, sa dea 1% din profit comunitatii pentru sustinerea acesteia, pentru construire de scoli, facultati etc... Vin si intreb: de ce? De ce considera romanii ca, cel care are, are vreo obligatie sa dea celor care nu au? Nu ajunge ca ofera locuri de munca si platesc la buget impozite? Atata vreme cat la noi nu exista un sistem de scutire de impozit pentru cei care vor sa sponsorizeze?!
Ca pe langa oamenii de afaceri cu cariera mai exista si afaceristi de ocazie, cei care dau un tun si apoi isi afiseaza bogatia, asa face parte din cultura noastra. Dar nu ar trebui sa mai fim atat de impresionati de toate astea si atunci nu ar mai avea satisfactie. Dar asta inseamna o anume cultura si educatie a omului, de care ducem lipsa la nivel national.
Imi spunea cineva ca atat vreme cat noi, cativa, gandim altfel, putem face diferenta. Si-am ras... Nu putem, pentru ca noi nu putem fi lideri, nu suntem modele si nu avem cum sa influentam.
Ma bucur, ce-i drept, sa observ ca nu sunt singura care vede lucrurile altfel decat sunt prezentate in tabloide si inca nu a murit speranta ca este loc si de mai bine... Doar suntem niste campioni, nu?
miercuri, 27 august 2008
Sfarsit de sezon
Am facut o pauza lunga incercand sa ma hotarasc ce subiect sa abordez din avalansa de sfarsit de sezon si in final am reusit sa fac o lunga pauza...
Ce era sa fac, sa intru in jocul speculatiilor pe marginea situatiei din Caucaz? Era mai mult decat evident ca totul este un joc cu bataie lunga si ca indiferent de realitatea din teritoriu, finalitatea se hotaraste in spatele usilor inchise si de pe pozitii care nu pot fi influentate de parerile noastre umile...
Pentru Olimpiada nu am avut nici un fel de aplecare, nu era greu de intuit care vor fi tarile care-si vor imparti medaliile: China, SUA si Rusia... restul au fost mici pete de culoare, bucurii firave... Sa nu mai vorbim de playbackul, care nu s-a rezumat doar la festivitatea de inceput ci s-a prelungit pana la meciurile de box din cadrul Olimpiadei... Oricum, din momentul in care un razboi s-a declansat in ziua inceperii olimpiadei a fost clar ca Olimpiada nu mai reprezinta mai nimic pentru multi, s-a dus simbolul, s-a dus traditia, va ramane legenda...
Am ramas cu problemele autohtone, avize pozitive si negative date de Parlament, liste de candidati la alegerile parlamentare, candidati care mai de care mai VIP, un showbiz ce se va muta in parlament pentru a ne garanta noua o distractie de zile mari.
De aici mai e un pas pana la subiectul care pe mine ma preocupa in mare masura, coruptia la nivel local, la nivel de institutii, la nivel de paturi sociale si masura in care, cu mai multi sau mai putini bani romanii reusesc sa cumpere din ce in ce mai multe...De la anularea suspendarii carnetului auto, pana la decizii de la 6 luni la 3 ani cu suspendare in tribunale, pentru accidente mortale...
La noi nu se voteaza in parlament legi si metode restrictive pentru ca incalcam drepturile omului... (drepturile omului de a distruge alti oameni)...Democratia pare a fi la noi un soi de anarhie, nu se mai voteaza legi, pentru ca ne ingradesc libertatea, nu se mai aplica legi, pentru ca nu se pot aplica preferential si uite asa ne lamentam la televiziuni si in presa de ce se intampla in tara fara sa avem curajul sa spunem lucrurilor pe lume, la noi nu se aplica pedepse, nu avem un aparat pus la punct, pornind de la sistemul de amenzi , pana la verificari ale platilor taxelor si impozitelor, nu exista nici un fel de posibilitate de verificare a veniturilor celor care-si permit masini de sute de mii de euro cu care sa calce oamenii pe trotuare, plaje sau treceri de pietoni.
Si mai avem o mare hiba, ca popor, si probabil este o reminiscenta a vechiului sistem, ne consolam foarte repede... Oricum nu se schimba nimic, ce rost are sa sun la 112? „Ma gasesc aia si ma taie”, de ce sa reclam? Ca nu se schimba nimic, „astia au bani si rezolva tot”. Nu ii dau in judecata ca oricum ma taraie 5 ani si nu rezolv nimic, pierd doar bani...
Din nefericire chiar nu mai credem in dreptate si justitie si nici in puterea noastra de a schimba mentalitati...
Asa ca ma retrag in viata obisnuita departe de dileme si de conflicte... ma bucur de pozele copilului abia nascut al nasei si astept zilele astea sa nasca si fina... Evident am glumit cand am spus ca ma tin departe de dileme, ideea unui copil adus pe lume mi se pare in sine o dilema: merita oare sa-l chinui si sa-l obligi sa traiasca in aceasta lume? Probabil cand va voi anunta ca voi face copil, voi fi gasit un raspuns afirmativ la aceasta dilema.
Pana atunci sa ne bucuram de putina vacanta care mai este, pana pe 15 septembrie, cand, dincolo de nostalgia vremurilor copilariei, ne vom reaminti si cat de inguste sunt strazile, cat de dese sunt semafoarele si ce putine parcari avem.
Ce era sa fac, sa intru in jocul speculatiilor pe marginea situatiei din Caucaz? Era mai mult decat evident ca totul este un joc cu bataie lunga si ca indiferent de realitatea din teritoriu, finalitatea se hotaraste in spatele usilor inchise si de pe pozitii care nu pot fi influentate de parerile noastre umile...
Pentru Olimpiada nu am avut nici un fel de aplecare, nu era greu de intuit care vor fi tarile care-si vor imparti medaliile: China, SUA si Rusia... restul au fost mici pete de culoare, bucurii firave... Sa nu mai vorbim de playbackul, care nu s-a rezumat doar la festivitatea de inceput ci s-a prelungit pana la meciurile de box din cadrul Olimpiadei... Oricum, din momentul in care un razboi s-a declansat in ziua inceperii olimpiadei a fost clar ca Olimpiada nu mai reprezinta mai nimic pentru multi, s-a dus simbolul, s-a dus traditia, va ramane legenda...
Am ramas cu problemele autohtone, avize pozitive si negative date de Parlament, liste de candidati la alegerile parlamentare, candidati care mai de care mai VIP, un showbiz ce se va muta in parlament pentru a ne garanta noua o distractie de zile mari.
De aici mai e un pas pana la subiectul care pe mine ma preocupa in mare masura, coruptia la nivel local, la nivel de institutii, la nivel de paturi sociale si masura in care, cu mai multi sau mai putini bani romanii reusesc sa cumpere din ce in ce mai multe...De la anularea suspendarii carnetului auto, pana la decizii de la 6 luni la 3 ani cu suspendare in tribunale, pentru accidente mortale...
La noi nu se voteaza in parlament legi si metode restrictive pentru ca incalcam drepturile omului... (drepturile omului de a distruge alti oameni)...Democratia pare a fi la noi un soi de anarhie, nu se mai voteaza legi, pentru ca ne ingradesc libertatea, nu se mai aplica legi, pentru ca nu se pot aplica preferential si uite asa ne lamentam la televiziuni si in presa de ce se intampla in tara fara sa avem curajul sa spunem lucrurilor pe lume, la noi nu se aplica pedepse, nu avem un aparat pus la punct, pornind de la sistemul de amenzi , pana la verificari ale platilor taxelor si impozitelor, nu exista nici un fel de posibilitate de verificare a veniturilor celor care-si permit masini de sute de mii de euro cu care sa calce oamenii pe trotuare, plaje sau treceri de pietoni.
Si mai avem o mare hiba, ca popor, si probabil este o reminiscenta a vechiului sistem, ne consolam foarte repede... Oricum nu se schimba nimic, ce rost are sa sun la 112? „Ma gasesc aia si ma taie”, de ce sa reclam? Ca nu se schimba nimic, „astia au bani si rezolva tot”. Nu ii dau in judecata ca oricum ma taraie 5 ani si nu rezolv nimic, pierd doar bani...
Din nefericire chiar nu mai credem in dreptate si justitie si nici in puterea noastra de a schimba mentalitati...
Asa ca ma retrag in viata obisnuita departe de dileme si de conflicte... ma bucur de pozele copilului abia nascut al nasei si astept zilele astea sa nasca si fina... Evident am glumit cand am spus ca ma tin departe de dileme, ideea unui copil adus pe lume mi se pare in sine o dilema: merita oare sa-l chinui si sa-l obligi sa traiasca in aceasta lume? Probabil cand va voi anunta ca voi face copil, voi fi gasit un raspuns afirmativ la aceasta dilema.
