Ieri a aparut pe hotnews stirea ca in urma trimiterii dosarelor de urmarire penala la Senat pentru a obtine acordul Senatului pentru inceperea urmaririi penale in cazul Seres, senatul si-a dat acordul, dar in acelasi timp a retinut dosarele (70 de volume) si le-a secretizat.
"Unii specialisti in drept penal consultati de HotNews.ro sustin ca hotararea Senatului este nelegala. Potrivit legii informatiilor clasificate, secretizarea unor documente se poate face doar de catre institutia care le-a emis. Altfel spus, in cazul Seres, secretizarea dosarului o putea dispune Parchetul General, nu senatorii. In opinia lor, decizia Senatului de a secretiza si arhiva dosarul original al ministrului Seres precum si copiile dosarului Pacuraru ar putea afecta cursul unor eventuale procese."
In urma articolului de pe hotnews Senatul a decis astazi ca vor proceda la desecretizare si vor inapoia dosarele procuraturii pentru a se putea incepe urmarirea penala in acest caz.
Norica Nicolai a cerut procurorilor sa fie de fata cand senatul va face copii la dosare, copii ce vor ramane la senat...
"Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a declarat ca nu este cazul ca aceste dosare sa fie pastrate in copie la Senat, pe motiv ca institutia nu este “o arhiva” si este vorba de un dosar care se afla in faza de confidentialitate a urmaririi penale, care ar putea fi periclitata in cazul in care ar exista copii ale documentelor in alta parte decat la DIICOT. Varianta a fost aprobata si de liderul grupului democrat liberal din Senat, Constantin Gheorghe, care a adaugat ca Senatul nu mai are nevoie de documentele respective. Senatorii au adoptat insa varianta promovata de Norica Nicolai."
Nu pot sa spun ca ma pricep in probleme de justitie, dar este lesne de inteles in urma multelor evenimente din acest an, ca parlamentul are o putere destul de mare pe care o foloseste in interes propriu. Si ma nelinisteste acest fapt atata vreme cat cei care ajung in parlament sunt oameni fara cunostinte de stat si drept, sunt vedete care apar pe sticla si conving poporul sa-i voteze pentru ca evident odata ajunsi acolo se simt protejati si in siguranta si au si garantia de a nu iesi in pierdere...
Si sentimentul de neputinta este foarte puternic. Iata unul din momentele cand pana si eu ajung sa cred ca nu se va schimba nimic, ca nu putem face nimic...
miercuri, 24 septembrie 2008
marți, 23 septembrie 2008
Stirile ProTV au castigat premiul Emmy
Stirile ProTV au castigat un prestigios premiu Emmy pentru campania sociala "Tu stii ce mai face copilul tau?" Al doilea an la rand nominalizati, anul acesta au reusit sa castige premiul si ma bucur si sper ca incet, incet si publicul sa ceara stiri si nu circ.
Cu oricine vorbesti spune ca ProTV-ul nu are stiri, ca sunt doar crime si accidente si se revolta. Spre deosebire de mine, insa, care nu ajung sa le mai vad de cele mai multe ori, ei se uita si stiu exact. Asta este problema noastra ca popor. Ca ne uitam ca ţaţele si apoi tocam. Dar ne uitam si ne place.
Asta se cere, oameni buni, asta vrea omul sa vada si asta vede. Daca s-ar cere stiri sociale sau stiri internationale, s-ar da. Oameni care sa le faca exista.
Am urmarit ceremonia de decernare si mi-a placut atmosfera, mi-a placut entuziasmul stirirstilor. Erau mandri ca au reusit sa spuna ceva lumii si ca munca lor, de luni intregi de reportaje si interviuri a avut un ecou si a contat. Erau mandri de echipa lor si sunt convinsa ca si-ar dori sa poata sa faca stiri care sa conteze in fiecare zi. Pentru asta trebuie sa existam noi care sa vrem sa le vedem.
Cu oricine vorbesti spune ca ProTV-ul nu are stiri, ca sunt doar crime si accidente si se revolta. Spre deosebire de mine, insa, care nu ajung sa le mai vad de cele mai multe ori, ei se uita si stiu exact. Asta este problema noastra ca popor. Ca ne uitam ca ţaţele si apoi tocam. Dar ne uitam si ne place.
Asta se cere, oameni buni, asta vrea omul sa vada si asta vede. Daca s-ar cere stiri sociale sau stiri internationale, s-ar da. Oameni care sa le faca exista.
