"Institutul de Politici Publice propune ca pe buletinele de vot sa fie introdusa si optiunea "nici un candidat" pentru cetatenii care protesteaza fata de calitatea candidatilor."
Iata ca a aparut si propunerea pe care multi dintre noi o asteptam, aceea a votului alb, varianta frantuzeasca care a fost preluata si in Belgia si in Suedia. Este ceea ce se numeste" Vote Blanc" atunci cand nu ai pe cine vota si vrei sa specifici acest lucru. Astfel se poate face un procentaj corect al participantilor la vot ,in masura in care procentul de voturi albe este foarte mare, se refac alegerile si se schimba candidatii. Este o propunere care nu le va conveni guvernantilor , dar care ar putea motiva un pic electoratul si ar putea scoate din amorteala pe multi care nu voteaza de foarte multa vreme pe motiv ca nu au cu cine vota. Acum vor avea ocazia sa sublinieze acest lucru si poate sa schimbe ceva.
Nu cred ca se va aproba asa ceva, cu atat mai mult nu se va accepta cu aceasta varianta in care sa conteze votul blanc, dar eu sunt incantata ca s-a pus public problema a necesitatii acestui tip de vot.
Voi urmari cu interes subiectul...
joi, 30 octombrie 2008
vineri, 24 octombrie 2008
vineri, 17 octombrie 2008
Generatie de cretini!
Aparent o zi normala, un autobuz, o alta seara, un alt drum spre casa. Usile se inchid si la un moment dat un aurolac, nu mai mare de 10-12 ani, incepe sa urle sa-i deschida usile. Autobuzul isi continua drumul nestigherit in timp ce aurolacul nostru incepe sa tropaie nervos, sa dea cu picioarele in “pereti” si cu pumnii in geamuri. O femeie se intoarce spre el si-l atentioneaza si specimenul ia foc.
“Ce te dai la mine, ai ceva cu mine?” si da sa dea in biata femeie... Un barbat se duce la specimen il ia de guler si-i spune: “Oamenii astia vin obositi de la serviciu si nu au nevoie de scandalul tau”
Totul se petrecea chiar langa mine. I-am vazut privirea plina de ura a copilului, a ezitat un pic si-a schimbat mimica si apoi foarte hotarat a spus:
“Haide, ma, da! Da!” Primul meu gand a fost “sper sa nu dea!”. Omul, foarte calm i-a zis
” Nu dau in tine, te iau si te duc la sectie, asta o sa fac” si l-a impins catre usa. Oamenii au inceput cu urale si sustineri fervente, “Foarte bine, asa-i trebuie” Aurolacul a luat foc instant , a inceput sa urle de parca atunci il taia cineva, s-a tavalit pe jos si dadea din picioare ca apucatul. Un respectabil domn pensionar si sotia lui, care priveau cu satisfactie totul au zis “Da-i Dom’le doua in cap!!!” Moment in care m-am trezit vorbind “Ar fi bine sa nu-i dea...”
“Cum adica ar fi bine?? Asa, luati-le apararea, ca ei o sa va fie sustinerea la batranete, astia ca el!” "Da, din pacate" am spus eu. “Ma gandeam la domnul cand am spus ca ar fi bine sa nu dea”
“Pai da, luati-l acasa daca va e drag! Va place ce face?! E normal sa faca asa ceva? Ca o fac intentonat sunt scoliti sa ne dea in cap” Nu stiu de ce am simtit nevoia sa-mi justific afirmatia, mai ales ca un alt domn pensionar din spate m-a intrebat de ce am spus ca ma gandesc la domnu’? “Pentru ca legea nu ne permite sa dam in ei si domnul ar putea avea probleme daca o face”
Nu vreti sa stiti cum au sarit! Respectabila pensionara din fata mea, de altfel, coafata, fardata, aranjata pensata, tantosa a inceput” Ce lege dmnisoara, ce lege ce o tot dati cu legea??? N-a dat nimeni in el, unde ati vazut ca a dat, de ce vorbiti daca nu stiti??” Si au inceput o tirada intreaga incercand sa dea senzatia ca eu as fi afirmat ca s-a dat in copil... Moment in care evident ca a trebuit sa mentionez ca nu am spus ca s-a dat in copil, am spus ca ei l-au sfatuit pe domn sa o faca.
