Am fost si raman o persoana conflictuala, imi place adesea sa spun ca ma defineste paradoxul... Am iubit intotdeuna paradoxul, poate ca el a reusit cel mai bine sa-mi "explice" lumea asta. Starile conflictuale, zbaterile si toate actiunile in contrast cu ideile care le-au stat la baza...toate au fost mereu paradoxale si astfel am gasit o explicatie atunci cand logica mea nu mai avea una.
E un paradox ca, desi constat uitandu-ma in calendar, ca timpul trece cu repeziciune, ceea ce simt in fapt este ca timpul trece greu, am uneori senzatia ca ma chinuie cu fiecare clipa inceata a lui. Da, stiu, imi veti spune ca nu timpul trece greu ci ca eu am alte asteptari de la clipa urmatoare si dezamagirea mea in fata clipelor la fel ma face sa resimt ca ele trec greu. Superficial vorbind asta simt...
E un paradox faptul ca desi cartea de identitate imi dezvaluie o varsta, eu ma simt extren de tanara si actionez ca si cum acel timp, care paradoxal simt ca trece greu, mai este inca destul pentru mine sa incep sa-mi traiesc viata. Paradoxul acestui paradox este ca desi ma simt tanara in fapt sunt foarte obosita de atata viata, de atatea realitati crude, de atata experienta. Fug de propriile-mi dezamagiri, fug de propria-mi viata, evadez in imaginatie si ma simt tanara ca sa pot compensa esecurile, deziluziile, suferintele si disparitiile din viata mea?!
Paradoxal atata vreme cat am avut sperante, asteptari si incredere toate in jurul meu s-au naruit, mi-am irosit toate resursele si am folosit toate variantele posibile in incercarea de a realiza ceva, cand le-am pierdut pe toate am inceput incet, incet sa construiesc. Am ajuns sa ma tem sa mai fac planuri pe termen lung, acum merg cu pasi mici, in etape, lucrand pe planurile unde merge ceva, fara a ma mai opri si impiedica de ceea ce oricum nu merge... Probabil e o lectie pe care eu trebuia sa o invat experimentand...
Si paradoxal, cand nimic nu mai parea ca mai poate fi dres, cand toate pareau impotmolite si fara nici o posibilitate de rezolvare, cand toate ma conditionau si-mi taiau orice sansa a unui nou inceput si timpul parea a lucra impotriva mea, atunci am cunoscut marea liniste si marea implinire sufleteasca. Pentru ca trebuia sa invat ca nu multumirea si linistea unei vieti indestulatoare aduc plinul sufletesc. Povesti citite in atatea carti, istorii vechi de cand lumea, care intotdeuna au alta profunzime cand sunt traite personal. Imi traiesc povestea cu nerabdarea cu care savurezi fiecare pagina a cartii pe care o iubesti.
Si in fundal ascult Sting - "Book of my life"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
parerea ta aici