Aseara am fost la deschiderea festivalului de film Dakino si am vazut filmul documentar al lui Emir Kusturica, “Maradona”.
Recunosc ca am pornit cu o oarecare retinere; fara a fi o microbista si mai ales fara a fi destul de mare in epoca de glorie a lui, pentru mine Maradona a reprezenatat un mare fotbalist care, dupa ce s-a retras, s-a ratat din cauza drogurilor.
Uneori e bine sa vezi un documentar de acest gen pe un astfel de fond, pentru ca lipsa de informatii te opreste sa iti formezi clar o opinie cat de cat obiectiva, si atunci poti asimila mult mai bine ceea ce vezi.
Prezentarea fenomenului Maradona a fost facuta in contextul istoric al vremii, cand inca era proaspat conflictul argentiniano-britanic din insulele Falkland (Malvine)din 1981, cand argentinienii, desi agresori, infranti de englezi, s-au considerat victime.
Victoria Argentinei in fata Angliei in Campionatul Mondial din Mexic, victorie datorata in foarte mare masura lui Maradona, l-a transformat pe acesta intr-un erou national care, dincolo de geniul fotbalistic, a devenit portavocea unei tari care reusea sa se faca din nou auzita in toata lumea. Pentru argentinieni, meciul cu Anglia era prima infruntare, fie si fotbalistica, dupa conflictul din 1981 si a fost luata mai mult decat in serios. Asa cum spunea antrenorul de atunci, Carlos Bilardo, inainte de meci: “Sunteti deja morti, nu vi se mai poate intampla nimic”. Cele doua goluri, ambele antologice, ale lui Maradona au insemnat pentru Argentina nu numai victoria sportiva, a fost o razbunare,a fost fenomenul, pe care altfel nu ti-l poti explica, care a generat cultul pentru acesta, mergandu-se pana acolo incat in tara natala i s-a infiintat o Biserica si o religie... Cei ce adera la Biserica Maradoniana jura ca toata viata sa-l recunoasca pe acesta drept cel mai mare fotbalist al lumii. Surprinzator este faptul ca aceasta “religie” chiar are adepti in Argentina. Cultul pentru Maradona a fost intretinut la nivel politic, Fidel Castro si Hugo Chavez implicandu-l pe Maradona in actiuni politice pentru motivarea populatiei, el devenind un simbol al antiamericanismului si al anticapitalismului.
Maradona, o fire foarte impulsiva si foarte orgolioasa, a intrat in acest joc, parte din credinta, parte din orgoliul de a i se recunoaste meritele dincolo de teren si de a reusi sa depaseasca universul limitat in care el a reusit sa faca minuni si sperand ca prin vocea sa si prin convingerile sale sa poata ramane un simbol si un model pentru oameni.
Pentru ceea ce a reusit sa dea tarii sale, o demnitate de care avea nevoie si orgoliul de a sfida marile puteri si forte financiare, poporul argentinian ii iarta lui Maradona tot. I-a fost alaturi cand a fost in coma din cauza drogurilor si, mai ales, i-a fost alaturi in efortul sau de a renunta la ele. L-au iertat pentru tot ce nu ar fi trebuit sa faca si aceasta credinta in el i-a dat lui Maradona putere sa revina, in masura in care poate fi o revenire. El recunoaste ca nu va mai fi niciodata ce a fost si ca ar fi fost si mai mult decat a fost, daca nu ar fi existat drogurile...
Mi s-a confirmat convingerea ca importanta contextului in care se intampla un anumit lucru, este esentiala pentru diferenta pe care o poate face acel lucru. Acelasi lucru pe care il faci sau il spui, poate sa treaca absolut neobservat sau sa faca diferenta, in functie de contextul favorabil sau nefavorabil.