Domnul a coborat cu copilul la prima statie, copilul se tavalea pe caldaram si urla in timp ce bietul om se chinuia sa-l tina cumva sa nu se loveasca si sa sune la 112 probabil, in acelasi timp. L-am admirat pentru disponibilitatea de a se opri din drum, de a-si rupe din timp si a lua atitudinea corecta fata de o asemenea situatie...
Intre timp calvarul din autobuz continua.
“Asa credeti voi ca in tara asta lucrurile se rezolva uitandu-ne unii la altii, nu? Stam ca prostii sa ne dea in cap” a spus un alt combatant.
“Nu stam ca prostii, luam atitudine, anuntam autoritatile si institutiile autorizate, nu instigam la bataie. Sau daca vreti sa o faceti, asumati-va gestul, nu puneti pe altul”
Cuvantul instigare a produs o reactie chimica puternica si pensionarul vinovat:
“I-as gaza pe toti, i-as baga undeva si i-as gaza!!! I-as bate pana ar ramane lati!De-aia se duce tara de rapa ca se gasesc oameni ca tine care sa le ia apararea neispravitilor” Sotia lui il sustinea de pe margine “Uita-te la tine domnisoara, te crezi desteapta, esti o cretina. Sunteti o generatie de cretini, nu aveti nimic in cap, o dati cu legea si va credeti destepti, sunteti prosti ca noaptea”
Deja coborau si eu rasuflam usurata “Ar fi bine sa fie toti cretini ca mine...”
Ramasese un ultim combatant si intre timp inca o tanara mi se alaturase. “Problemele nu se rezolva cu pumni si exterminare” Combatantul a disparut in multime.
Am ramas cu un zambet amar. Nimeni niciodata nu mi-a zis ca sunt cretina si nu as fi crezut ca sustinand respectarea legii si responsabilizarea institutiilor pot fi considerata o degenerata. E adevarat ca afirmatia a fost facuta de catre niste oameni deja depasiti de realitatile actuale, care traiesc din amintirile unor vremuri cand legea era facuta de oameni ca ei si daca ieseai din rand si spuneai ce gandesti erai saltat si probabil eliminat sub o forma sau alta.
Raman inca impresionata de acel domn care a luat atitudine si sper ca in final sa reusim toti sa ne iesim din inertie si sa ne rupem din timp pentru a cere autoritatilor si institutiilor sa-si faca treaba pentru a putea sa nu ne mai simtim nesiguri si amenintati, de specimene care nici ele nu au nici o vina ca sunt in lumea in care sunt si altceva nu stiu...
“Ce te dai la mine, ai ceva cu mine?” si da sa dea in biata femeie... Un barbat se duce la specimen il ia de guler si-i spune: “Oamenii astia vin obositi de la serviciu si nu au nevoie de scandalul tau”
Totul se petrecea chiar langa mine. I-am vazut privirea plina de ura a copilului, a ezitat un pic si-a schimbat mimica si apoi foarte hotarat a spus:
“Haide, ma, da! Da!” Primul meu gand a fost “sper sa nu dea!”. Omul, foarte calm i-a zis
” Nu dau in tine, te iau si te duc la sectie, asta o sa fac” si l-a impins catre usa. Oamenii au inceput cu urale si sustineri fervente, “Foarte bine, asa-i trebuie” Aurolacul a luat foc instant , a inceput sa urle de parca atunci il taia cineva, s-a tavalit pe jos si dadea din picioare ca apucatul. Un respectabil domn pensionar si sotia lui, care priveau cu satisfactie totul au zis “Da-i Dom’le doua in cap!!!” Moment in care m-am trezit vorbind “Ar fi bine sa nu-i dea...”
