Marcel Iures

Pentru cei ce nu au reusit sa citeasca interviul cu Marcel Iures de pe Hotnews, voi presara astazi cu citate aceasta pagina. Cei ce vor avea rabdare sa citeasca vor intelege si de ce altceva nu se poate in preajma unui om ca Marcel Iures:
"Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost sa vorbim despre ea pentru ca suntem afundati cu totii, omenirea, in subsolul subsolului inchisorii non-libertatii. Inotam intr-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificiala care e plina de dependenta, sclavie si aservire. Eu cred ca sunt mai degraba un om preocupat de spirit. Asta e singura zona libera, si, daca vreti, e o dubla libertate: libertatea de a medita la asta si libertatea dobandita prin puterea exemplului"

"In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Revin la niste amintiri pe care imi permit sa le depan pentru ca sunt descarcate de patima. De fapt asta este si functia victoriei, omul prin asta se tamaduieste de orgoliu si trufie, pentru ca isi da seama ca focul asta fizic, patima, imprecatia, razbunarea, sunt stari de lucru. Si atunci, nemaivandu-le imi pot permite sa depan o amintire, care s-a transformat deja in invatatura."

"Am avut mereu senzatia ca suntem parasutati in alt timp. Progresul, ca idee, la noi a fost o sincopa, un sughit ingrozitor. De asta si impactul oricarui tip de progres a fost la nivel de seism. Dar in putine locuri din lume a existat o continuitate. Noi, romanii, suntem un stat federal compus din cateva provincii arhaice, unite de ceva miraculos: limba romana. Suntem de fapt un imperiu lingvistic. Cum facem ca pe aceasta bucatica de pamant sa rezistam ca imperiu lingvistic in fata imperiului global? Nu stiu. "

"Totul e sa lasi sa se intample. Vasilica Tastaman avea o teorie, care venea din felul in care cadea ea pe scena. Toti ii spuneau: "dom’le, cazi senzational, tuturor ni se strange inima sa nu-ti rupi ceva". Si spunea ea: "dragii mei, secretul e sa te lasi moale". Si atunci e mai mult o prelingere in cadere. Deci trebuie sa te lasi moale. Dar trebuie sa ai si noroc.
Si mie mi s-a intamplat. Mai nou, teoriile sunt ca sa gandesti pozitiv... dar aici dai intr-o chestie perfida. Mai ales in omul modern care simuleaza foarte mult, pentru ca el e intr-o vrajba continua si traieste intr-o zona de fictiune. Cam cum se intampla prin biserici: eu cred ca 90% din cei care intra in biserici sunt vizitatori, la fel cum buna parte din preoti sunt doar functionari. Chestia cu harul, cu credinta, e mai complicata... "

"Acasa este pentru mine, la varsta mea, locul unde imi pot recunoaste spaimele ca fiind ale mele. Departarea, indiferent ca e prin alegere sau fortata, adauga intre mine si mine(acolo unde traieste spiritul) ceva. Imi adauga un obstacol in interior. Nu e nimic patetic, ci e un act real. Atunci cand plec cu traista mea masor cum masoara un scafandru oxigenul din tub, si indraznesc atat cat mai am oxigen. Nu cred in turismul artistic, in simulacrul de curiozitate, pentru ca la 25.000 km de casa, de Romania, esti inspaimantat. Vorbesc pentru mine. "

"Acasa fizic pentru mine e pamantul asta pe care calcam, de care ne batem joc, fata de care suntem nepasatori, rasfatati, chiar cinici. Tot pamantul asta e locuit de consumatori. Consumul presupune o pierdere. Iar noi, regnul uman, mancam, omoram ceva, ca sa dam nastere unor oameni care vor face acelasi lucru la infinit. Aici intervine desantarea si decaderea omului.Sigur, el e blestemat sa faca asta. Dar o forma de inaltare este sa te gandesti un pic daca nu cumva se va termina totul. Chiar asa putem manca la nesfarsit, devasta la nesfarsit, consuma la infinit? Si aici vedem toata goliciunea lumii. Ecologismul, ca orice –ism, e dubios, pentru ca e o teorie. In schimb, trebuie sa practicam calitatea, milostenia si respectul. Daca noi nu vrem sa ne sufocam, ar trebui sa ne abtinem sa-i sufocam pe altii, nu?
Atitudinea unui consumator modern exclude compasiunea, mila, caritatea. Si asa natura se depersonifica pentru om. Eu cred ca natura e o creatie. Nu e o persoana un copac, dar cu atat mai mult eu fiind o persoana, trebuie sa am grija de el. E un gest care nu are o mistica ezoterica, ci pur si simplu trebuie sa o fac. "

"In ’93, in plina nastere a libertatii castigate, sau mai curand necastigate, mi-am imaginat ca orice om ca sunt liber. Am incercat atunci din interiorul sistemului, vorbesc de teatrul de stat, sa ne exprimam asa cum visam inainte. Vorbesc la plural pentru ca era vorba de un grup.In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime.
Lucrul asta a produs cea mai mare reactie in sistem. Sistemul ne-a tras un pumn in cap. Era vorba de un mare spectacol, la un teatru senzational, Odeon. Era Richard al III-lea de Shakespeare, intr-o companie superba. Ca orice grup profesional, ne doream victoria. Era natural si sanatos. Raspunsul pe care l-am primit a fost devastator. Dar pericolul nu era aici, asta ti se poate intampla si in America, si oriunde.
Pericolul era sa nu intelegem, sa o luam ca o regula de viata, ceva natural care ne da lectia asta de doua mii de ani pe pamantul asta. Si atunci cadeam in acelasi smarc in care infrangerea prin repetarea ei confirma ideea de a fi roman: infrangerea e o parte esentiala a Romaniei, e normala. Aici intervine miracolul sustinut de propriul efort, propria vointa. Asa s-a nascut hotararea si vointa de a face teatrul Act. Teatrul Act este raspunsul de peste 10 ani la acea infrangere. E o mare ridicare pentru mine. "