Pana atunci sa ne bucuram de putina vacanta care mai este, pana pe 15 septembrie, cand, dincolo de nostalgia vremurilor copilariei, ne vom reaminti si cat de inguste sunt strazile, cat de dese sunt semafoarele si ce putine parcari avem.
miercuri, 13 august 2008
Fericiti cei saraci cu duhul
In toata aceasta nebunie a razboiului din Caucaz, cu toate canalele de televiziune si ziarele difuzand informatii despre situatia din zona, despre bombardamente, despre negocieri, despre declaratii, cauze, efecte, undeva departe exista un om care nu intelege nimic. El locuieste in statul Georgia USA si este foarte derutat de informatiile cu privire la Georgia, se spune ca rusii au atacat si ca sunt tancuri, dar el nu vede si nu aude nimic. Oare ar trebui sa se ingrijoreze?Raspunsul ar fi: da, dar nu din cauza rusilor :))) http://answers.yahoo.com/question/index;_ylt=AtOSHGaL33S_x.WvwOYxvHMjzKIX;_ylv=3?qid=20080811122917AAmOaHy
vineri, 8 august 2008
Razboi in Caucaz
8 August 2008, pentru unii o data numai bune pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, pentru altii o data memorabila pentru inceperea unui razboi.In urma conflictelor dintre Georgia si Osetia de Sud (regiune autonomă georgiană sprijinita neoficial de Rusia) astazi trei avioane militare ruseşti au lansat bombe pe teritoriul georgian. Reprezentantii rusi au declarat că un atac rus este "necesar pentru a opri agresorul georgian".In Georgia s-a declarat mobilizare generala.Rusia dezminte ca a atacat Georgia...
luni, 4 august 2008
Aleksandr Soljenitin
La varsta de 89 de ani, Aleksandr Soljenitin s-a stins din viata, lasand in urma marturia regimului concentrationar rus si manifestul sau impotriva disparitiei valorilor morale si crestine.Un critic fervent al regimului comunist, a trait toata acea oroare in inchisoare in Moscova si in lagarele de munca silnica din Kazakhstan. Marturiile sale cutremuratoare i-au adus un premiu Nobel in anul 1970, premiu la a carui ceremonie Soljenitin nu s-a dus de teama de a nu mai fi primit inapoi in tara. Un idealist care a crezut ca binele tarii este mai presus de binele personal. S-a luptat din rasputeri sa ramana in propria tara si sa incerce prin marturia sa sa trezeasca constiinta poporului. Din pacate sistemul a fost mult mai puternic, si, cum era recunoscut pe plan international, singura solutie pentru a fi inlaturat a fost expulzarea. In anul 1974, dupa descoperirea manuscrisului Arhipelagul Gulag, a fost expulzat in Elvetia si de acolo a ajuns in America.Occidentul nu i-a oferit confortul asteptat, plecat dintr-o lume a terorii si a anularii personale Soljenitin a ajuns intr-o lume unde oamenii renuntau deliberat la valorile morale si crestine. A condamnat si aceasta lume considerand ca, fara un fundament moral, omenirea nu face decat sa se autodistruga.Reintors dupa 20 de ani in tara natala, a incercat sentimentul alienarii, intr-o tara pe care o iubea, dar in care nu se mai regasea...Probabil singurul moment care i-a adus linistea sufleteasca a fost recunoasterea oficiala, prin gestul presedintelui Putin care i-a acordat in 2007 Medalia de Stat, cea mai inalta distictie din Rusia.Dupa o viata de nelinisti Soljenitin s-a retras in lumea de dincolo pentru o binemeritata odihna...
vineri, 1 august 2008
Spam umanitar?!
Am primit astazi din trei surse distincte urmatorul mesaj:
"Noua ne pasa. Voua ? Flashmob umanitar! Insa nu chiar atat de flash. ESTI PIETON ? Vino cu o sticla de apa plata ESTI CU MASINA ? Vino cu un bax de plata. UNDE ? In piata din fata Casei Poporului- Palatul Parlamentului . CAND ? Duminica 03 August orele 10:00-13:00 DE CE ? PENTRU MARAMURES BUCOVINA SI MOLDOVA APA NOASTRA FACE MAI MULT DE 300 DE LEI Pentru ca NE PASA ! VII , DEPUI APA SI PLECI. ANONIMI, UMANITARI CUM POT FI ROMANII CAND LE PASA. CITESTE SI DA MAI DEPARTE ! FORUMURI, EMAIL, BLOGURI ! AVEM trei zile sa aratam ca INTERNETUL ROMANESC ESTE O FORTA !!!"Este un mesaj care este transmis electronic, fara nici un fel de alte detalii. Pentru o actiune umanitara mi se pare mult prea simplist. Daca a pornit ca o dorinta de a face ceva, este admirabil, dar cat de util si credibil poate fi un mesaj care te inseamna sa te duci intr-o zi, la o ora intr-un loc sa donezi ceva... fara nici un fel de alte detalii legate de organizare? si se incheie cu un mesaj heirup-ist:" sa aratam lumii ca internetul romanesc este o forta!!!" . Pai facem gesturi umanitare sau demonstratii? Internetul este un simplu mijloc de comunicare, care poate fi eficient, dar de asemenea poate fi si o modalitate facila de inselatorie...Eu care m-am fript cu organizarea colectarii de ajutoare umanitare de catre guvern si primarii, lasati-ma sa fiu sceptica acum in legatura cu reusita unei actiuni de acest gen pornita intr-o doara pentru a demonstra cuiva ca internetul romanesc este o forta...Daca voi afla amanunte legate de aceasta campanie voi face tot posibilul sa transmit mai departe, nu pentru a demonstra ceva ci pentru a-i lamuri pe toti cei care, ca si mine, isi pun intrebari...
"Noua ne pasa. Voua ? Flashmob umanitar! Insa nu chiar atat de flash. ESTI PIETON ? Vino cu o sticla de apa plata ESTI CU MASINA ? Vino cu un bax de plata. UNDE ? In piata din fata Casei Poporului- Palatul Parlamentului . CAND ? Duminica 03 August orele 10:00-13:00 DE CE ? PENTRU MARAMURES BUCOVINA SI MOLDOVA APA NOASTRA FACE MAI MULT DE 300 DE LEI Pentru ca NE PASA ! VII , DEPUI APA SI PLECI. ANONIMI, UMANITARI CUM POT FI ROMANII CAND LE PASA. CITESTE SI DA MAI DEPARTE ! FORUMURI, EMAIL, BLOGURI ! AVEM trei zile sa aratam ca INTERNETUL ROMANESC ESTE O FORTA !!!"Este un mesaj care este transmis electronic, fara nici un fel de alte detalii. Pentru o actiune umanitara mi se pare mult prea simplist. Daca a pornit ca o dorinta de a face ceva, este admirabil, dar cat de util si credibil poate fi un mesaj care te inseamna sa te duci intr-o zi, la o ora intr-un loc sa donezi ceva... fara nici un fel de alte detalii legate de organizare? si se incheie cu un mesaj heirup-ist:" sa aratam lumii ca internetul romanesc este o forta!!!" . Pai facem gesturi umanitare sau demonstratii? Internetul este un simplu mijloc de comunicare, care poate fi eficient, dar de asemenea poate fi si o modalitate facila de inselatorie...Eu care m-am fript cu organizarea colectarii de ajutoare umanitare de catre guvern si primarii, lasati-ma sa fiu sceptica acum in legatura cu reusita unei actiuni de acest gen pornita intr-o doara pentru a demonstra cuiva ca internetul romanesc este o forta...Daca voi afla amanunte legate de aceasta campanie voi face tot posibilul sa transmit mai departe, nu pentru a demonstra ceva ci pentru a-i lamuri pe toti cei care, ca si mine, isi pun intrebari...
joi, 31 iulie 2008
Societatea civila?!
Societatea civila propune partidelor un pact prin care oamenii politici sa-si ia angajamentul ca nici inainte, nici dupa alegeri sa nu mai faca schimbari institutionale: nu vor schimba seful DNA, seful Justitiei si conducerea ANI si vor adopta noile coduri (penal si civil), precum si procedurile acestora pe baza legislatiei europene. In felul acesta se va da o continuitate in actiunile acestor institutii si se va vedea o evolutie pozitiva in lupta impotriva coruptiei.OK, suna bine... Ce putere au insa acesti reprezentanti ai societatii civile? In conditiile in care societatea civila, in sine, este detasata de tot ce se intampla? De ce s-ar teme politicienii de societatea civila cand procentajele prezentei la vot sunt de 35% cand in campaniile electorale toti dau pomeni si jumatate din votanti sunt convinsi sa voteze prin aceste pomeni? Ramane un procentaj de 17% din populatia votanta implicata in viata societatii si in problemele reale ale tarii... ce inseamna 17% ? Cu ce ii putem impiedica pe oamenii politici sa-si rezolve afacerile si sa-si largeasca ariile de influenta prin legi si ordonante favorabile, prin plasarea de oameni controlabili in posturi-cheie si obtinerea de decizii in consecinta?
Notarii publici semneaza acte false si inchid ochii la tranzactii de terenuri si locuinte furate.Parlamentarii refuza sa-si dea acordul privind inceperea urmaririi penale pentru colegii demnitari, probabil pe ideea logica: “daca data viitoare va fi dosarul meu?”. O mana spala pe alta intr-o tara in care societatea civila se resemneaza... Am ajuns la un asa nivel de convietuire cu toata aceasta coruptie din jur incat incepe sa ni se para anormal sa nu fie ceva la mijloc... S-a intamplat ceva, trebuie sa existe o explicatie, si exista intotdeuna, dar nu o aflam noi..., dar stim sigur ca nu-i de bine. E ceva obisnuit. Si, evident, nu vorbesc de cazurile de furt in care s-au devalizat banci si fonduri si nu s-a intamplat nimic...Stim cu totii ca politicienii sunt controlati de oamenii de afaceri si totul este un joc de interese.Un pact al societatii civile propus de niste reprezentanti ai acesteia, pe care, poate, societatea civila nici nu-i recunoaste ca atare, cu politicul, care la noi este absolut promiscuu, este un soi de gluma a zilei.Cum imi spunea cineva, vorbim de 10 minute despre asta, cu 11 minute mai mult decat ar fi trebuit...
