Nu ma mai intrebati de ce nu mai scriu pe blog. Sunt in plin proces de renuntare la fumat si toate energiile imi sunt captate in efortul imens de a-mi aduce aminte in fiecare ora: "de ce am zis ca ma las de fumat?!???" :)))
In acelasi timp incerc sa nu ma las prada altor dependente care apar incet, incet cum ar fi dorinta nebuna de a manca dulce, cate ceva pt fiecare tigare la care renuntz. Stau cuminte si astept sa treaca toate, dar nu trec... mi se face sete, si-am zis ca renuntz si la cola... Constat ca oferta pentru oamenii fara vicii este foarte meschina, prevad o viata foarte plictisitoare.
Ce nu face omul pentru sanatate...
M-am apucat si de gimnastica... nu vreti sa stiti cum trosnesc oasele la fiecare miscare, ma uit mereu sa vad daca pica ceva sau ma imprastii pe pardoseala...
Pana voi iesi din acest tumult de senzatii si perceptii si mai ales de reprezentari si halucinatii o sa va rog sa aveti rabdare. :))
Da, m-a revoltat incidentul de la Mall si stiam de la inceput ca nimeni nu va fi retinut, caci din nou ajungem la mafiile locale...
Da, m-a indignat ordonanta de guvern prin care supermarketurile sunt obligate sa afiseze adaosurile comerciale, mi se pare discriminatoriu si impotriva principiilor economiei de piata si a ideeii de concurenta. Consider ca daca omul nu are educatia si capacitatea de a intelege ce se petrece in lume, nu trebuie sa aducem modificari lumii pentru ca el sa inteleaga. la fel cum nu am fost de acord nici cu multe modificari ale limbii romane, care s-au aplicat datorita recurentei din limba vorbita, ajungand sa adoptam formele considerate incorecte initial, dar impuse in limbaj de catre tentintza tot mai mare de analfabetizare... Si unde vom ajunge? sa acceptam incalcarile de la regula ca devenind regula, doar pentru a corela limba vorbita cu regulile acesteia????
Nu vreau sa devin analfabeta, nu vreau sa stiu ce adaosuri comerciale se practica, vreau sa judec ca si pana acum in termeni de calitate, pret si mai ales dispozitie si cu atat mai mult nu mai vreau sa vad cum mafia conduce tara asta...
Dar nu conteaza ce vreau eu, asa ca mi-am distras singura atentia, mi-am gasit alte preocupari care sa ma tina departe de toate acestea si in ciuda greutatilor, pot sa va marturisesc ca am o stare de spirit foarte buna...
Mai vorbim peste o saptamana... sa vedem daca uit sau nu pana atunci, de ce m-am hotarat sa ma las de fumat?!...
O zi frumoasa!
miercuri, 25 februarie 2009
luni, 9 februarie 2009
Increderea Elvetiei
Duminica a avut loc referendumul pentru extinderea acordului libertatii de circulatie pentru romani si bulgari in Elvetia. Cat a fost pura vointa si cat presiune din partea Uniunii Europene, nu vom sti niciodata. Cert este ca Romania a primit votul de incredere al elvetenilor.
Iata un lucru bun pentru Romania privit in ansamblu.
Dar nu pot sa nu ma gandesc ca primii care isi vor exercita acest drept vor fi aceeasi care si l-au exercitat si in alte tari facandu-ne un mare deserviciu si declansand conflicte politice si sociale.
E un acord care de fapt nu mai conditioneaza prezenta imigrantilor de un contract de munca.Caci libertatea de a intra in Elvetia fara viza, in scop turistic, exista si pana acum. Maxim 3 luni, dar suficient pentru cineva care se duce in vizita
Pentru ca cei care aveau competenta si gaseau un serviciu in Elvetia ajungeau sa lucreze acolo. Acum putem ajunge pur si simplu, nu doar sa muncim, ci sa mai zabovim, sa cascam gura, mai cersim un pic, daca nu merge mai furam...
Stiu ca nu suna bine si ca practic plec de la o premisa nefondata?!. Imi pare rau ca ma regasesc atat de pesimista in ceea ce ne priveste ca popor si ca nu mai cred ca cei care pleaca ma reprezinta sau ne reprezinta. Cei care o fac sunt putini si de cele mai multe ori se pierd printre membrii poporului tarii in care lucreaza, incearca sa se identifice cu ei si sa nu mai fie stiuti ca romani.
Dar Elvetia e mai departe si mai are un avantaj: rigoarea germana. Poate totusi nu ni se va duce faima la fel ca in tarile latine.
Concluzia si crudul adevar raman insa: nu suntem mandri ca suntem romani!