“Cum adica ar fi bine?? Asa, luati-le apararea, ca ei o sa va fie sustinerea la batranete, astia ca el!” "Da, din pacate" am spus eu. “Ma gandeam la domnul cand am spus ca ar fi bine sa nu dea”
“Pai da, luati-l acasa daca va e drag! Va place ce face?! E normal sa faca asa ceva? Ca o fac intentonat sunt scoliti sa ne dea in cap” Nu stiu de ce am simtit nevoia sa-mi justific afirmatia, mai ales ca un alt domn pensionar din spate m-a intrebat de ce am spus ca ma gandesc la domnu’? “Pentru ca legea nu ne permite sa dam in ei si domnul ar putea avea probleme daca o face”
Nu vreti sa stiti cum au sarit! Respectabila pensionara din fata mea, de altfel, coafata, fardata, aranjata pensata, tantosa a inceput” Ce lege dmnisoara, ce lege ce o tot dati cu legea??? N-a dat nimeni in el, unde ati vazut ca a dat, de ce vorbiti daca nu stiti??” Si au inceput o tirada intreaga incercand sa dea senzatia ca eu as fi afirmat ca s-a dat in copil... Moment in care evident ca a trebuit sa mentionez ca nu am spus ca s-a dat in copil, am spus ca ei l-au sfatuit pe domn sa o faca.
Domnul a coborat cu copilul la prima statie, copilul se tavalea pe caldaram si urla in timp ce bietul om se chinuia sa-l tina cumva sa nu se loveasca si sa sune la 112 probabil, in acelasi timp. L-am admirat pentru disponibilitatea de a se opri din drum, de a-si rupe din timp si a lua atitudinea corecta fata de o asemenea situatie...
Intre timp calvarul din autobuz continua.
“Asa credeti voi ca in tara asta lucrurile se rezolva uitandu-ne unii la altii, nu? Stam ca prostii sa ne dea in cap” a spus un alt combatant.
“Nu stam ca prostii, luam atitudine, anuntam autoritatile si institutiile autorizate, nu instigam la bataie. Sau daca vreti sa o faceti, asumati-va gestul, nu puneti pe altul”
Cuvantul instigare a produs o reactie chimica puternica si pensionarul vinovat:
“I-as gaza pe toti, i-as baga undeva si i-as gaza!!! I-as bate pana ar ramane lati!De-aia se duce tara de rapa ca se gasesc oameni ca tine care sa le ia apararea neispravitilor” Sotia lui il sustinea de pe margine “Uita-te la tine domnisoara, te crezi desteapta, esti o cretina. Sunteti o generatie de cretini, nu aveti nimic in cap, o dati cu legea si va credeti destepti, sunteti prosti ca noaptea”
Deja coborau si eu rasuflam usurata “Ar fi bine sa fie toti cretini ca mine...”
Ramasese un ultim combatant si intre timp inca o tanara mi se alaturase. “Problemele nu se rezolva cu pumni si exterminare” Combatantul a disparut in multime.
Am ramas cu un zambet amar. Nimeni niciodata nu mi-a zis ca sunt cretina si nu as fi crezut ca sustinand respectarea legii si responsabilizarea institutiilor pot fi considerata o degenerata. E adevarat ca afirmatia a fost facuta de catre niste oameni deja depasiti de realitatile actuale, care traiesc din amintirile unor vremuri cand legea era facuta de oameni ca ei si daca ieseai din rand si spuneai ce gandesti erai saltat si probabil eliminat sub o forma sau alta.
Raman inca impresionata de acel domn care a luat atitudine si sper ca in final sa reusim toti sa ne iesim din inertie si sa ne rupem din timp pentru a cere autoritatilor si institutiilor sa-si faca treaba pentru a putea sa nu ne mai simtim nesiguri si amenintati, de specimene care nici ele nu au nici o vina ca sunt in lumea in care sunt si altceva nu stiu...