Am urmarit ceremonia de decernare si mi-a placut atmosfera, mi-a placut entuziasmul stirirstilor. Erau mandri ca au reusit sa spuna ceva lumii si ca munca lor, de luni intregi de reportaje si interviuri a avut un ecou si a contat. Erau mandri de echipa lor si sunt convinsa ca si-ar dori sa poata sa faca stiri care sa conteze in fiecare zi. Pentru asta trebuie sa existam noi care sa vrem sa le vedem.
luni, 22 septembrie 2008
Seara magica Leonard Cohen
Cand eram copila vedeam adesea barbatii imbracati la costum, cu palarie si ma fascina gestul absolut elegant si respectuos de a saluta scotandu-si palaria si facand o plecaciune. Era un ritual care in ochii de copil se reflecta cu gravitatea si admiratia de care dau adesea copiii dovada in naivitatea lor. M-am intors cu 30 de ani inapoi astazi cand, omul in fata caruia eu as fi vrut sa fac o plecaciune, multumindu-i pentru felul in care a reusit prin poezie sa exprime zbaterile noastre cele mai launtrice, pe care nu avem curajul, uneori, nici in fata noastra sa le rostim, pentru felul absolut incantator in care a reusit sa descrie o viata absolut subjugata hazardului, facand ca totul sa para o gluma, prin uimitorul simt al realitatii cu care ne descrie pe fiecare dintre noi, perfect constienti de finalitatea lucrurilor, dar vesnic sperand si rugandu-ne pentru o alta, acest om absolut minunat s-a oprit in fata mea si-a scos palaria si si-a dus-o la piept, intr-un gest de umil respect si a facut o plecaciune…alaturi de mine era un stadion intreg… Acelasi gest l-a repetat fata de fiecare dintre cei l-au insotit pe scena si au facut posibil acest minunat concert, a ingenunchiat de cateva ori in fata chitaristului, unul din cei trei oameni orchestra ai lui si i-a cantat in semn de recunostinta pentru tot ceea ce facea.
Batran, adus de spate, ragusit si modest in miscari, dar absolut elegant Leonard Cohen a adus un omagiu celor care au facut posibil acest concert si celor pentru care s-a facut concertul… si toate astea in conditiile in care un stadion intreg era acolo pentru a-l omagia pe el, cel care ne-a aratat ca exista ceva si dincolo de limita imaginatiei noastre, cel care ne-a descris in modurile cele mai inedite si mai fermecatoare aceasta micime a noastra din care ne putem ridica prin spirit, prin traire si prin indrazneala.
S-a regasit eminamente o fiinta supusa greselii si a scris constant atat despre suisurile cat si despre haurile sufletului sau. S-a simtit persiflat de viata, cand faima nu i-a lasat loc pentru suferinta, trebuind sa-si vindece ranile, departe de lumea care credea altceva… A trait pentru a putea crea si a creat pentru ca noi sa putem trai un pic mai frumos fiind atinsi de harul lui.
O viata de om este o zbatere, o zbatere in drumul spre fericire, spre adevar sau spre iubire. 70 de ani Leonard Cohen si-a asternut toate trairile, angoasele, iubirile si nefericirile. De la asteptarea miracolului pana la zbatere pentru inca un strop de iubire, Leonard Cohen si-a infruntat trairile, le-a cladit un templu unde le-a asezat pe toate pentru a arata astfel cum suntem de fapt construiti.
El ne-a aratat ca omul este impefect, dar ca de fapt imperfectiunea ne aduce lumina, frumosul si farmecul acestei vieti.
There is a crack in everything
That's how the light gets in.
In ciuda faptului ca stim ca viata nu este un joc corect, il jucam si speranta ne face sa tinem pumnii stransi atunci cand aruncam zarurile. Toti stim ca la finalul luptei cei buni au pierdut de fapt, ca totul a fost un blat, ca nimic nu se schimba, toti stim si cu toate astea speram…
Everybody knows that the dice are loaded
Everybody rolls with their fingers crossed
Everybody knows that the war is over
Everybody knows the good guys lost
Everybody knows the fight was fixed
The poor stay poor, the rich get rich
That's how it goes
Everybody knows
Poate candva am iubit, iar celalalt ne-a ranit in asteptarea lui dupa un miracol.
Poate candva am ravnit la un miracol, timpul ne-a trecut printre degete si nu am gasit puterea de a ne opri din aceasta asteptare…a unui miracol ce va sa vie. Si’n toata aceasta suferinta nu am gasim puterea sa recunoastem ca e greu, am zambit frumos, ne-am facut ca nu intelegem si am spus, ca fapt divers, ca suntem in asteptarea unui miracol…
I know you really loved me.
but, you see, my hands were tied.
I know it must have hurt you,
it must have hurt your pride
to have to stand beneath my window
with your bugle and your drum,
and me I'm up there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
Nothing left to do
when you know that you've been taken.
Nothing left to do
when you're begging for a crumb
Nothing left to do
when you've got to go on waiting
waiting for the miracle to come.
