Recunosc ca nu stiam de aceasta lume alternativa numita Second Life si am privit-o, initial, ca pe un joc interactiv de strategie…
Nu stiu cati sunteti la curent cu acest nou trend, numit Second Life, o interfata la o lume virtuala care-ti ofera posibilitatea sa-ti faci un alterego si sa-ti reconstruiesti viata asa cum crezi ca ai vrea… E o lume care se construieste pe baza principiilor economiei reale, dar ca un soi de refugiu. Muncesti in viata reala, pentru a putea sa-ti cumperi libertatea in lumea virtuala.
Poti avea infatisarea pe care ti-o doresti, poti sa te imbraci asa cum in viata reala nu o faci, poti face si spune tot ceea ce in mod normal nu iti permiti. Poti fi tot ceea ce nu esti de fapt, dar intr-o lume virtuala. Totul insa in Second Life se cumpara cu bani reali si daca esti destul de intreprinzator ai posibilitatea ulterioara de a valorifica “activele” si a scoate bani. Pentru ca mai exista multi altii ca tine dispusi sa dea bani reali pentru a-si cumpara o casa, un teren sau pur si simplu de a se distra intr-un bar virtual... Practic muncesti pentru a-ti satisface nevoia de a fi altcineva.
Ma intreb pana unde va merge instrainarea noastra de noi insine si de cei din jur si mai mult, pana unde suntem dispusi sa ne lasam mintiti si sa traim cu iluzii?!
Alienarea acestei societati am simtit-o de cand cererea pietei a impus un nou ritm si practic am ajuns sa ne traim vietile la serviciu si sa fim vizitatori in propria viata. Am sperat ca timpul va aseza lucrurile si oamenii se vor reorienta spre ei insisi si spre experienta vietii luata ca fapt particular si nu ca performanta profesionala. Constat cu tristete ca oamenii sunt din ce in ce mai pesimisti, au renuntat la viata si au ales visurile. O lume fara reguli, in care poti fi cine vrei si poti face orice, o lume in care in loc sa muncesti te poti duce la bal mascat sau la cumparaturi. O lume in care daca nu-ti place cum esti, poti sa renunti si sa te reconstruiesti, o viata in care daca vrei sa schimbi ceva o poti face cu un singur “click”. Poti disparea, si de cate ori nu ne-am dorit fiecare sa disparem, sa ne reconstruim, sa renuntam si sa o luam de la capat si nu am putut?
Nu mai muncim pentru a ne cumpara lucruri reale ci lucruri virtuale, nu mai iesim cu prietenii sau cu partenerii in oras , ci cu personaje virtuale... Putem fi ceea ce nici nu visam intr-o lume paralela, care, daca pentru unii poate fi o joaca, pentru altii poate ajunge un mare hau... un drum catre marea depresie si marea neadaptare. Toate visurile realizabile in virtual vor fi o frustrare in plus in viata reala si posibilitatea de adaptare la conditiile reale va fi tot mai anevoioasa... Pornind de la mici frustrari pe care ai senzatia ca le elimini, ajungi in final sa tinzi sa crezi ca este posibil si sa te lovesti in viata reala de un mare zid, de incapacitatea de a surmonta prejudecati, reguli, legi si ordini sociale. Si vei trai cu ideea ca macar in Second Life esti cineva sau ai realizat ceva...
Ma intreb de foarte multa vreme ce oare ar putea sa ne faca sa fim mai sociabili si mai deschisi catre viata? Ce ar trebui facut ca oamenii sa iubeasca viata si sa incerce sa fie ei insisi in viata reala?
Ma intreb cum as putea sa ajung sa va vorbesc, sa ma auziti si voi la randul vostru sa-mi vorbiti?
Pana si eu va transmit aceste ganduri virtual si incep sa ma gandesc daca nu cumva si eu ajung sa socializez intr-o lume virtuala in detrimentul propriei vieti...
“Quo vadis?”
Nu stiu cati sunteti la curent cu acest nou trend, numit Second Life, o interfata la o lume virtuala care-ti ofera posibilitatea sa-ti faci un alterego si sa-ti reconstruiesti viata asa cum crezi ca ai vrea… E o lume care se construieste pe baza principiilor economiei reale, dar ca un soi de refugiu. Muncesti in viata reala, pentru a putea sa-ti cumperi libertatea in lumea virtuala.
Poti avea infatisarea pe care ti-o doresti, poti sa te imbraci asa cum in viata reala nu o faci, poti face si spune tot ceea ce in mod normal nu iti permiti. Poti fi tot ceea ce nu esti de fapt, dar intr-o lume virtuala. Totul insa in Second Life se cumpara cu bani reali si daca esti destul de intreprinzator ai posibilitatea ulterioara de a valorifica “activele” si a scoate bani. Pentru ca mai exista multi altii ca tine dispusi sa dea bani reali pentru a-si cumpara o casa, un teren sau pur si simplu de a se distra intr-un bar virtual... Practic muncesti pentru a-ti satisface nevoia de a fi altcineva.
Ma intreb pana unde va merge instrainarea noastra de noi insine si de cei din jur si mai mult, pana unde suntem dispusi sa ne lasam mintiti si sa traim cu iluzii?!
Alienarea acestei societati am simtit-o de cand cererea pietei a impus un nou ritm si practic am ajuns sa ne traim vietile la serviciu si sa fim vizitatori in propria viata. Am sperat ca timpul va aseza lucrurile si oamenii se vor reorienta spre ei insisi si spre experienta vietii luata ca fapt particular si nu ca performanta profesionala. Constat cu tristete ca oamenii sunt din ce in ce mai pesimisti, au renuntat la viata si au ales visurile. O lume fara reguli, in care poti fi cine vrei si poti face orice, o lume in care in loc sa muncesti te poti duce la bal mascat sau la cumparaturi. O lume in care daca nu-ti place cum esti, poti sa renunti si sa te reconstruiesti, o viata in care daca vrei sa schimbi ceva o poti face cu un singur “click”. Poti disparea, si de cate ori nu ne-am dorit fiecare sa disparem, sa ne reconstruim, sa renuntam si sa o luam de la capat si nu am putut?
Nu mai muncim pentru a ne cumpara lucruri reale ci lucruri virtuale, nu mai iesim cu prietenii sau cu partenerii in oras , ci cu personaje virtuale... Putem fi ceea ce nici nu visam intr-o lume paralela, care, daca pentru unii poate fi o joaca, pentru altii poate ajunge un mare hau... un drum catre marea depresie si marea neadaptare. Toate visurile realizabile in virtual vor fi o frustrare in plus in viata reala si posibilitatea de adaptare la conditiile reale va fi tot mai anevoioasa... Pornind de la mici frustrari pe care ai senzatia ca le elimini, ajungi in final sa tinzi sa crezi ca este posibil si sa te lovesti in viata reala de un mare zid, de incapacitatea de a surmonta prejudecati, reguli, legi si ordini sociale. Si vei trai cu ideea ca macar in Second Life esti cineva sau ai realizat ceva...
Ma intreb de foarte multa vreme ce oare ar putea sa ne faca sa fim mai sociabili si mai deschisi catre viata? Ce ar trebui facut ca oamenii sa iubeasca viata si sa incerce sa fie ei insisi in viata reala?
Ma intreb cum as putea sa ajung sa va vorbesc, sa ma auziti si voi la randul vostru sa-mi vorbiti?
Pana si eu va transmit aceste ganduri virtual si incep sa ma gandesc daca nu cumva si eu ajung sa socializez intr-o lume virtuala in detrimentul propriei vieti...
“Quo vadis?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
parerea ta aici