marți, 14 octombrie 2008
Despre sfintenie
Ma intorceam spre casa obosita dupa prima zi de serviciu in open space si mult mai retrasa si mai adancita in ganduri decat de obicei... Dupa opt statii de metrou urmau inca cinci de tramvai, un lung prilej de meditatie pe care nu mi-l refuz niciodata. La una dintre statii am observat o femeie sarmana, vadit obosita de viata, neingrijita, slabita, ravasita si extrem de agitata. Avea un copil mic intr-o mana, o sacosa de cumparaturi cu toartele rupte, tinuta cu greu la subratul celeilalte maini, si cu cate un deget din fiecare mana incercand sa faca efortul de a-si ajuta cel de-al doilea copil, care avea in jur de trei ani, sa urce in tramvai... Sacosa aluneca, bietul copil din brate simtea cum se inclina spre nesiguranta si aproape cazand in genunchi a reusit sa urce treptele tramvaiului. In timp ce toti de pe langa usa o priveau cum se chinuie, o doamna care statea pe scaun i-a sarit in ajutor dandu-i locul si ajutand-o. Biata femeie se scuza: "Mi s-a rupt sacosa asta, fir-ar sa fie... ca altfel..." In acel moment doamna aceea a scos din geanta doua sacose si i-a cerut permisiunea femeii sa-i puna ce avea in sacosa rupta in acele doua sacose. Fiica ei care o insotea i-a zis "Mama, parca mai aveam o sacosa si mai mare" A mai cautat si a gasit o sacosa mai buna. Cu foarte mult calm si cu extrem de multa grija a luat tot ce era in sacosa rupta, le-a pus in masuri egale in doua sacose bune si i le-a intins femeii. Dupa doua statii femeia a coborat multumind. Copila i-a oferit mamei locul eliberat. Aveau si ele doua sacose, si fata i-a zis mamei: "Da-mi, te rog frumos, sacosa, mama" Doamna i-a intins o sacosa mica si fata i-a zis: "Nu pe-aia, da-mi-o pe cea mai grea, si-asa esti obosita" Am fost incantata de doua ori. O data pentru ca, dupa mult timp, am gasit un om care a facut un gest frumos si din inima cu un calm si o naturalete pe care de mult nu le-am mai vazut la cineva si a doua oara pentru ca acel om crescuse un copil cu o inima si un suflet la fel de mari. Am privit cu incantare de departe tot si am coborat un pic mai multumita din tramvai, poate pentru prima data.
Ajunsa acasa am vazut fugar cateva stiri si am privit cu uimire cum in numele bisericii si al credintei oamenii se calcau la propriu in picioare, se injurau si se urau cu toata fiinta. Mi-am adus aminte de acea doamna si mi-am spus ca harul si credinta le-am vazut eu astazi intr-un tramvai dintr-un cartier oarecare al Bucurestiului si nu la cei care s-au dus in pelerinaj la Iasi. Din pacate, din disperarea de a gasi iertarea pacatelor, uitam sa mai facem gesturi frumoase, sa fim oameni si alergam cu disperare sa cumparam absolvirea batand matanii si stand la cozi la moaste.
Ajunsa acasa am vazut fugar cateva stiri si am privit cu uimire cum in numele bisericii si al credintei oamenii se calcau la propriu in picioare, se injurau si se urau cu toata fiinta. Mi-am adus aminte de acea doamna si mi-am spus ca harul si credinta le-am vazut eu astazi intr-un tramvai dintr-un cartier oarecare al Bucurestiului si nu la cei care s-au dus in pelerinaj la Iasi. Din pacate, din disperarea de a gasi iertarea pacatelor, uitam sa mai facem gesturi frumoase, sa fim oameni si alergam cu disperare sa cumparam absolvirea batand matanii si stand la cozi la moaste.
Open space: un concept de depersonalizare
Iata ca am trecut si prin experienta conceptului modern de "open space", transparenta si eficientizarea spatiului.
Am incercat sa plec fara prejudecati, am incercat sa vad partile pozitive ale unui spatiu generos in care legaturile se pot face mult mai repede, in care accesul la celalalt il poti avea fara sentimentul de invadare a spatiului privat si am crezut ca totul intr-adevar poate converge catre o mai mare eficacitate si o mai mare comunicare.
Ce cred acum?? Foarte simplu este o modalitate foarte eficienta de depersonalizare si de izolare a individului intr-o colectivitate. Acum nu mai suntem colegi, suntem vecini, in incercarea de delimitare a minimului spatiu vital necesar pentru a reusi sa te concentrezi, elimini absolut toate elementele disturbante. Acum un telefon care suna, e un oarecare telefon care suna. La cate sunt in jur, nu mai reactionezi, speri doar ca si cel caruia ii suna sa-l auda... Acum nu mai stii ce probleme are colegul, e deja prea departe si probabil voi descoperi necesitatea sedintelor de informare, open space-ul te indeparteaza mult mai mult de tot ce e in jur decat as fi crezut. O experienta foarte interesanta si indedita.
Zumzetul din jur care se poate asemana cu o sala de asteptare de gara sau aeroport.. probabil in timp se va estompa si probabil si senzatia pe care o resimti intr-un asemenea ambient, ca astepti de fapt sa pleci... undeva.. sa iesi, sa auzi linistea, sa-ti auzi gandurile sau mai rau, sa simti nevoia sa gandesti.