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
The sands of time were falling
from your fingers and your thumb,
and you were waiting
for the miracle, for the miracle to come
When you've fallen on the highway
and you're lying in the rain,
and they ask you how you're doing
of course you'll say you can't complain --
If you're squeezed for information,
that's when you've got to play it dumb:
You just say you're out there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
A fost poate un moment in viata noastra cand am simtit ca nu mai avem iubire de daruit si in momentul in care am vrut sa o spunem tot ce ne-a inconjurat ne spunea ca de fapt noi suntem adevarata iubire a cuiva… si atunci ne-am dorit sa calatorim alaturi de ea/el, orbi, stiind ca i-am atins fiinta cu mintea noastra, stiind ca ne-a fost atinsa fiinta de mintea ei/lui…
And just when you mean to tell her
That you have no love to give her
Then she gets you on her wavelength
And she lets the river answer
That you've always been her lover
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that she will trust you
For you've touched her perfect body with your mind.
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that you can trust her
For she's touched your perfect body with her mind.
Si’n toata aceasta zbatere de fapt tot ceea ce am incercat a fost sa fim liberi. Unii ne-au spus ca vrem prea mult, altii ne-au intrebat de ce nu cerem mai mult, niciodata limitele nu ne sunt puse de cei din jur, fiecare traim si incercam sa ne stabilim limitele in care putem trai simtind ca suntem liberi, o iluzie care ne insoteste mare parte din viata…
Am cazut, si nu odata, iar masura suferintei noastre a fost poate o gluma fata de suferinta altcuiva, un rest lasat in urma lor…asa cum faramele de iubire care ne sunt oferite sunt faramele de iubire lasate in urma noastra…
Cati nu ne-am lasat ametiti de simtire si-am prins buchetul miresei, mult inainte de vremea curcubeului, si zilele potopului au urmat?!. Nu exista om sa nu poata fi atins, dar doar cel ce intra la mijloc e judecat… Si-atunci am vrea sa dansam pana la capatul iubirii, sa plutim deasupra ei… tandru la nesfarsit …Si, chiar daca iubirea ne distruge si ne umileste, gasim in suflet puterea sa spunem Aleluia!
Si daca voia celuilalt este ca noi sa tacem, o facem pana cand ni se vorbeste, si daca voia celuilalt este sa-i cantam, o facem, daca e sa fie voia lui/ei… Daca ei ar vrea si ar avea de ales sa lase raul sa curga si lucrurile sa se bucure, sa-si reverse mila peste inimile frante, daca ei ar vrea sa ne vindece…
Si daca am crezut vreo secunda ca ne putem infrange sentimentele, a fost o vorba in vant, nu exista leac pentru dragoste, nu exista o licoare sau un medicament, nu exista nimic atat de pur pentru a fi un leac pentru dragoste. Nu trebuie sa fim iertati pentru ca iubim, scrie si-n scripturi si cu sangele varsat, chiar si ingerii au declarat ca nu exista leac pentru dragoste.. Doctorii pot munci zile si nopti, nicicand nu vor gasi un leac pentru ea…
Si nici pentru noi, cei carora Leonard Cohen ne-a picurat in suflete un strop de nemurire.
La 74 de ani l-am vazut zburdand spre scena incantat de ceea ce se intampla…A cantat 7 melodii la bis, parca neputand sa se desparta de noi, parca nevoind sa ne dezamageasca si reciproc ne inclinam capetele intuind cu totii ca este unica data cand ne intalnim…
Dar aceasta intalnire magica a avut loc de ziua lui si asta ne-a dat sansa de a-l sarbatori si noi in mod special, cu ceea ce puteam face de-acolo din fata scenei, iar el, vadit emotionat a spus un modest “thank you, thank you very much”
Batran, adus de spate, ragusit si modest in miscari, dar absolut elegant Leonard Cohen a adus un omagiu celor care au facut posibil acest concert si celor pentru care s-a facut concertul… si toate astea in conditiile in care un stadion intreg era acolo pentru a-l omagia pe el, cel care ne-a aratat ca exista ceva si dincolo de limita imaginatiei noastre, cel care ne-a descris in modurile cele mai inedite si mai fermecatoare aceasta micime a noastra din care ne putem ridica prin spirit, prin traire si prin indrazneala.
S-a regasit eminamente o fiinta supusa greselii si a scris constant atat despre suisurile cat si despre haurile sufletului sau. S-a simtit persiflat de viata, cand faima nu i-a lasat loc pentru suferinta, trebuind sa-si vindece ranile, departe de lumea care credea altceva… A trait pentru a putea crea si a creat pentru ca noi sa putem trai un pic mai frumos fiind atinsi de harul lui.
O viata de om este o zbatere, o zbatere in drumul spre fericire, spre adevar sau spre iubire. 70 de ani Leonard Cohen si-a asternut toate trairile, angoasele, iubirile si nefericirile. De la asteptarea miracolului pana la zbatere pentru inca un strop de iubire, Leonard Cohen si-a infruntat trairile, le-a cladit un templu unde le-a asezat pe toate pentru a arata astfel cum suntem de fapt construiti.
El ne-a aratat ca omul este impefect, dar ca de fapt imperfectiunea ne aduce lumina, frumosul si farmecul acestei vieti.