Notarii publici semneaza acte false si inchid ochii la tranzactii de terenuri si locuinte furate.Parlamentarii refuza sa-si dea acordul privind inceperea urmaririi penale pentru colegii demnitari, probabil pe ideea logica: “daca data viitoare va fi dosarul meu?”. O mana spala pe alta intr-o tara in care societatea civila se resemneaza... Am ajuns la un asa nivel de convietuire cu toata aceasta coruptie din jur incat incepe sa ni se para anormal sa nu fie ceva la mijloc... S-a intamplat ceva, trebuie sa existe o explicatie, si exista intotdeuna, dar nu o aflam noi..., dar stim sigur ca nu-i de bine. E ceva obisnuit. Si, evident, nu vorbesc de cazurile de furt in care s-au devalizat banci si fonduri si nu s-a intamplat nimic...Stim cu totii ca politicienii sunt controlati de oamenii de afaceri si totul este un joc de interese.Un pact al societatii civile propus de niste reprezentanti ai acesteia, pe care, poate, societatea civila nici nu-i recunoaste ca atare, cu politicul, care la noi este absolut promiscuu, este un soi de gluma a zilei.Cum imi spunea cineva, vorbim de 10 minute despre asta, cu 11 minute mai mult decat ar fi trebuit...
miercuri, 30 iulie 2008
Victime si vinovati
Am incercat să ocolesc subiectul inundaţiilor... e o experienta tristă si nu pot să mă gândesc ce înseamnă să pierzi tot într-un minut şi să te trezeşti înconjurat de ape, fără adăpost şi fără absolut nimic...Acum doi ani m-am implicat sentimental, am selectat lucruri bune şi am încercat să pun exact lucruri de care bieţii oameni ar fi avut nevoie, am trimis geci, pulovere, incaltari, pături... şi am avut un sentiment plăcut de a aduce un strop de speranţa în sufletul unui om absolut dezrădăcinat. Am încercat sa le arat că-mi pasa... că ne pasă... La câteva zile dupa aceea am văzut un reportaj la tv în care arătau tone de haine într-o sala de sport, mucegăind... Am fost furioasa... În timp am reuşit sa ma vaccinez...Tot acum doi ani prim-ministrul a explicat că acele inundatii s-au datorat inexistentei infrastructurii si ca lucrari de amenajare de cursuri si baraje care să împiedice astfel de revărsări ar dura 15 ani. Descurajant... Cu toate astea am zis că dacă le încep, încet încet, pe rand.. măcar câte un curs de apa scapă de acest pericol... Ceea ce n-am înţeles noi este că acele lucrări dureaza 15 ani în principiu, cu condiţia necesară şi suficientă de a fi începute. Dupa alti doi ani suntem în acelaşi stadiu în care nu s-a făcut nimic pentru securizarea cursurilor de apă şi după inundaţii, ce ştie românul să facă cel mai bine? să caute vinovati... E adevarat că o avertizare venita din timp salvează vieţi, sunt de acord, dar când vom învata să cerem, efectiv, planuri si programe de sistematizare, când vom întelege că nu putem să folosim banii din buget pentru a despăgubi an de an victimele catastrofelor fără să începem să facem ceva pentru prevenirea acestora... Ne-am supărat pe ucrainieni ca au dat drumul la stavilare şi baraje si ne-au inundat. De ce nu ne supărăm că nu avem şi noi baraje si stăvilare, ca nu putem să protejăm nimic cotrolând astfel de situaţii? Dacă ar fi existat posibilitatea eliminării pericolului in miez de noapte, folosind baraje si stăvilare, ce am face, i-am anunta pe bulgari inainte sau ne-am proteja ceea ce avem? Momentele de criză, cer actiuni la limită... O decizie luată intr-o secunda salvează vieţi şi bunuri, ce faci, aştepţi acordul vecinilor?Aştept cu rabdare să aflu când vor începe lucrările care durează 15 ani, acum sau peste alţi 15 ani?
luni, 28 iulie 2008
Marcel Iures
Pentru cei ce nu au reusit sa citeasca interviul cu Marcel Iures de pe Hotnews, voi presara astazi cu citate aceasta pagina. Cei ce vor avea rabdare sa citeasca vor intelege si de ce altceva nu se poate in preajma unui om ca Marcel Iures:
"Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost sa vorbim despre ea pentru ca suntem afundati cu totii, omenirea, in subsolul subsolului inchisorii non-libertatii. Inotam intr-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificiala care e plina de dependenta, sclavie si aservire. Eu cred ca sunt mai degraba un om preocupat de spirit. Asta e singura zona libera, si, daca vreti, e o dubla libertate: libertatea de a medita la asta si libertatea dobandita prin puterea exemplului"
"In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Revin la niste amintiri pe care imi permit sa le depan pentru ca sunt descarcate de patima. De fapt asta este si functia victoriei, omul prin asta se tamaduieste de orgoliu si trufie, pentru ca isi da seama ca focul asta fizic, patima, imprecatia, razbunarea, sunt stari de lucru. Si atunci, nemaivandu-le imi pot permite sa depan o amintire, care s-a transformat deja in invatatura."
"Am avut mereu senzatia ca suntem parasutati in alt timp. Progresul, ca idee, la noi a fost o sincopa, un sughit ingrozitor. De asta si impactul oricarui tip de progres a fost la nivel de seism. Dar in putine locuri din lume a existat o continuitate. Noi, romanii, suntem un stat federal compus din cateva provincii arhaice, unite de ceva miraculos: limba romana. Suntem de fapt un imperiu lingvistic. Cum facem ca pe aceasta bucatica de pamant sa rezistam ca imperiu lingvistic in fata imperiului global? Nu stiu. "
"Totul e sa lasi sa se intample. Vasilica Tastaman avea o teorie, care venea din felul in care cadea ea pe scena. Toti ii spuneau: "dom’le, cazi senzational, tuturor ni se strange inima sa nu-ti rupi ceva". Si spunea ea: "dragii mei, secretul e sa te lasi moale". Si atunci e mai mult o prelingere in cadere. Deci trebuie sa te lasi moale. Dar trebuie sa ai si noroc.
Si mie mi s-a intamplat. Mai nou, teoriile sunt ca sa gandesti pozitiv... dar aici dai intr-o chestie perfida. Mai ales in omul modern care simuleaza foarte mult, pentru ca el e intr-o vrajba continua si traieste intr-o zona de fictiune. Cam cum se intampla prin biserici: eu cred ca 90% din cei care intra in biserici sunt vizitatori, la fel cum buna parte din preoti sunt doar functionari. Chestia cu harul, cu credinta, e mai complicata... "
"Acasa este pentru mine, la varsta mea, locul unde imi pot recunoaste spaimele ca fiind ale mele. Departarea, indiferent ca e prin alegere sau fortata, adauga intre mine si mine(acolo unde traieste spiritul) ceva. Imi adauga un obstacol in interior. Nu e nimic patetic, ci e un act real. Atunci cand plec cu traista mea masor cum masoara un scafandru oxigenul din tub, si indraznesc atat cat mai am oxigen. Nu cred in turismul artistic, in simulacrul de curiozitate, pentru ca la 25.000 km de casa, de Romania, esti inspaimantat. Vorbesc pentru mine. "
"Acasa fizic pentru mine e pamantul asta pe care calcam, de care ne batem joc, fata de care suntem nepasatori, rasfatati, chiar cinici. Tot pamantul asta e locuit de consumatori. Consumul presupune o pierdere. Iar noi, regnul uman, mancam, omoram ceva, ca sa dam nastere unor oameni care vor face acelasi lucru la infinit. Aici intervine desantarea si decaderea omului.Sigur, el e blestemat sa faca asta. Dar o forma de inaltare este sa te gandesti un pic daca nu cumva se va termina totul. Chiar asa putem manca la nesfarsit, devasta la nesfarsit, consuma la infinit? Si aici vedem toata goliciunea lumii. Ecologismul, ca orice –ism, e dubios, pentru ca e o teorie. In schimb, trebuie sa practicam calitatea, milostenia si respectul. Daca noi nu vrem sa ne sufocam, ar trebui sa ne abtinem sa-i sufocam pe altii, nu?
Atitudinea unui consumator modern exclude compasiunea, mila, caritatea. Si asa natura se depersonifica pentru om. Eu cred ca natura e o creatie. Nu e o persoana un copac, dar cu atat mai mult eu fiind o persoana, trebuie sa am grija de el. E un gest care nu are o mistica ezoterica, ci pur si simplu trebuie sa o fac. "
"In ’93, in plina nastere a libertatii castigate, sau mai curand necastigate, mi-am imaginat ca orice om ca sunt liber. Am incercat atunci din interiorul sistemului, vorbesc de teatrul de stat, sa ne exprimam asa cum visam inainte. Vorbesc la plural pentru ca era vorba de un grup.In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Lucrul asta a produs cea mai mare reactie in sistem. Sistemul ne-a tras un pumn in cap. Era vorba de un mare spectacol, la un teatru senzational, Odeon. Era Richard al III-lea de Shakespeare, intr-o companie superba. Ca orice grup profesional, ne doream victoria. Era natural si sanatos. Raspunsul pe care l-am primit a fost devastator. Dar pericolul nu era aici, asta ti se poate intampla si in America, si oriunde.