Ma gandesc ca e totusi trist ca oamenii aleg solutii de acest gen distrugand sentimentul ala de "acasa" pe care il poti avea chiar si la serviciu si care e necesar avand in vedere ca iti petreci la serviciu mai mult timp decat cu oricine drag si categoric mai mult timp decat stai acasa.
Am incercat sa plec fara prejudecati, am incercat sa vad partile pozitive ale unui spatiu generos in care legaturile se pot face mult mai repede, in care accesul la celalalt il poti avea fara sentimentul de invadare a spatiului privat si am crezut ca totul intr-adevar poate converge catre o mai mare eficacitate si o mai mare comunicare.
Ce cred acum?? Foarte simplu este o modalitate foarte eficienta de depersonalizare si de izolare a individului intr-o colectivitate. Acum nu mai suntem colegi, suntem vecini, in incercarea de delimitare a minimului spatiu vital necesar pentru a reusi sa te concentrezi, elimini absolut toate elementele disturbante. Acum un telefon care suna, e un oarecare telefon care suna. La cate sunt in jur, nu mai reactionezi, speri doar ca si cel caruia ii suna sa-l auda... Acum nu mai stii ce probleme are colegul, e deja prea departe si probabil voi descoperi necesitatea sedintelor de informare, open space-ul te indeparteaza mult mai mult de tot ce e in jur decat as fi crezut. O experienta foarte interesanta si indedita.
Zumzetul din jur care se poate asemana cu o sala de asteptare de gara sau aeroport.. probabil in timp se va estompa si probabil si senzatia pe care o resimti intr-un asemenea ambient, ca astepti de fapt sa pleci... undeva.. sa iesi, sa auzi linistea, sa-ti auzi gandurile sau mai rau, sa simti nevoia sa gandesti.
Ma gandesc ca e totusi trist ca oamenii aleg solutii de acest gen distrugand sentimentul ala de "acasa" pe care il poti avea chiar si la serviciu si care e necesar avand in vedere ca iti petreci la serviciu mai mult timp decat cu oricine drag si categoric mai mult timp decat stai acasa.
joi, 9 octombrie 2008
Sarbatori electorale
Asistam deja la un val de masuri populist-electorale, incepand de la ridicolul situatiei votarii legii cresterii salariilor in invatamant, pana la ultima propunere de declararea zilelor libere pentru Rusalii si Sf Maria.
E-adevarat ca fata de multe tari din Europa, Romania are relativ putine sarbatori pentru care se dau zile libere. Nu e rau, poate...
Intrebarea mea este urmatoarea: De ce sa da liber de Sfanta Marie mare, care este o zi de comemorare a mortii Sfintei Marii, zi in care se fac pomeni pentru cei trecuti in lumea de dincolo si care purtau numele de Maria, Marian.. etc...
Ziua in care se sarbatoresc cei ce sunt in viata si poarta acest nume este ziua de 8 Septembrie, ziua nasterii Sfintei Marii.
Daca tot e sa se dea zi libera, hai sa le dam oamenilor ziua de sarbatoare nu cea de doliu.
Imi aduc aminte si am mai spus-o de multe ori de ziua nationala in care la fel, romanii depun coroane si deplang pe cei trecuti in nefiinta si totul devine o mare tristete.
ma intreb sincer, nu stiu romanii sa se bucure sau nu li se da sansa?
E-adevarat ca fata de multe tari din Europa, Romania are relativ putine sarbatori pentru care se dau zile libere. Nu e rau, poate...
Intrebarea mea este urmatoarea: De ce sa da liber de Sfanta Marie mare, care este o zi de comemorare a mortii Sfintei Marii, zi in care se fac pomeni pentru cei trecuti in lumea de dincolo si care purtau numele de Maria, Marian.. etc...
Ziua in care se sarbatoresc cei ce sunt in viata si poarta acest nume este ziua de 8 Septembrie, ziua nasterii Sfintei Marii.
Daca tot e sa se dea zi libera, hai sa le dam oamenilor ziua de sarbatoare nu cea de doliu.
Imi aduc aminte si am mai spus-o de multe ori de ziua nationala in care la fel, romanii depun coroane si deplang pe cei trecuti in nefiinta si totul devine o mare tristete.
ma intreb sincer, nu stiu romanii sa se bucure sau nu li se da sansa?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)