There is a crack in everything
That's how the light gets in.
In ciuda faptului ca stim ca viata nu este un joc corect, il jucam si speranta ne face sa tinem pumnii stransi atunci cand aruncam zarurile. Toti stim ca la finalul luptei cei buni au pierdut de fapt, ca totul a fost un blat, ca nimic nu se schimba, toti stim si cu toate astea speram…
Everybody knows that the dice are loaded
Everybody rolls with their fingers crossed
Everybody knows that the war is over
Everybody knows the good guys lost
Everybody knows the fight was fixed
The poor stay poor, the rich get rich
That's how it goes
Everybody knows
Poate candva am iubit, iar celalalt ne-a ranit in asteptarea lui dupa un miracol.
Poate candva am ravnit la un miracol, timpul ne-a trecut printre degete si nu am gasit puterea de a ne opri din aceasta asteptare…a unui miracol ce va sa vie. Si’n toata aceasta suferinta nu am gasim puterea sa recunoastem ca e greu, am zambit frumos, ne-am facut ca nu intelegem si am spus, ca fapt divers, ca suntem in asteptarea unui miracol…
I know you really loved me.
but, you see, my hands were tied.
I know it must have hurt you,
it must have hurt your pride
to have to stand beneath my window
with your bugle and your drum,
and me I'm up there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
Nothing left to do
when you know that you've been taken.
Nothing left to do
when you're begging for a crumb
Nothing left to do
when you've got to go on waiting
waiting for the miracle to come.
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
The sands of time were falling
from your fingers and your thumb,
and you were waiting
for the miracle, for the miracle to come
When you've fallen on the highway
and you're lying in the rain,
and they ask you how you're doing
of course you'll say you can't complain --
If you're squeezed for information,
that's when you've got to play it dumb:
You just say you're out there waiting
for the miracle, for the miracle to come.
A fost poate un moment in viata noastra cand am simtit ca nu mai avem iubire de daruit si in momentul in care am vrut sa o spunem tot ce ne-a inconjurat ne spunea ca de fapt noi suntem adevarata iubire a cuiva… si atunci ne-am dorit sa calatorim alaturi de ea/el, orbi, stiind ca i-am atins fiinta cu mintea noastra, stiind ca ne-a fost atinsa fiinta de mintea ei/lui…
And just when you mean to tell her
That you have no love to give her
Then she gets you on her wavelength
And she lets the river answer
That you've always been her lover
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that she will trust you
For you've touched her perfect body with your mind.
And you want to travel with her
And you want to travel blind
And you know that you can trust her
For she's touched your perfect body with her mind.
Si’n toata aceasta zbatere de fapt tot ceea ce am incercat a fost sa fim liberi. Unii ne-au spus ca vrem prea mult, altii ne-au intrebat de ce nu cerem mai mult, niciodata limitele nu ne sunt puse de cei din jur, fiecare traim si incercam sa ne stabilim limitele in care putem trai simtind ca suntem liberi, o iluzie care ne insoteste mare parte din viata…
Am cazut, si nu odata, iar masura suferintei noastre a fost poate o gluma fata de suferinta altcuiva, un rest lasat in urma lor…asa cum faramele de iubire care ne sunt oferite sunt faramele de iubire lasate in urma noastra…
Cati nu ne-am lasat ametiti de simtire si-am prins buchetul miresei, mult inainte de vremea curcubeului, si zilele potopului au urmat?!. Nu exista om sa nu poata fi atins, dar doar cel ce intra la mijloc e judecat… Si-atunci am vrea sa dansam pana la capatul iubirii, sa plutim deasupra ei… tandru la nesfarsit …Si, chiar daca iubirea ne distruge si ne umileste, gasim in suflet puterea sa spunem Aleluia!
Si daca voia celuilalt este ca noi sa tacem, o facem pana cand ni se vorbeste, si daca voia celuilalt este sa-i cantam, o facem, daca e sa fie voia lui/ei… Daca ei ar vrea si ar avea de ales sa lase raul sa curga si lucrurile sa se bucure, sa-si reverse mila peste inimile frante, daca ei ar vrea sa ne vindece…
Si daca am crezut vreo secunda ca ne putem infrange sentimentele, a fost o vorba in vant, nu exista leac pentru dragoste, nu exista o licoare sau un medicament, nu exista nimic atat de pur pentru a fi un leac pentru dragoste. Nu trebuie sa fim iertati pentru ca iubim, scrie si-n scripturi si cu sangele varsat, chiar si ingerii au declarat ca nu exista leac pentru dragoste.. Doctorii pot munci zile si nopti, nicicand nu vor gasi un leac pentru ea…
Si nici pentru noi, cei carora Leonard Cohen ne-a picurat in suflete un strop de nemurire.
