Romania a votat

Surprinzator, pentru foarte multi dintre noi, Romania a votat. De foarte multa vreme nu am mai auzit de o prezenta la vot mai mare de 35%, astazi romanii s-au mobilizat, si procentul de 53% deja spune ceva. Dincolo de aceleasi povesti cu turism electoral, cu sectii de votare inchise, desi inca multi oameni nu apucasera sa voteze, dincolo de tot circul de care ne-am saturat cu totii, aceleasi figuri incrincenate la televizor, aceleasi replici, aceeasi lupta... ramane o urma de speranta, ca poate romanii inteleg ca votul lor conteaza.
Finalul nu a surprins, dar finalistii sunt pe niste pozitii care nu le dau comfortul unui final previzibil. Oricare dintre ei poate castiga, functie de aceeasi alegatori care vor decide sa iasa sau nu la vot.
Cat despre referendum, este evident ca incultura noastra politica a facut ca oamenii sa confunde cele doua probleme supuse votului si sa aiba senzatia ca daca alegi sa votezi la referendum, trebuie sa raspunzi la fel la ambele intrebari. Nu am urmarit campania pentru referendum, sunt convinsa ca a fost una total nelamuritoare pentru alegatori: Care e diferenta intre parlamentul unicameral si bicameral. In ce sisteme politice exista parlament unicameral si in ce sisteme exista cel bicameral. Nu cred ca cineva a prezentat argumente pro si contra pentru cele doua optiuni si atunci oamenii au inteles ca trebuie simplificat, ca trebuie redus numarul de parlamentari si de ce nu si numarul de camere din parlament...

Dar nu e prima data cand incultura politica a votantilor ne duce la un rezultat nefavorabil. Invatam din greseli, platindu-le in acelasi timp.

Adio maestre Dinica...

(foto sursa Cinemagia)

Astazi si-a incheiat cel mai mare rol al vietii sale Gheorghe Dinica... Cortina s-a lasat, numai ca in urma ei a ramas linistea. Nimeni nu indraznste sa aplaude un rol impecabil ca cel al omului Gheorghe Dinica, poate pentru ca nimeni nu poate crede ca acesta chiar s-a incheiat. Oricat am vrea un bis, Gheorghe Dinica nu ne va mai rasfata cu unul. Dincolo de cortina s-a stins un mare actor, un mare om.

Zambetul usor ironic, vorbele simple, concise, sarcastice uneori, dar niciodata fara rost vor ramane doar o amintire.

Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul National Bucuresti, Teatrul Odeon si cinematografia romananeasca au ramas mai sarace, mai triste, mai tacute, cu inca un talent... la fel si noi.

A stiut sa se bucure de viata, a stiu sa-i dea sens si acum ne-a lasat meditand la sensul propriilor noastre vieti.

Stefan Iordache va asteapta, maestre sa va povestiti. Drum bun...

Amurgul sinelui

E toamna si frunzele se astern tacut pe pamantul rece si jilav… Sub cerul plumburiu ne continuam drumul obisnuit, un pic mai tacuti, un pic mai ganditori, evident resemnati…
Ma refugiez in lumea amintirilor cand toamna era o incantare, cu simfonia de culori si mantia-i schimbatoare, cu dansul culorilor in aerul rece care iti trezea simturile si te facea sa te simti viu. Aud fosnetul frunzelor sub pasii mei... cu fiecare fosnet, fiecare pas devine mai vioi, cu fiecare pas cadentat, un zambet apare in suflet, e o splendoare unica, in parfumul toamnei, de care am uitat... toti...
Nu ne mai bucuram de culoare, nu ne mai bucuram de parfum, nu ne mai bucuram de clipe... Nu mai e nimic frumos in viata noastra si nimic nu mai anunta ceva frumos la orizont... Ne zbatem infinit sa ne zidim intr-o lume rece, de care credem ca avem nevoie, pe care ne e teama sa o pierdem si-n care murim treptat.
Nu am nevoie de confirmari si nici de explicatii. Fiecare stim de ce e asa si parca toti suntem tot mai neputiinciosi. Am renuntat sa credem ca putem schimba ceva, am renuntat sa credem ca orice am face mai conteaza, ne rezervam dreptul de a mai trai intr-o lume izolata, la amurg, intr-o lume paralela si absolut artificiala, o viata personala conectata la aparate si sustinuta artificial doar pentru ca nu putem sa ne despartim de noi de tot...