Pericolul era sa nu intelegem, sa o luam ca o regula de viata, ceva natural care ne da lectia asta de doua mii de ani pe pamantul asta. Si atunci cadeam in acelasi smarc in care infrangerea prin repetarea ei confirma ideea de a fi roman: infrangerea e o parte esentiala a Romaniei, e normala. Aici intervine miracolul sustinut de propriul efort, propria vointa. Asa s-a nascut hotararea si vointa de a face teatrul Act. Teatrul Act este raspunsul de peste 10 ani la acea infrangere. E o mare ridicare pentru mine. "
"Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost sa vorbim despre ea pentru ca suntem afundati cu totii, omenirea, in subsolul subsolului inchisorii non-libertatii. Inotam intr-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificiala care e plina de dependenta, sclavie si aservire. Eu cred ca sunt mai degraba un om preocupat de spirit. Asta e singura zona libera, si, daca vreti, e o dubla libertate: libertatea de a medita la asta si libertatea dobandita prin puterea exemplului"
"In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Revin la niste amintiri pe care imi permit sa le depan pentru ca sunt descarcate de patima. De fapt asta este si functia victoriei, omul prin asta se tamaduieste de orgoliu si trufie, pentru ca isi da seama ca focul asta fizic, patima, imprecatia, razbunarea, sunt stari de lucru. Si atunci, nemaivandu-le imi pot permite sa depan o amintire, care s-a transformat deja in invatatura."
"Am avut mereu senzatia ca suntem parasutati in alt timp. Progresul, ca idee, la noi a fost o sincopa, un sughit ingrozitor. De asta si impactul oricarui tip de progres a fost la nivel de seism. Dar in putine locuri din lume a existat o continuitate. Noi, romanii, suntem un stat federal compus din cateva provincii arhaice, unite de ceva miraculos: limba romana. Suntem de fapt un imperiu lingvistic. Cum facem ca pe aceasta bucatica de pamant sa rezistam ca imperiu lingvistic in fata imperiului global? Nu stiu. "
"Totul e sa lasi sa se intample. Vasilica Tastaman avea o teorie, care venea din felul in care cadea ea pe scena. Toti ii spuneau: "dom’le, cazi senzational, tuturor ni se strange inima sa nu-ti rupi ceva". Si spunea ea: "dragii mei, secretul e sa te lasi moale". Si atunci e mai mult o prelingere in cadere. Deci trebuie sa te lasi moale. Dar trebuie sa ai si noroc.
Si mie mi s-a intamplat. Mai nou, teoriile sunt ca sa gandesti pozitiv... dar aici dai intr-o chestie perfida. Mai ales in omul modern care simuleaza foarte mult, pentru ca el e intr-o vrajba continua si traieste intr-o zona de fictiune. Cam cum se intampla prin biserici: eu cred ca 90% din cei care intra in biserici sunt vizitatori, la fel cum buna parte din preoti sunt doar functionari. Chestia cu harul, cu credinta, e mai complicata... "
"Acasa este pentru mine, la varsta mea, locul unde imi pot recunoaste spaimele ca fiind ale mele. Departarea, indiferent ca e prin alegere sau fortata, adauga intre mine si mine(acolo unde traieste spiritul) ceva. Imi adauga un obstacol in interior. Nu e nimic patetic, ci e un act real. Atunci cand plec cu traista mea masor cum masoara un scafandru oxigenul din tub, si indraznesc atat cat mai am oxigen. Nu cred in turismul artistic, in simulacrul de curiozitate, pentru ca la 25.000 km de casa, de Romania, esti inspaimantat. Vorbesc pentru mine. "
"Acasa fizic pentru mine e pamantul asta pe care calcam, de care ne batem joc, fata de care suntem nepasatori, rasfatati, chiar cinici. Tot pamantul asta e locuit de consumatori. Consumul presupune o pierdere. Iar noi, regnul uman, mancam, omoram ceva, ca sa dam nastere unor oameni care vor face acelasi lucru la infinit. Aici intervine desantarea si decaderea omului.Sigur, el e blestemat sa faca asta. Dar o forma de inaltare este sa te gandesti un pic daca nu cumva se va termina totul. Chiar asa putem manca la nesfarsit, devasta la nesfarsit, consuma la infinit? Si aici vedem toata goliciunea lumii. Ecologismul, ca orice –ism, e dubios, pentru ca e o teorie. In schimb, trebuie sa practicam calitatea, milostenia si respectul. Daca noi nu vrem sa ne sufocam, ar trebui sa ne abtinem sa-i sufocam pe altii, nu?
Atitudinea unui consumator modern exclude compasiunea, mila, caritatea. Si asa natura se depersonifica pentru om. Eu cred ca natura e o creatie. Nu e o persoana un copac, dar cu atat mai mult eu fiind o persoana, trebuie sa am grija de el. E un gest care nu are o mistica ezoterica, ci pur si simplu trebuie sa o fac. "
"In ’93, in plina nastere a libertatii castigate, sau mai curand necastigate, mi-am imaginat ca orice om ca sunt liber. Am incercat atunci din interiorul sistemului, vorbesc de teatrul de stat, sa ne exprimam asa cum visam inainte. Vorbesc la plural pentru ca era vorba de un grup.In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Lucrul asta a produs cea mai mare reactie in sistem. Sistemul ne-a tras un pumn in cap. Era vorba de un mare spectacol, la un teatru senzational, Odeon. Era Richard al III-lea de Shakespeare, intr-o companie superba. Ca orice grup profesional, ne doream victoria. Era natural si sanatos. Raspunsul pe care l-am primit a fost devastator. Dar pericolul nu era aici, asta ti se poate intampla si in America, si oriunde.
Pericolul era sa nu intelegem, sa o luam ca o regula de viata, ceva natural care ne da lectia asta de doua mii de ani pe pamantul asta. Si atunci cadeam in acelasi smarc in care infrangerea prin repetarea ei confirma ideea de a fi roman: infrangerea e o parte esentiala a Romaniei, e normala. Aici intervine miracolul sustinut de propriul efort, propria vointa. Asa s-a nascut hotararea si vointa de a face teatrul Act. Teatrul Act este raspunsul de peste 10 ani la acea infrangere. E o mare ridicare pentru mine. "
vineri, 25 iulie 2008
Statutul Blogurilor
Am citit pe Hotnews stirea conform careia s-a intocmit un Proiect de raport al UE privind statutul blogurilor.Inainte de a ma avanta in divergente de opinii de genul: Jos cenzura!!! am avut rabdarea de a deschide documentul si a vedea despre ce e vorba... Raportul a fost intocmit in cadrul Comisie pentru cultura si Educatie, nu in comisia juridica sau economica, deci priveste aspectele legate de statutul bloggerilor si intocmirea unui cod deontologic care sa fie adoptat in intreaga Uniune Europeana.Multe din argumentele expuse in acest Proiect sunt foarte pertinente.Bloggeri sunt de fapt niste editorialisti, blogul este un soi de jurnalism si trebuie sa fim constienti ca oricand putem fi trasi la raspundere pentru opiniile noastre in masura in care acestea incalca vreo lege sau vreun drept al cuiva. Asa cum jurnalistilor le cerem codul de conduita deontologica si avem pretentia ca informatiile sa fie adevarate si verificate, consider ca si un blogger trebuie sa-si asume faptul ca poate dezinforma sau poate incalca drepturi. Atata vreme cat ne expunem o opinie si exista persoane care sunt influentate de opiniile noastre, consider ca trebuie sa cunoastem minimum de legislatie din domeniu.Nu sunt o bloggerita cunoscuta si nu am impact asupra auditorului, dar sa nu uitam ca exista persoane influente, cu functii care pot prin intermediul blogului sa manipuleze, sa defameze, sa dezinformeze. De asemenea exista bloggeri, asa cum sunt si eu, care facem asta din pasiune, pentru ca avem ceva de spus si gasim aceasta modalitatea ca fiind facila pentru a o face, ca divertisment. Dar cum domeniul este in dezvoltare si cum publicitatea pe net si ea este in crestere, blogul poate devemni o afacere si atunci trebuie tratat ca atatare. In masura in care un blog este foarte citit si a reusit sa castige un contract de publicitate, trebuie sa-si declare veniturile, ca doar luptam din '90 incoace impotriva coruptiei si a economiei subterane..Mai exista si impactul educational. Un editorialist poate deveni un formator de opinii. Poate deveni un model si asa cum CNA-ul cere televiziunilor si radiourilor sa respecte regulile limbii romane si sa respecte vocabularul existent si acceptat pentru a nu incuraja si intretine devierile de la limba si totodata monitorizeaza din punctul de vedere al respectarii drepturilor omului, consider ca si bloggeri trebuie sa se supuna unor coduri deontologice..Este doar un proiect si va fi dezbatut, forma se poate schimba. Acum ar fi momentul, poate sa ne testam reprezentantii din parlamentul european. :))) Indiferent daca se va finaliza intr-un fel sau altul, problema deontologiei ramane deschisa.Parerea mea :)
joi, 24 iulie 2008
Against all odds
Asa as descrie experienta Metallica 2008... Si asta pentru ca o descriere amanuntita a ceea ce a fost ar putea deveni pentru multi confesiunea unui excentric...Dar in ciuda ploii torentiale, in ciuda stadionului putin generos pentru fanii Metallica, in ciuda scenei absolut saracacioase, a ecranelor care au functionat cu intarziere si a luminilor monotone alb-galbui, din Cotroceni a rasunat ecoul unei multimi nostalgice care si-a retrait tineretea la o intensitate nebanuita. Am vazut un public efervescent, un ecou fidel al intregului repertoriu care a rasunat prin zeci de mii de voci catre un cer plumburiu.Pentru toti cei care se intreaba cum au abordat cei de la Metallica publicul roman, eu care am fost la aceeasi Metallica si la Rock Am Ring – Nurburgring 2008, , vin si va spun: la fel. La fel ca pe cel din Germania, unde au concert in fiecare an. Profesionist! Si dovada cea mai clara a faptului ca au stiut ca aici vor gasi un public format a fost playlistul care nu a fost unul de mediatizare sau popularizare, ci unul de anduranta.Ceea ce ne-a lipsit a fost profesionalismul nemtesc si logistica lor. „Sad but true”! J
A fost ploaia un impediment? Categoric nu... Cine ar fi venit ca fapt divers a renuntat, berea nu a reusit sa invinga ploaia si mrejele s-au disipat, singurul afrodiziac a fost muzica... Un concert care a rasunat filtrat prim miliarde de picuri de ploaie „Oh Please God Wake me!”