La 74 de ani l-am vazut zburdand spre scena incantat de ceea ce se intampla…A cantat 7 melodii la bis, parca neputand sa se desparta de noi, parca nevoind sa ne dezamageasca si reciproc ne inclinam capetele intuind cu totii ca este unica data cand ne intalnim…
Dar aceasta intalnire magica a avut loc de ziua lui si asta ne-a dat sansa de a-l sarbatori si noi in mod special, cu ceea ce puteam face de-acolo din fata scenei, iar el, vadit emotionat a spus un modest “thank you, thank you very much”
As scrie o viata si nu as reusi sa va descriu magia acestei seri. A fost cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut primi vreodata si odata cu splendoarea acestei seri ii voi purta in suflet pe toti cei care au facut ca totul sa fie un vis frumos inca de la inceput...
(foto - Hotnews)
miercuri, 17 septembrie 2008
Master of puppets
Inainte vreme masterul, ca studiu post universitar, era un pas important in cariera si de cele mai multe ori ducea catre doctorat sau catre posturi altfel inaccesibile. De cand cu facultatile particulare si cu invatamantul "particular" de stat, numarul mare de absolventi a dus la un numar mare de masteranzi. A devenit foarte "cool" si "trendy" sa faci master. Daca nu ai master e ca si cum n-ai studii superioare. Si in conditiile acestei tendinte ascendente a cererii pentru studiile de masterat, evident ca in eterna si fascinanta Romanie aceasta devine o mica afacere. Si cei care intr-adevar vor sa faca un master pentru completarea studiilor si nu pentru CV sufera consecinta "globalizarii".
Taxele de inscriere la stat, nu doar la master, dar si la facultati sunt mult mai mari decat la facultatile particulare, ca doar ofera garantia unei diplome la o facultate de stat. Adaugand acestei taxe si taxele notariale pentru tot sirul de acte care se cere, ca doar trebuie sa traiasca si notarii, se ajunge la o suma nu tocmai de neglijat... si nu ma gandesc cei care au deja serviciu, ci la cei care spera sa-si gaseasca unul cu acel master. Si uite asa se naruie sperantele unor copii entuziasti, care chiar cred ca daca fac un master se deschid noi orizonturi...
Se promit niste locuri (10 subventionate si 10 cu plata) si in baza acelei promisiuni condidatii isi fac curaj si se inscriu. Alearga sa-si faca dosare, sa-si ia adeverinte si sa-si legalizeze acte si se duc plini de speranta. Li se programeaza un interviu si acolo, odata intrati in sala, afla ca de fapt cei 215 candidati nu se bat pe 10 locuri, ci doar pe 4, pentru ca 6 dintre ele sunt rezervate pentru absolventii de facultati din noul sistem Bologna (de 3 ani). Si pe acele 6 locuri nu sunt decat 8 candidati. Norocul lor ca s-au nascut mai tarziu, caci alt criteriu de selectare eu n-am gasit... Si comisia ridica din umeri.
Ramane intrebarea, de altfel simpla, de ce nu s-a anuntat numarul real de locuri sau cum sunt impartite, de ce nu au fost informati candidatii despre acest "mic detaliu" care le-a scazut la mai mult de jumatate sansele de reusita?
La fel de simplu e si raspunsul: pentru ca probabil mai mult de jumatate nu s-ar mai fi inscris...
Apoi mai vin si picanteriile pur romanesti, cand, asteptand pe hol sa intri la interviu, afli intamplator ca exista cateva persoane, vreo 3, 4 care au scrisori de acreditate facute de unul din membrii comisiei. Evident ca nu au nici o jena in a declara acest lucru... Si atunci totul se leaga... deci cele 10 locuri nu sunt decat 4 si nici alea 4 nu mai sunt, pentru ca exista deja cativa concurenti imbatabili...
P.S. Si cu putina sansa cea care a trecut prin toate acestea a intrat a 6-a din 215 candidati, dar cum doar 4 locuri erau subventionate, este a 2-a pe lista locurilor cu plata. Dar cum ramane cu cei care s-au vazut primii picati si care nu aveau ochii umezi de la ploaie?
Taxele de inscriere la stat, nu doar la master, dar si la facultati sunt mult mai mari decat la facultatile particulare, ca doar ofera garantia unei diplome la o facultate de stat. Adaugand acestei taxe si taxele notariale pentru tot sirul de acte care se cere, ca doar trebuie sa traiasca si notarii, se ajunge la o suma nu tocmai de neglijat... si nu ma gandesc cei care au deja serviciu, ci la cei care spera sa-si gaseasca unul cu acel master. Si uite asa se naruie sperantele unor copii entuziasti, care chiar cred ca daca fac un master se deschid noi orizonturi...