Iata un lucru bun pentru Romania privit in ansamblu.
Dar nu pot sa nu ma gandesc ca primii care isi vor exercita acest drept vor fi aceeasi care si l-au exercitat si in alte tari facandu-ne un mare deserviciu si declansand conflicte politice si sociale.
E un acord care de fapt nu mai conditioneaza prezenta imigrantilor de un contract de munca.Caci libertatea de a intra in Elvetia fara viza, in scop turistic, exista si pana acum. Maxim 3 luni, dar suficient pentru cineva care se duce in vizita
Pentru ca cei care aveau competenta si gaseau un serviciu in Elvetia ajungeau sa lucreze acolo. Acum putem ajunge pur si simplu, nu doar sa muncim, ci sa mai zabovim, sa cascam gura, mai cersim un pic, daca nu merge mai furam...
Stiu ca nu suna bine si ca practic plec de la o premisa nefondata?!. Imi pare rau ca ma regasesc atat de pesimista in ceea ce ne priveste ca popor si ca nu mai cred ca cei care pleaca ma reprezinta sau ne reprezinta. Cei care o fac sunt putini si de cele mai multe ori se pierd printre membrii poporului tarii in care lucreaza, incearca sa se identifice cu ei si sa nu mai fie stiuti ca romani.
Dar Elvetia e mai departe si mai are un avantaj: rigoarea germana. Poate totusi nu ni se va duce faima la fel ca in tarile latine.
Concluzia si crudul adevar raman insa: nu suntem mandri ca suntem romani!
luni, 2 februarie 2009
Quo vadis?
Recunosc ca nu stiam de aceasta lume alternativa numita Second Life si am privit-o, initial, ca pe un joc interactiv de strategie…
Nu stiu cati sunteti la curent cu acest nou trend, numit Second Life, o interfata la o lume virtuala care-ti ofera posibilitatea sa-ti faci un alterego si sa-ti reconstruiesti viata asa cum crezi ca ai vrea… E o lume care se construieste pe baza principiilor economiei reale, dar ca un soi de refugiu. Muncesti in viata reala, pentru a putea sa-ti cumperi libertatea in lumea virtuala.
Poti avea infatisarea pe care ti-o doresti, poti sa te imbraci asa cum in viata reala nu o faci, poti face si spune tot ceea ce in mod normal nu iti permiti. Poti fi tot ceea ce nu esti de fapt, dar intr-o lume virtuala. Totul insa in Second Life se cumpara cu bani reali si daca esti destul de intreprinzator ai posibilitatea ulterioara de a valorifica “activele” si a scoate bani. Pentru ca mai exista multi altii ca tine dispusi sa dea bani reali pentru a-si cumpara o casa, un teren sau pur si simplu de a se distra intr-un bar virtual... Practic muncesti pentru a-ti satisface nevoia de a fi altcineva.
Ma intreb pana unde va merge instrainarea noastra de noi insine si de cei din jur si mai mult, pana unde suntem dispusi sa ne lasam mintiti si sa traim cu iluzii?!
Alienarea acestei societati am simtit-o de cand cererea pietei a impus un nou ritm si practic am ajuns sa ne traim vietile la serviciu si sa fim vizitatori in propria viata. Am sperat ca timpul va aseza lucrurile si oamenii se vor reorienta spre ei insisi si spre experienta vietii luata ca fapt particular si nu ca performanta profesionala. Constat cu tristete ca oamenii sunt din ce in ce mai pesimisti, au renuntat la viata si au ales visurile. O lume fara reguli, in care poti fi cine vrei si poti face orice, o lume in care in loc sa muncesti te poti duce la bal mascat sau la cumparaturi. O lume in care daca nu-ti place cum esti, poti sa renunti si sa te reconstruiesti, o viata in care daca vrei sa schimbi ceva o poti face cu un singur “click”. Poti disparea, si de cate ori nu ne-am dorit fiecare sa disparem, sa ne reconstruim, sa renuntam si sa o luam de la capat si nu am putut?
Nu mai muncim pentru a ne cumpara lucruri reale ci lucruri virtuale, nu mai iesim cu prietenii sau cu partenerii in oras , ci cu personaje virtuale... Putem fi ceea ce nici nu visam intr-o lume paralela, care, daca pentru unii poate fi o joaca, pentru altii poate ajunge un mare hau... un drum catre marea depresie si marea neadaptare. Toate visurile realizabile in virtual vor fi o frustrare in plus in viata reala si posibilitatea de adaptare la conditiile reale va fi tot mai anevoioasa... Pornind de la mici frustrari pe care ai senzatia ca le elimini, ajungi in final sa tinzi sa crezi ca este posibil si sa te lovesti in viata reala de un mare zid, de incapacitatea de a surmonta prejudecati, reguli, legi si ordini sociale. Si vei trai cu ideea ca macar in Second Life esti cineva sau ai realizat ceva...