A fost ploaia un impediment? Categoric nu... Cine ar fi venit ca fapt divers a renuntat, berea nu a reusit sa invinga ploaia si mrejele s-au disipat, singurul afrodiziac a fost muzica... Un concert care a rasunat filtrat prim miliarde de picuri de ploaie „Oh Please God Wake me!”
Descatusati de conveniente, eliberati de proprile granite ne-am recunoscut complicitatea la marele compromis al vietii...
„Master of Puppets I'm pulling your strings
„Master of Puppets I'm pulling your strings
twisting your mind and smashing your dreams
Blinded by me, you can't see a thing
Just call my name, `cause I'll hear you scream
Master „
24.000 de voci au cutremurat stadionul, lasandu-l pe Hetfield aproape mut. Romanii au dat in vileag marea drama a tranzitiei spre coruptie.De ce e greu sa rostesti ?!
Justice Is Lost
24.000 de voci au cutremurat stadionul, lasandu-l pe Hetfield aproape mut. Romanii au dat in vileag marea drama a tranzitiei spre coruptie.De ce e greu sa rostesti ?!
Justice Is Lost
Justice Is Raped
Justice Is Gone
Pulling Your Strings
Justice Is Done
Seeking No Truth
Winning Is All
Find it So Grim
So True
So Real
Seeking No Truth
Winning Is All
Find it So Grim
So True
So Real
e lumea in care incercam sa traim..Dar muzica ne-a trasnformat in pasari Phoenix si...”Nothing Else Matters”...
marți, 22 iulie 2008
Emotii
Nu stiu daca voi avea mintea destul de limpede pentru a va putea povesti ce-am patit astazi... Pentru cei ce au citit blogul meu, cel care cel mai adesea se strica si ma lasa in ceata... Acolo am scris cu ceva timp in urma despre venirea lui Leonard Cohen in tara si despre ce inseamna Leonard Cohen pentru muzica, pt poezie si mai ales pentru mine...Cum biletele au fost puse in vanzare imediat, iar salariul la doua saptamani departare, evident ca am incercat sa gasesc solutii. dar uimitor pentru mine nu am reusit. Este vara, sunt concedii... Nu m-am intrebat de ce, am zis doar ca probabil e inca o lectie pe care trebuie sa o invat, visurile si realitatea sunt doua notiuni care foarte rar se suprapun. Am zambit amar si am mers mai departe...Astazi m-am simtit rau si nimic nu avea nici un sens. Incercam sa imi culeg puterile sa pot functiona, dar eram absolut absenta si pierita...Mi-era rau...La un moment dat a intrat sefa in birou, s-au strans toti colegii si se anunta o sedinta. Fix ce-mi trebuia. Macar pentru ca trebuia sa fac efortul sa par viabila... Toata lumea zambea, deci urma sa fie de bine. M-am mai linistit. pana cand glasul suav al sefei a inceput cu "draga Madalina" Ooooppsss Acu' sa vezi!! ce-am facut??? sau ce ma astepta sa fac??? Lumea zambea in continuare... era cu siguranta ceva ce numai eu nu stiam..."Stim ca nu este ziua ta, dar cu siguranta este ziua ta, asa ca noi... ne-am gandit sa-ti facem un cadou..." Pun ghilimelele doar ca idee, pentru ca efectiv nu-mi aduc aminte nimic din ce s-a zis... Cert este ca mi s-a intins un plic. Nu stiam ce sa fac... am dat sa-l deschid, dam am apucat sa vad prin el "LEON.." Ei bine, da... Erau bilete la Leonard Cohen!!!Nu stiu de cat ori in viata vi s-a intamplat sa primiti cadou lucrul la care va ganditi zi si noapte... Nu stiu de cate ori in viata ati primit exact cand v-ati dorit, ceea ce v-ati dorit... E un lucru rar, care mi astazi mi s-a intamplat, pe care mi-e greu sa-l procesez...Am dat sa-mi sun sotzul, trebuia sa spun cuiva... si mi s-a spus suav:” Stie!.. Toata lumea stie, trebuia sa fim siguri ca nu gasesti o solutie sa-ti iei tu biletele inainte sa vina cele luate de noi. Chiar am vrut sa ti le luam noi.”Sunt subiectiva, cu siguranta exista multe alte lucruri minunate pe lume, cu siguranta exista lucruri mult mai importante, dar pentru mine, pentru o zi, pentru o luna, pentru o vreme, mi s-a intamplat cel mai frumos lucru... Si nu ma refer la biletele in sine ci la oamenii minunati din jurul meu, pe care simt ca nu am avut niciodata ochii sa-i vad cu adevarat si carora nici un cuvant nu le-ar putea spune acum ceea ce simt.Sunt un om norocos!
Leonard Cohen
Dupa luni intregi in care zvonurile au aparut si s-au infirmat si sperantele au fost spulberate una cate una, exact cand nu mai speram, vine din nou vestea: Leonard Cohen va sosi in Romania …pe 21 Septembrie pe stadionul Arcul de Triumf...Abia de maine se pun biletele in vanzare, pana nu voi avea biletul in mana, nu voi mai crede nimic...Pentru cei ce se intreaba cine este Leonard Cohen raspunsul ar fi: Leonard Cohen este o lume... o lume a poeziei si cantecului, este aproape un profet prin felul in care a stiut sa se apropie de cantec prin poezie, o imbinare magica de muzica si vise marete, idei inaltatoare, adevaruri necontestate si amaraciuni de zi cu zi.
Leonard Cohen pare a fi vorbit cu ingerii si lumea creata de el este plina de culori luminoase. Credinta pare o salvare de la disperare si insingurare. Asa cum spunea Bono despre el: „te ghiceste in orice etapa a vietii: in perioada de idealism al tineretii, atunci cand te desparti de cel iubit, cand nu reusesti sa faci fata lumii sau cand tinzi spre mai mult.” Te regasesti in poezia lui si muzica te poarta pe un taram sublim. Reuseste sa treaca bariera ratiunii si odata ajuns dincolo, in abis, are puterea sa rada de ceea ce vede. Ne surprinde si ne ingenunchiaza pentru ca apoi sa ne faca sa radem in gura mare.Felul in care face toate acestea, insa, este unul cu totul aparte, imbinand cuvintele intr-un fel in care totul capata imagine, este o poveste care se deruleaza in imaginatia fiecaruia si este cu atat mai special cu cat de fiecare data il redescoperi, altfel.. si altfel...Povestind despre viata lui spunea despre momentul nasterii (Montreal 1934) „Eram in viata.Traiam oroarea!”Ursitoarele i-au dat o inima mare, dar i-au spus: “daca bei vin vei incepe sa urasti lumeaLuna iti va fi sora dar daca iei calmante vei ajunge in compania femeilor nefericite. De fiecare data cand vei vrea sa apuci dragostea, vei pierde un fragment din amintirile tale...”A inceput prin a scrie poezii fetelor. Facea parte dintr-un grup de poeti cu care se intalnea, isi citeau poeziile si apoi se criticau vehement, pentru ca voiau sa devina poeti, poeti mari.“Ni se parea ca suntem cei mai importanti oameni de pe pamant, ne luam in serios. Poetii sunt legiuitorii nerecunoscuti ai lumii... asa cum spunea Shelley”Ajuns in New York a cunoscut lumea cu ambitiile ei... In Chelsea Hotel a cunoscut generatia hippie si asa a luat nastere melodia Chelsea Hotel (in care vorbeste despre Janis Joplin…)Are un talent unic de-a face frumos din intuneric. Nu considera ca tot ce face este extraordinar, are rabdarea sa astepte inspiratia si sa gaseasca rima perfecta in timp ce multi s-ar multumi cu ceea ce el arunca…
Hallelujah
http://www.youtube.com/watch?v=rf36v0epfmI
Sisters of Mercy
http://www.youtube.com/watch?v=oBFQg7P5YKw
Tour of Song
http://www.youtube.com/watch?v=2e1rF08Su4I&feature=related
Everybody Knows
http://www.youtube.com/watch?v=KhjQH1FSDm0
Dance me to the end of Love
http://www.youtube.com/watch?v=Y_PIadFsvDk
In My Secret Life
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw
Imn
http://www.youtube.com/watch?v=tjtE2-dLjSs
The Dealer
http://www.youtube.com/watch?v=PBbk9laJfsw
The Traitor
http://www.youtube.com/watch?v=WMehBiX9rz8&feature=related
First we Take Manhattan
http://www.youtube.com/watch?v=tFBKV0zVXSE