Se promit niste locuri (10 subventionate si 10 cu plata) si in baza acelei promisiuni condidatii isi fac curaj si se inscriu. Alearga sa-si faca dosare, sa-si ia adeverinte si sa-si legalizeze acte si se duc plini de speranta. Li se programeaza un interviu si acolo, odata intrati in sala, afla ca de fapt cei 215 candidati nu se bat pe 10 locuri, ci doar pe 4, pentru ca 6 dintre ele sunt rezervate pentru absolventii de facultati din noul sistem Bologna (de 3 ani). Si pe acele 6 locuri nu sunt decat 8 candidati. Norocul lor ca s-au nascut mai tarziu, caci alt criteriu de selectare eu n-am gasit... Si comisia ridica din umeri.
Ramane intrebarea, de altfel simpla, de ce nu s-a anuntat numarul real de locuri sau cum sunt impartite, de ce nu au fost informati candidatii despre acest "mic detaliu" care le-a scazut la mai mult de jumatate sansele de reusita?
La fel de simplu e si raspunsul: pentru ca probabil mai mult de jumatate nu s-ar mai fi inscris...
Apoi mai vin si picanteriile pur romanesti, cand, asteptand pe hol sa intri la interviu, afli intamplator ca exista cateva persoane, vreo 3, 4 care au scrisori de acreditate facute de unul din membrii comisiei. Evident ca nu au nici o jena in a declara acest lucru... Si atunci totul se leaga... deci cele 10 locuri nu sunt decat 4 si nici alea 4 nu mai sunt, pentru ca exista deja cativa concurenti imbatabili...
P.S. Si cu putina sansa cea care a trecut prin toate acestea a intrat a 6-a din 215 candidati, dar cum doar 4 locuri erau subventionate, este a 2-a pe lista locurilor cu plata. Dar cum ramane cu cei care s-au vazut primii picati si care nu aveau ochii umezi de la ploaie?
luni, 15 septembrie 2008
Stefan Iordache
Uneori simt cum tot ce mi se intampla are un sens si agitatia din jur e facuta tocmai pentru a ma proteja. Am avut un weekend in care am trait sentimentul acut ca nu am avut timp sa respir si sa ma linistesc. Mi-as fi dorit sa pot sa pot sa savurez ziua de duminica...
La serviciu am intrat din plin in probleme si am incercat senzatia de a nu reusi nici aici sa imi acord un ragaz. Mi-am aruncat ochii catre televizor si am vazut la Realitatea imagini cu Stefan Iordache.
Am simtit brusc cum sangele o ia la vale cu viteza si am intrebat fara nici un sens:
- De ce dau la Realitatea imagini cu Stefan Iordache?
O colega s-a uitat si mi-a zis:
- Sunt imagini, unele sunt de pe you-tube.
- Dar de ce le dau? ce s-a intamplat cu Stefan Iordache? Vineri il dusesera la Viena. S-a intamplat ceva cu el???
Si vestea m-a lovit:
- A murit ieri...
- De ce??? De ce a trebuit sa moara?!...
De Inaltarea Sfintei Cruci, in zi de post, Stefan Iordache s-a retras din aceasta lume nebuna. Mi se deruleaza imagini in minte, ii aud vocea si rasul ragusit si astept ironia... Un talent unic, o minte sclipitoare intr-un om absolut normal... Usurinta cu care a stiut sa dea viata personajelor de la Hamlet la Petrini, reputatia dobandita inca din tinerete nu l-au rupt de lume si de viata, le-a iubit, le-a ironizat, le-a inteles si le-a acceptat. Era o lume si singur umplea o sala si sufletele noastre.
Am pierdut un univers si tot ce pot sa spun este ca nu inteleg de ce...
Maestre, parintii mei sa vor bucura de prezenta dumneavoastra acolo!
La serviciu am intrat din plin in probleme si am incercat senzatia de a nu reusi nici aici sa imi acord un ragaz. Mi-am aruncat ochii catre televizor si am vazut la Realitatea imagini cu Stefan Iordache.
Am simtit brusc cum sangele o ia la vale cu viteza si am intrebat fara nici un sens:
- De ce dau la Realitatea imagini cu Stefan Iordache?
O colega s-a uitat si mi-a zis:
- Sunt imagini, unele sunt de pe you-tube.
- Dar de ce le dau? ce s-a intamplat cu Stefan Iordache? Vineri il dusesera la Viena. S-a intamplat ceva cu el???
Si vestea m-a lovit:
- A murit ieri...
- De ce??? De ce a trebuit sa moara?!...
De Inaltarea Sfintei Cruci, in zi de post, Stefan Iordache s-a retras din aceasta lume nebuna. Mi se deruleaza imagini in minte, ii aud vocea si rasul ragusit si astept ironia... Un talent unic, o minte sclipitoare intr-un om absolut normal... Usurinta cu care a stiut sa dea viata personajelor de la Hamlet la Petrini, reputatia dobandita inca din tinerete nu l-au rupt de lume si de viata, le-a iubit, le-a ironizat, le-a inteles si le-a acceptat. Era o lume si singur umplea o sala si sufletele noastre.