Ma intreb de foarte multa vreme ce oare ar putea sa ne faca sa fim mai sociabili si mai deschisi catre viata? Ce ar trebui facut ca oamenii sa iubeasca viata si sa incerce sa fie ei insisi in viata reala?
Ma intreb cum as putea sa ajung sa va vorbesc, sa ma auziti si voi la randul vostru sa-mi vorbiti?
Pana si eu va transmit aceste ganduri virtual si incep sa ma gandesc daca nu cumva si eu ajung sa socializez intr-o lume virtuala in detrimentul propriei vieti...
“Quo vadis?”
Nu stiu cati sunteti la curent cu acest nou trend, numit Second Life, o interfata la o lume virtuala care-ti ofera posibilitatea sa-ti faci un alterego si sa-ti reconstruiesti viata asa cum crezi ca ai vrea… E o lume care se construieste pe baza principiilor economiei reale, dar ca un soi de refugiu. Muncesti in viata reala, pentru a putea sa-ti cumperi libertatea in lumea virtuala.
Poti avea infatisarea pe care ti-o doresti, poti sa te imbraci asa cum in viata reala nu o faci, poti face si spune tot ceea ce in mod normal nu iti permiti. Poti fi tot ceea ce nu esti de fapt, dar intr-o lume virtuala. Totul insa in Second Life se cumpara cu bani reali si daca esti destul de intreprinzator ai posibilitatea ulterioara de a valorifica “activele” si a scoate bani. Pentru ca mai exista multi altii ca tine dispusi sa dea bani reali pentru a-si cumpara o casa, un teren sau pur si simplu de a se distra intr-un bar virtual... Practic muncesti pentru a-ti satisface nevoia de a fi altcineva.
Ma intreb pana unde va merge instrainarea noastra de noi insine si de cei din jur si mai mult, pana unde suntem dispusi sa ne lasam mintiti si sa traim cu iluzii?!
Alienarea acestei societati am simtit-o de cand cererea pietei a impus un nou ritm si practic am ajuns sa ne traim vietile la serviciu si sa fim vizitatori in propria viata. Am sperat ca timpul va aseza lucrurile si oamenii se vor reorienta spre ei insisi si spre experienta vietii luata ca fapt particular si nu ca performanta profesionala. Constat cu tristete ca oamenii sunt din ce in ce mai pesimisti, au renuntat la viata si au ales visurile. O lume fara reguli, in care poti fi cine vrei si poti face orice, o lume in care in loc sa muncesti te poti duce la bal mascat sau la cumparaturi. O lume in care daca nu-ti place cum esti, poti sa renunti si sa te reconstruiesti, o viata in care daca vrei sa schimbi ceva o poti face cu un singur “click”. Poti disparea, si de cate ori nu ne-am dorit fiecare sa disparem, sa ne reconstruim, sa renuntam si sa o luam de la capat si nu am putut?
Nu mai muncim pentru a ne cumpara lucruri reale ci lucruri virtuale, nu mai iesim cu prietenii sau cu partenerii in oras , ci cu personaje virtuale... Putem fi ceea ce nici nu visam intr-o lume paralela, care, daca pentru unii poate fi o joaca, pentru altii poate ajunge un mare hau... un drum catre marea depresie si marea neadaptare. Toate visurile realizabile in virtual vor fi o frustrare in plus in viata reala si posibilitatea de adaptare la conditiile reale va fi tot mai anevoioasa... Pornind de la mici frustrari pe care ai senzatia ca le elimini, ajungi in final sa tinzi sa crezi ca este posibil si sa te lovesti in viata reala de un mare zid, de incapacitatea de a surmonta prejudecati, reguli, legi si ordini sociale. Si vei trai cu ideea ca macar in Second Life esti cineva sau ai realizat ceva...
Ma intreb de foarte multa vreme ce oare ar putea sa ne faca sa fim mai sociabili si mai deschisi catre viata? Ce ar trebui facut ca oamenii sa iubeasca viata si sa incerce sa fie ei insisi in viata reala?
Ma intreb cum as putea sa ajung sa va vorbesc, sa ma auziti si voi la randul vostru sa-mi vorbiti?
Pana si eu va transmit aceste ganduri virtual si incep sa ma gandesc daca nu cumva si eu ajung sa socializez intr-o lume virtuala in detrimentul propriei vieti...
“Quo vadis?”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)