Leonard Cohen pare a fi vorbit cu ingerii si lumea creata de el este plina de culori luminoase. Credinta pare o salvare de la disperare si insingurare. Asa cum spunea Bono despre el: „te ghiceste in orice etapa a vietii: in perioada de idealism al tineretii, atunci cand te desparti de cel iubit, cand nu reusesti sa faci fata lumii sau cand tinzi spre mai mult.” Te regasesti in poezia lui si muzica te poarta pe un taram sublim. Reuseste sa treaca bariera ratiunii si odata ajuns dincolo, in abis, are puterea sa rada de ceea ce vede. Ne surprinde si ne ingenunchiaza pentru ca apoi sa ne faca sa radem in gura mare.Felul in care face toate acestea, insa, este unul cu totul aparte, imbinand cuvintele intr-un fel in care totul capata imagine, este o poveste care se deruleaza in imaginatia fiecaruia si este cu atat mai special cu cat de fiecare data il redescoperi, altfel.. si altfel...Povestind despre viata lui spunea despre momentul nasterii (Montreal 1934) „Eram in viata.Traiam oroarea!”Ursitoarele i-au dat o inima mare, dar i-au spus: “daca bei vin vei incepe sa urasti lumeaLuna iti va fi sora dar daca iei calmante vei ajunge in compania femeilor nefericite. De fiecare data cand vei vrea sa apuci dragostea, vei pierde un fragment din amintirile tale...”A inceput prin a scrie poezii fetelor. Facea parte dintr-un grup de poeti cu care se intalnea, isi citeau poeziile si apoi se criticau vehement, pentru ca voiau sa devina poeti, poeti mari.“Ni se parea ca suntem cei mai importanti oameni de pe pamant, ne luam in serios. Poetii sunt legiuitorii nerecunoscuti ai lumii... asa cum spunea Shelley”Ajuns in New York a cunoscut lumea cu ambitiile ei... In Chelsea Hotel a cunoscut generatia hippie si asa a luat nastere melodia Chelsea Hotel (in care vorbeste despre Janis Joplin…)Are un talent unic de-a face frumos din intuneric. Nu considera ca tot ce face este extraordinar, are rabdarea sa astepte inspiratia si sa gaseasca rima perfecta in timp ce multi s-ar multumi cu ceea ce el arunca…
Hallelujah
http://www.youtube.com/watch?v=rf36v0epfmI
Sisters of Mercy
http://www.youtube.com/watch?v=oBFQg7P5YKw
Tour of Song
http://www.youtube.com/watch?v=2e1rF08Su4I&feature=related
Everybody Knows
http://www.youtube.com/watch?v=KhjQH1FSDm0
Dance me to the end of Love
http://www.youtube.com/watch?v=Y_PIadFsvDk
In My Secret Life
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw
Imn
http://www.youtube.com/watch?v=tjtE2-dLjSs
The Dealer
http://www.youtube.com/watch?v=PBbk9laJfsw
The Traitor
http://www.youtube.com/watch?v=WMehBiX9rz8&feature=related
First we Take Manhattan
http://www.youtube.com/watch?v=tFBKV0zVXSE
duminică, 20 iulie 2008
Papusa Cleopatra Stratan
Astazi s-a lansat papusa Cleopatra Statan, purtand rochia cu rosie cu buline cu care s-a lansat micuta Cleopatra Stratan in videoclipul “Ghita”. Fara a nega talentul copilei, ma gandesc totusi daca nu este prea devreme pentru lumea in care a fost introdusa. Are patru ani si da autografe, tine “discursuri” cu ocazia lansarilor si multumeste fanilor. Mi se pare cam mult pentru un copil care, in mod normal, la patru ani abia descopera lumea, jocul si bucuria. Este probabil prima vedeta care a dat autografe inainte de a invata sa citeasca… Priveam scenele de la lansarea papusii, cand, spre final copila era sustrasa din multime si o voce feminina striga isteric: “Ajunge, gata!” Si copila era bagata rapid intr-o masina in timp ce oamenii ramasesera privind dezamagiti… Copii plangeau ca-i dor picioarele, ca vor autograf sau ca vor papausa, care nu este una chiar ieftina, in fond este un “brand”… Raman cu sentimentul ca la patru ani nu poate avea puterea deciziei. In fond de aceea exista si conceptul de minor, pentru ca pana la 18 ani, nu putem fi responsabili pentru deciziile noastre si avem nevoie de indrumare… Daca este un talent, sunt convinsa ca nu se va pierde in timp. Poate merge la scoli de muzica, poate studia si poate sa-si faca o baza cu care sa-si cladeasca un viitor de success. Dar pornind de la o varsta atat de frageda in lumea show-bizului, mi-e teama ca nu va mai ajunge sa-si cladeasca viitorul … Intai o melodie, apoi un album, acum papusa… ce va mai urma? Un film? Si apoi? La sase ani va fi parcurs toate etapele, inainte de a invata sa scrie si citeasca. Gandul ma duce la Macaulay Culkin care a jucat exceptional ca si copil, bucurandu-ne si acum cu seria “Singur Acasa”, dar care a fost eclipsat de propriul success de tinerete, cariera de actor matur ramanand undeva in urma, umbrita si de excesele sale care cu siguranta s-au tras din depresii si deceptii. E adevarat, a ramas ceva in urma, dar a fost oare bine pentru el?!
vineri, 18 iulie 2008
Altruismul lui Ilici
Nu pot sa nu va marturisesc cat de mult m-a impresionat Iliescu cu gestul sau de a se retrage din viata activa a politicii... Nu pentru ca ar fi un moment pe care il astept de optsprezece ani, ci pentru ca a declarat ca vrea sa faca loc celor tineri...De ce acum si nu acum zece ani?! Ar fi existat acum un tanar politician cu experienta, format si de viitor, format pe bancile PSD, ce-i drept... Stim cu totii de ce... pentru ca Iliescu a pierdut marea batalie a votului pe liste, pentru de acum incolo nu se mai pot trage sforile atat de ushor intr-un birou din sediul PSD, acum politca este un joc de teren... Si cum Iliescu a fost obisnuit sa fie votat din principiu, nu se poate cobori pana intr-acolo incat sa se duca in strada sa convinga Bucurestenii sa-l voteze. Nu Bucurestenii!!... Si pentru a alege un colegiu din Moldova... ar insemna sa recunoasca infrangerea. Si inca odata ne demonstreaza, ca, desi nu face o politica pe placul nostru, are totusi fler. Prefera sa ramana cu aura de fost presedinte si evita cu eleganta un esec politic personal. Pe cel de partid il accepta mai usor, dar la varsta lui, unul personal ar fi fatal... Sa nu uitam ca in 1990 Cornelui Coposu’ avea 73 de ani si era atacat de adversari pentru ca era considerat prea batran pentru politica... Si-o fi amintit Iliescu de domnul Corneliu Coposu?Nu pot decat sa ma bucur moderat... e un moment care trebuia remarcat si punctat, ma gandesc insa ca, daca ar mai fi convins 3, 4 colegi de-ai lui sa renunte, ar fi avut ocazia sa auda cuvintele „ Jos, palaria!”
miercuri, 16 iulie 2008
Tinerete fara batranete
Ma gandeam ca formularea “pe vremea mea” este de fapt un mijloc de a nu mai specifica defel cat a trecut de atunci, pentru ca toate amintirile ne sunt atat de vii in memorie incat nici noi nu realizam ca a trecut atat de mult timp. Ramanem marcati de tot ce ni s-a intamplat in copilarie si adolescenta si traim prin prisma acelor vremuri toata viata… Ne regasim in emotiilor celor care dau bacalaureatul si ne amintim cu placere cum era la facultate… De multe ori aproape ca refuzam sa credem ca au trecut 15-20 de ani de cand am terminat scoala si ne intrebam uimiti cand a trecut timpul. Suntem vesnici tineri si putem ramane asa daca acceptam ca timpul trece orice-ar fi, dar asta nu ne impiedica sa ne traim viata ca si cum am fi tineri. Curiozitatea, entuziasmul si mai ales curajul nebun de a experimenta sunt secretul tineretii fara batranete...Cand suntem mici ne dorim sa crestem sa fim mari, dar niciodata nu am realizat, de-a lungul drumului, ca in fiecare zi eram mai mari, intotdeuna am privit departe catre momentul cand... Poate din acest motiv nu am realizat, cand deja am ajuns mari, cat suntem de departe de ce-a fost... si ramanem conectati la acele momente cand visam...Batranetea este o devenire si vom fi batranii care vrem sa fim... Cand eram foarte tanara credeam ca toti batranii sunt la fel, te impiedici de ei peste tot, incurca drumul si bombane tineretul, critica tot si sunt nemultumiti de tot... Am realizat acum ca de fapt suntem si batrani asa cum am fost o viata, veseli sau morocanosi, multumiti sau frustrati, vorbareti sau retrasi, critici sau impaciuitori..Batranetea se poate pregati, daca ai ragazul sa te gandesti la ea, daca reusesti sa accepti inevitabilul devenirii si sa fii multumit de ceea ce esti.Sa ne bucuram de copilul din noi si sa avem grija de batranul ce va sa vina...