Am pierdut un univers si tot ce pot sa spun este ca nu inteleg de ce...
Maestre, parintii mei sa vor bucura de prezenta dumneavoastra acolo!
15 Septembrie
Ploua si frigul venit peste noapte m-a dus cu gandul la zilele de toamna din Sinaia, reci si umede dar pline de o incarcatura.
"15 Septembrie"... Pentru un om matur care salasluieste in Bucuresti deja aceasta data are conotatii ciudate. Aglomeratie, trafic, blocaje, copii neatenti, parinti cu buchete de flori.
Prefer sa ma intorc cu gandul la ceea ce era 15 Septembrie candva pentru scolarul din mine. In Sinaia...
In clasele I-IV era o dorinta de nou, o nerabdare de a o lua de la capat, entuziasmul de a mai fi trecut un an, de a fi crescut, de a fi mai mari cu un an decat altii. Pe atunci mergeam dimineata spre scoala afundandu-mi picioarele in frunzele de toamna cazute pe caldaram si zburatacindu-le in trecerea mea, cu o mare bucurie, fara a-mi pasa de grija cu care saraca mama imi lustruise pantofii in acea dimineata.
Apoi in gimnaziu lucrurile devenisera mai serioase, atunci am devenit mai atenta la tinuta, la drum si revenirea era o noua provocare. Aceleasi dimineti reci si umede le regaseam mai monotone. Atunci scoala chiar era un test pe care il luasem foarte in serios. Nu ma mai amuza drumul, iar pe colegi, dincolo de bucuria clasica din prima zi, ii scrutam cu privirea...
Si evident liceul, cel la care am privit cu cea mai mare bucurie... Diminetile nu le mai simteam nicicum, important era sa ajung cat mai repede, sa ma reintalnesc cu toti sa tocam, sa povestim, sa ne facem planuri... Atunci scoala era un bun prilej de a ne trai universul plin de sperante si energie. Atunci ochii unui baiat puteau deveni un intreg univers intr-o secunda si brusc si fizica si chimia si matematica pareau o gluma. Voi nu intelegeti cat de greu e sa inoti in ochii cuiva.
Atunci muzica era evadarea: toate convenientele dispareau in momentul in care aveam muzica noastra si falsa senzatie ca facem ce vrem in ciuda tuturor. Nu conteaza ca fiecare din noi aveam constiinta ca unele lucruri au greutatea lor. Invatam, dar nu voiam sa se stie. Provocam profesorii ca sa luam note mici si sa nu fim etichetati drept tocilari. Acum liceeni nu mai au aceasta optiune, acum fiecare nota le decide soarta la final... Noi stiam ca daca invatam, avem acces la facultate, chiar daca ne certam cu profa de franceza si luam un doi, sau chiuleam de la fizica si ne stricam media.
Pentru cele douasprezece zile de 15 Septembrie, fiecare in felul ei incarcata de trairi, prefer astazi sa rememorez anii de scoala si sa respir parfumul unei tinereti care ne va da la nesfarsit resurse de nostalgii.
"15 Septembrie"... Pentru un om matur care salasluieste in Bucuresti deja aceasta data are conotatii ciudate. Aglomeratie, trafic, blocaje, copii neatenti, parinti cu buchete de flori.
Prefer sa ma intorc cu gandul la ceea ce era 15 Septembrie candva pentru scolarul din mine. In Sinaia...
In clasele I-IV era o dorinta de nou, o nerabdare de a o lua de la capat, entuziasmul de a mai fi trecut un an, de a fi crescut, de a fi mai mari cu un an decat altii. Pe atunci mergeam dimineata spre scoala afundandu-mi picioarele in frunzele de toamna cazute pe caldaram si zburatacindu-le in trecerea mea, cu o mare bucurie, fara a-mi pasa de grija cu care saraca mama imi lustruise pantofii in acea dimineata.
Apoi in gimnaziu lucrurile devenisera mai serioase, atunci am devenit mai atenta la tinuta, la drum si revenirea era o noua provocare. Aceleasi dimineti reci si umede le regaseam mai monotone. Atunci scoala chiar era un test pe care il luasem foarte in serios. Nu ma mai amuza drumul, iar pe colegi, dincolo de bucuria clasica din prima zi, ii scrutam cu privirea...
Si evident liceul, cel la care am privit cu cea mai mare bucurie... Diminetile nu le mai simteam nicicum, important era sa ajung cat mai repede, sa ma reintalnesc cu toti sa tocam, sa povestim, sa ne facem planuri... Atunci scoala era un bun prilej de a ne trai universul plin de sperante si energie. Atunci ochii unui baiat puteau deveni un intreg univers intr-o secunda si brusc si fizica si chimia si matematica pareau o gluma. Voi nu intelegeti cat de greu e sa inoti in ochii cuiva.