vineri, 11 iulie 2008
Parerea a domnitei
Va promisesem ca voi urmari cu interes evolutia lucrurilor in cazul acestui ultim bacalaureat. Nu stiu de ce, pentru ca in general recunosc o cauza pierduta. Tocmai de aceea probabil, chiar nu am stat sa urmaresc toate discutiile absolut fara nici o finalitate care au loc in media. Dar nu pot sa nu imi exprim admiratia pentru domnul ministru al educatiei care este foarte mandru ca toata lumea ia bacalaureatul si toti apoi se duc la facultati. El vrea sa aiba o generatie de tineri educati si este mandru ca le poate oferi ocazia sa urmeze cursurile faculatatilor, in numar cat mai mare, nu ca in strainatate…Si stateam si ma gandeam: de ce nu facem atunci invatamantul obligatoriu cu facultatea inclusa?! Ca oricum tot pe acolo suntem, atata doar ca nu e si gratuit... Sunt atat de uimita de usurinta cu care s-au tratat problemele si de modul absolut inconstient cu care se asuma degradarea invatamantului si demonetizarea lui. Pentru ca, ceea ce ma doare, cand vad toate astea, nu este faptul ca vor fi tone de absloventi de facultati, ci faptul ca invatamantul pierde credibilitatea, profesorii sunt din ce in ce mai mult considerati corupti si ti-e greu sa crezi ca nu, cand stii ce salarii au. Si nu efortul de a face o meditatie si de a castiga un ban este in discutie, ci faptul ca in situatia in care sunt, chiar nu este greu sa fie “cumparati” sa se uite in alta parte sau sa dea niste note mai mari...Nu sunt absurda incat sa cred ca s-ar putea face ceva sa nu se mai copieze vreodata la bacalaureat si nici nu stiu daca asta se vrea... Dar una este sa copiezi sa treci BAC-ul si alta e sa copiezi sa iei 10. Una este sa fie luate in serios examenele si sa se recunoasca autoritatea profesorilor si alta e sa fie totul un circ...Concursul de dosare de la facultati domnului ministru i se pare o solutie foarte buna, pentru ca, a spus dumnealui, in primul an se triaza. Pai si ce facem daca se constata ca 80% dintr-o grupa nu avea ce cauta la acea facultate? Ce se intampla? Va spun eu: se dau re-examinari ( ca doar sunt cu plata) , pana cand respectivii trec si se taraie in facultate pana la final. Pentru ca odata intrat in sistem nu mai iesi, tocmai de aceea erau bune examenele, ca macar cei care se duceau la facultate sa aiba ideea cu ce se manancaEeeeee ce stim noi? Nu facem decat sa dam cu noroi si sa denigram. Suntem rai si invidiosi ca nu am prins vremurile astea in scoala.Asa ca va urez o zi frumoasa!
miercuri, 9 iulie 2008
De vacanta
Pluteste atmosfera de vacanta in aer. Lumea e relaxata, imbracata lejer si parca mai putin incruntata… Tramvaiele si metrourile sunt si ele cu regim de vacanta… Stai si astepti privind in zare, nu tractoare, nici vapoare, nu tramvaie calatoare… Dupa 20 de minute de asteptare apare in zare pasarea de fier zgomotoasa, deparca s-ar grabi… la ce bun, oricum am intarziat toti cei cativa care ne indreptam spre serviciu cu cel putin 20 de minute… Zarva mare… “inteleptii satului” gonesc spre piata. Mici si cocarjati, adusi de spate, se zbat sa-si faca loc in fata, sa poata simti briza in momentul in care se deschide usa… Senzatii tari pe care noi nu le intelegem… Inca doua opriri si ajungem la locul in care noi, cei tristi, ne indreptam spre metrou... O trecere de pietoni ce a rezistat tuturor sapaturilor, se mai zareste la un coltz, si un semafor pus cu 10 m inaintea ei semnalizeaza inutil in timp ce toti traverseaza pe rosu... Am incercat de cateva ori sa fortez partenerii de drum sa stea pe margine alaturi de mine pana ce semaforul se face verde. Am esuat lamentabil... oamenii grabiti se aruncau in fata masinilor, care opreau cuminti si asteptau. Cand semaforul se facea verde... indrazneam sa calc trecerea si masinile ma claxonau. Statusera destul pe loc pentru ceilalti, ce mai voiam eu? Ma simt cumva speciala, sunt smechera? Altadata sa trec cand se trece, nu cand vreau eu!... Am asteptat umila sa treaca grabitii soferi si cand s-au terminat am pasit timid, privind cu coada ochiului spre semafor.. era rosu! Asa da, e in regula..La metrou lumea se invioreaza, racoarea misterioasa ce vine dinspre tunele ii trezeste la viata..privesc spre ceas, ora e tarzie, iar cronometrul imi arata invariabil cat a trecut de la ultimul metrou. La ora asta doar dupa 8 minute cronometrul iti spune ceva. Ma tot intreb de ce am ramas privind mereu in urma?... De ce trebuie sa stim de cata vreme au plecat ceilalti, in loc sa stim cand vom pleca noi?? E inca un mister al natiei noastre pe care nu il deslusesc... Naluca se aude vuind... si apare cu suierul sau... Aglomeratia nu ne mai sperie.. racoarea de pe peron devine amintire si in noul sarpe modern, stam tacuti si asudam... Noua tehnologie ofera confortul fonic, dar nici o modalitate de ventilare, nici un geam care sa-ti ofere comfortul psihic ca ai putea sa schimbi ceva. Aerul conditionat e construit sa faca fata la conditii normale de drum, cand trenurile vin la 3 minute, ca in germania si toata lumea sta jos. Inca nu am aflat daca din constructie sau voit, din economie nu se poate regla sa faca fata si la aglomeratie... Observ afisul pe care sunt scrise regulile de circulare cu metroul si un numar de telefon pentru reclamatii si recomandari... O fi sunat cineva vreodata? Ma roade curiozitatea, dar nu atat de tare incat sa sun eu insami, ma solidarizez cu toti cei resemnati si-mi mut privirea spre afisul de la Orange cu batausii haiosi care zambesc cu aceeasi gura... la cele 20 de minute intarziere de la tramvai s-au adaugat inca 10 de la metrou... Dar este vara...seara vine tarziu si oricum seara preferi sa pleci pe inserat...Incepe o noua zi... Afara ploua si sunetul ploii si ecoul tunetelor imi dau o stare de melancolie..
marți, 8 iulie 2008
Un popor de pupincuristi
Domnul Prigoana este revoltat de faptul ca poporul Roman, prin reprezentantii lui legali, parlamentul care adopta legi, stim cu totii, cu multa responsabilitate, se grabesc sa imite tari straine prin decizii radicale care nu se muleaza pe firea noastra. Pe Hotnews am citit articolul in care dl Prigoana spunea: "Am impresia ca suntem mai prosti decat suntem. De ce ne grabim noi tot timpul sa fim primii cand nu ne cere nimeni? Suntem un popor de pupincuristi"Eu nu am aceasta impresie, este singura certitudinea pe care o am legata de acest popor... Tocmai am fost in concediu in Germania si pornind de la faptul ca in Germania nu exista brichete anti-baby, cu fel de fel de piedici de-ti rupi degetele pana le aprinzi... pana la faptul ca acolo un german are prioritate la selectare in vederea ocuparii unui post de munca si „auslanderii”, cum ii numes ei pe ceilalti de alta nationalitate, au din start salariu mai mic si chiar cu mult mai mic decat un conational german, indiferent de competente... Totul este clar... La noi daca vine un american, englez, chinez sau italian... noi le oferim job-uri bine platite, le acoperim cheltuielile de cazare si intretinere, le dam masini de firma, telefoane si abonamente si concedii pe masura, sa nu se streseze. La noi daca esti strain ai shanse de succes foarte mari...La ei muncesti de te spetesti si poti fi specialistul lui peste, ca sa ti se ofere un contract pe data nedeterminata, jobul respectiv este scos pe piata conform legii pe un termen anume, nu mai stiu daca e vorba de o luna sau doua. Apoi candidatii sunt testati si comparati cu persoana care este deja angajata si trebuie ca aceasta sa demonstreze ca este mai competenta decat toti ceilalti. Apoi se face cerere la Ministerul muncii de aprobare si e posibil ca ministerul sa nu fie de acord si sa ceara reluarea procedurii, ca sa fie siguri ca acel loc de munca nu este luat de un strain in defavoarea unul nativ...Suntem un popor servil, care pune botul la pomeni, care asteapta ceva de-a gata si e revoltat cand nu i se da. Un popor care viseaza la subventii si compensatii... Suntem un popor ne-educat, care nu reuseste sa-si vada de ograda lui, care nu are ambitii si mandrie. Noi nu ne laudam cu ce avem, noi criticam vecinul care are mai mult. Noi nu suntem revoltati de coruptie, noi suntem resemnati si spunem nonsalanti ca „toti sunt la fel”... Nu mai avem asteptari, nu ne mai luptam pentru drepturi si acceptam sa decida altii pt noi...Romanul este inventiv, merge pe premisa ca va gasi o solutie sa eludeze legea. Si chiar si cu pachetele de tigari, romanii s-au re-orientat, a crescut vanzarea de port-tigarete. Cei care sunt revoltati si vehementi sunt tot nefumatorii... Nu stiu daca fumatul este una din cele mai stringente probleme in tara asta, in care de la diplome pana la vieti de oameni, totul se fura...
vineri, 4 iulie 2008
Zile nationale
Incep zilele nationale ale altora, care pentru noi sunt un prilej de bucurie. Pentru ca, sincer, este bun simt sa ai o zi nationala vara... cald , frumos, aluneca berea si mirosul de mici e mai imbietor si mai accentuat... Ideea de picnic e de-a dreptul imbietoare vara. Si imprumutam si noi zilele altora, nu de alta dar la ei de ziua nationala lumea se bucura, se distreaza, e o mare bucurie... La noi se jeleste, ca-asa e romanul... Depunem coroane si povestim la nesfarsit despre sacrificiul inaintasilor pana cand toti ajungem la deprimare si apoi vin primarii cu niste mici si fasole cu carnati, dar sincer, e atat de frig incat totul este o corvoada. Nu putem oare, in contul zilei de 1 decembrie si amintirea evenimentelor, sa mutam si noi ziua natioala undeva primavara, vara?! Zic si eu... O zi libera vara face cat trei iarna, din punctul de vedere al starii de spirit. Iarna te bucuri, poate, ca ai ocazia sa stai acasa la caldura... o zi linistit, in speranta ca vei gasi ceva dragut de vazut la televizor...Azi e 4 iulie si vineri... cata bafta... Apoi urmeaza 14 iulie, lunea... nu-i rau nici lunea... Si cred ca am putea sa mai cautam zile nationale ale altora... si sa ne bucuram pentru ei.!
miercuri, 2 iulie 2008
Publicitatea cea de toate zilele...
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt o mare consumatoare de reclame. Mi-a plăcut întotdeuna să le urmăresc firul epic ,să le văd regia (acolo unde exista), mai vezi o oferta, mai afli câte ceva, te mai amuză un maimuţoi, o mascotă, se mai lansează câte un slogan, faci haz de necaz, afli când intri în post sau când se apropie sărbatoare, când începe un campionat de fotbal sau se apropie vacanţa şcolară. Reclamele iau un puls al vremii şi au o evoluţie interesantă…Dar în ultima vreme vânez o reclama anume, care m-a confuzat total. Nu ştiu dacă aţi văzut reclama de la Proges: imagini de film de acţiune( prost, dealtfel), măsti, arme, asalt asupra unei clădiri şi apoi eşti sfătuit: “Nu e nevoie să spargi o bancă pentru a-ti renova casa, ajunge o plăcintarie, pentru că la noi….” Recunosc că nu am reţinut tot mesajul, tocmai pentru că mă blochez aici. Frate, eu de 10 ani de când m-am angajat şi am salariu mă chinui în fel şi chip să mă descurc cu banii caştigaţi. Am mai făcut un credit pt casă, unul pentru renovare şi acum ma chinui să mă ţin de ele să nu se supere cineva pe mine si să ma raporteze la Biroul de Credite ca n-am fost cuminte.. Cu gândul, evident, că şi in viitor, dacă o să vreau să mai fac ceva semnificativ, tot cu credit voi face. Unde am trăit pana acum?! Nu stiu… Puteaţi să-mi spuneţi şi mie, zău, că de fapt nu trebuia decât să dau o spargere la covrigărie şi să-mi rezolv problema. Nu huiduţi, chiar n-am ştiut. Unde sunt băncile, plăcintăriile şi covrigăriile alea unde te duci să dai spargere? Bănuiesc că e un cadru organizat, că n-am auzit de haos şi scandal, e vreun Caritas ceva? E foarte tare! Deja mă gândesc să-mi schimb maşina şi să mă mut în alt cartier. Cred însă că va trebui să ma orietez spre o farmacie, ceva, că doar o plăcintarie nu cred că ajunge… Dacă aş vrea să fac şi un concediu în afara ţarii, hmm…La toamna mai şi botez… Să bag şi o casă de schimb? Nu de alta, dar iau banii direct in valuta…Ceva tot imi scapă, chiar nu a văzut nimeni reclama, nu ştie nimeni detalii despre locatii, zonele mai bune. Ne băgăm?Să-i intreb pe domnii de la CNA, cred că ei ştiu mai bine, că doar, dacă era ceva dubios, aveau ei grijă să interzică reclama, cum că ar fi instigat...Dacă aflu ceva, vă spun. Proges rules, anyway! :)
luni, 30 iunie 2008
Invatamantul incotro?!
Am privit neputiincioasa tot weekendul la marele scandal al lucrarilor "xeroxate" de la bacalaureat si mi-am reamintit de ce am plecat din invatamant. Inca mai aveam nostalgii si inca ma gandeam daca nu cumva ar fi trebuit sa raman in invatamant.... Mi-a trecut. Mi-am adus aminte de toate obligatiile de profesor: de la a aduce copii la scoala, la gasirea de furnizori pt bufet, munca de secretariat (caci secretarele aveau prea mult de munca si nu faceau fata), gasirea de meseriasi pt renovari si reparatii, consilierea elevilor si dupa caz si a parintilor, planuri de lectii si sfatul parintesc daca am putea sa nu lasam corigenti. Imi aduc aminte ca la o Brigada venita din partea Inspectoratului Scolar am intrebat, avand in vedere ca ni se cere sa facem si munca de secretariat si consilieri si dupa caz si munca necalificata, ramanandu-ne foarte putin timp sa ne facem meseria si sa ne specializam, ce ne ofera Inspectoratul Scolar pentru a ramane in invatamant? Mi-aduc aminte ca s-a facut liniste... profesorii titulari cu state vechi se uitau ingroziti ca am afrontat inspectorul...Le-am exemplificat, eram 10 profesori tineri care iesisem cu calificative foarte bune la inspectie, am intrebat, de ce sa ramanem in invatamant? Si ni s-a spus ca vom avea satisfactii profesionale si apoi au apelat la conducerea scolii sa ne creeze un mediu prielnic si conditiile cele mai bune in scoala. Directorul a dat din umeri si ne-a oferit biroul lui, era tot ce ne putea oferi. La 2 luni dupa acest eveniment a venit bacalaureatul si toti elevii, care dupa mintea mea nu ar fi trecut bacul in veci, au iesit victoriosi si Directorul m-a batut prieteneste pe umar, "Ti-am zis ca nu o sa pice nimeni BAC-ul?" Nu am fost mandra, ca si profesoara, nu erau meritele mele, decat in cazul catorva care intr-adevar au invatat ceva de la mine si care au iesit cu note mari... Nu intelegeam si nu voi intelege niciodata de ce Bacalaureatul este privit ca un examen de absolvire a liceului, obligatoriu... Bacalaureatul ar trebui sa fie un examen selectiv si optional, accesibil celor buni, care vor si pot sa mearga mai departe la facultate. Nu e obligatoriu sa fie luat si mai ales nu e obligatoriu sa fie luat din prima. Cine vrea intr-adevar sa invete mai departe, sa faca efortul sa treaca acest examen pentru a pleca cu o baza... La noi s-a transformat intr-un balci, toata lumea ia bacalaureatul, toata lumea face facultate, criteriu de selectare a elitei deja este Doctoratul si probabil si acesta va deveni foarte accesibil, caci tot mai multi oameni influenti vor dori sa aiba acces la elita si vor obtine si doctoratele cum au obtinut si diplomele de facultate si probabil si pe cele de bacalaureat... Incep sa cred ca va ajunge o mandrie sa nu ai facultate. Sa poti sa te ridici la standarde si sa dai rezultate fara sa fi facut o facultate la gramada . Ce mare scofala mai este o facultate? peste tot se copiaza, toata lumea ia examene, o sa ajunge o tara de intelectuali analfabeti!!! daca nu suntem deja...De ce s-a ajuns aici? Nu s-a schimbat mare lucru in invatamant si totusi s-a ajuns la un nivel la care nu mai exista control. Cei care au putut pleca din invatamant au plecat. cei prea batrani pentru a se reorienta s-au resemnat. cei tineri in majoritate nu si-au gasit altceva si au acceptat sa ramana in invatamant. Pe de alta parte elevii sunt altii. E simplu: tinerii din ziua de azi sunt mult mai constienti de faptul ca, legal,nimeni nu le poate face nimic atata timp cat nu sunt prinsi asupra faptului. Noi tremuram de frica, sa nu scriem urat, sa nu facem vreun semn involuntar pe lucrari si sa fie Doamne fereste anulate, sa nu mishcam, ca ne dau afara, exista pericolul de a pierde un examen. Acum toti sunt calmi, profesorii sunt cei care vor fi penalizati. Asistentele la examene se fac cu profesori care la randul lor au elevii in examen, sunt intelegatori si elevii profita. Legea nu prevede dovedirea unei fraude la corectarea lucrarilor, desi e mai mult decat simplu de demonstrat si daca ii pui pe cei in cauza sa repete examenul, cu aceleasi subiecte, nu vor reusi in veci toti 14 sa scrie aceleasi lucruri, cu aceleasi cuvinte la toate 3 sau 4 subiecte cate au avut. E de bun simt si totusi nu exista cadru legislativ... Ca sunt si profesorii asistenti vinovati este incontestabil si pana nu se vor lua masuri, acest fapt se va perpetua. Dar cum poti lasa o lucrare dovedita a fi fraudata, dar notata cu 10??? ce simte elevul care s-a ostenit 12 ani, a mers la olimpiade, a citit, a invatat si a reusit sa faca o lucrare de nota 10 sau mai rau de 9.75 si vine un/ o pierde vara, care s-a dus in discoteci, s-a distrat si apoi a copiat si a luat 10?Astept cu interes rezolvarea acestei probleme, inca mai sper ca in al 12-lea ceas Ministerul Invatamantului va lua o masura...Inca mai sper ca invatamantul sa-si recapete identitatea si demnitatea... Din pacate in viata am invatat ca speranta moare ultima, dar moare totusi..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