Atunci muzica era evadarea: toate convenientele dispareau in momentul in care aveam muzica noastra si falsa senzatie ca facem ce vrem in ciuda tuturor. Nu conteaza ca fiecare din noi aveam constiinta ca unele lucruri au greutatea lor. Invatam, dar nu voiam sa se stie. Provocam profesorii ca sa luam note mici si sa nu fim etichetati drept tocilari. Acum liceeni nu mai au aceasta optiune, acum fiecare nota le decide soarta la final... Noi stiam ca daca invatam, avem acces la facultate, chiar daca ne certam cu profa de franceza si luam un doi, sau chiuleam de la fizica si ne stricam media.
Pentru cele douasprezece zile de 15 Septembrie, fiecare in felul ei incarcata de trairi, prefer astazi sa rememorez anii de scoala si sa respir parfumul unei tinereti care ne va da la nesfarsit resurse de nostalgii.
luni, 8 septembrie 2008
Nu tot ce zboara se mananca...
Am realizat ca nu sunt chiar atat de lipsita de preocupari, citind regulamentul concursului de bloguri :). Apreciez increderea acordata de cei care mi-au trimis linkul si au insistat sa ma inscriu intr-un concurs de creatie si ca un fel de scuza ca nu ma vor regasi in acel concurs va destainui conditiile de concurs.
Era de fapt un soi de publicitate cu un buget redus. Un numar de sponsori au ales sa-si faca publicitate pe net, la diverse produse despre care bloggerii urmau sa scrie si se premia originalitatea... Se renunta la drepturile de autor pentru materialele inscrise in concurs si la final, daca erai castigator, nu primeai un premiu, ci erai obligat sa-ti faci o firma si urma sa se incheie un contract de prestari servicii pe baza caruia probabil urma sa se achite contra-valoarea premiului. N-am fost, ce-i drept deloc curioasa sa intreb despre contract. Cert este ca nu era trimis contractul inainte de a te inscrie, sa vezi conditiile contractuale. Poate castigi si constati ca ai clauze contractuale cu care nu esti de acord. In acest caz probabil urmatorul de pe lista va castiga.
Am constatat brusc ca am destule preocupari si timpul nu-mi permite sa ma dedic unui concurs ce se intinde pe aproape 2 luni si nici nu sunt dispusa sa transform blogul meu intr-un portal de publicitate pentru nimeni.
Si inca pun pret de proprietatea intelectuala.
Era de fapt un soi de publicitate cu un buget redus. Un numar de sponsori au ales sa-si faca publicitate pe net, la diverse produse despre care bloggerii urmau sa scrie si se premia originalitatea... Se renunta la drepturile de autor pentru materialele inscrise in concurs si la final, daca erai castigator, nu primeai un premiu, ci erai obligat sa-ti faci o firma si urma sa se incheie un contract de prestari servicii pe baza caruia probabil urma sa se achite contra-valoarea premiului. N-am fost, ce-i drept deloc curioasa sa intreb despre contract. Cert este ca nu era trimis contractul inainte de a te inscrie, sa vezi conditiile contractuale. Poate castigi si constati ca ai clauze contractuale cu care nu esti de acord. In acest caz probabil urmatorul de pe lista va castiga.
Am constatat brusc ca am destule preocupari si timpul nu-mi permite sa ma dedic unui concurs ce se intinde pe aproape 2 luni si nici nu sunt dispusa sa transform blogul meu intr-un portal de publicitate pentru nimeni.
Si inca pun pret de proprietatea intelectuala.
vineri, 5 septembrie 2008
Foaie verde fir de bat, daca n-ai de lucru, fa-ti!
Cam asa s-ar putea rezuma ultima mea isprava si anume, aceea de a ma inscrie in concursul de bloguri organizat de http://www.pcnews.ro/
Bine, nu ma pot considera inscrisa, caci si inscrierea are aventurile ei, ca daca esti chior si nu vezi bine, ratezi un detaliu semnificativ si anume faptul ca alaturi de datele de inscriere la capitolul: "..." trebuie sa trimiti si postul prin care iti anunti inscrierea, adica ce fac eu acum :)
O sa mai incerc si a doua oara si va voi tine la curent cu ce mi se va intampla.
Prinde bine o mica aventura, acum ca vara s-a terminat si parca ne cuprindea un pic nostalgia.
Am primit deja o incurajare, asa cum spune englezul : "Break a leg!"
Bine, nu ma pot considera inscrisa, caci si inscrierea are aventurile ei, ca daca esti chior si nu vezi bine, ratezi un detaliu semnificativ si anume faptul ca alaturi de datele de inscriere la capitolul: "..." trebuie sa trimiti si postul prin care iti anunti inscrierea, adica ce fac eu acum :)
O sa mai incerc si a doua oara si va voi tine la curent cu ce mi se va intampla.
Prinde bine o mica aventura, acum ca vara s-a terminat si parca ne cuprindea un pic nostalgia.
Am primit deja o incurajare, asa cum spune englezul : "Break a leg!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)