Orice prilej devine un derapaj in visare, o evadare in lumea gandurilor pe care o vizitez din ce in ce mai rar, gandurile frumoase, meditatiile, ideile si planurile launtrice... Am constatat ca de fapt lumea mea este ocupata de griji si nelinisti si parca nu-mi mai permit sa fiu eu, cu emotiile mele, cu visurile mele, cu planuri si sperante. Intotdeuna ma gandesc ca ar trebui candva sa...
In pragmatismul acestei lumi ajungem sa gandim in termeni de scop, beneficiu, deadline, rentabilitate... Suntem atat de expusi si totodata parte din acest angrenaj al pragmatismului, cu reguli si artificii, cu manipulari si interese, incat ajungem sa nu mai credem in nimic... Nu ni se mai da dreptul la visare, vesnic cineva ne arata ca ne inselam, ca nu suntem realisti, ca nu intelegem adevaratele intentii, scopuri, interese... Dar uneori avem nevoie sa nu mai intelegem, sa credem ca poate nu este asa.
Intrebarea este oare cat ne costa? Si la fel ma intreb acum, oare nu asta e pretul pe care il platesc pentru ca mi-am permis sa visez, sa cred ca lucrurile sunt altfel si am ajuns prinsa intr-un vartej de griji, probleme si complicatii care acum nu-mi mai dau ragazul sa evadez in lumea mea? Platesc un pret fara a invata nimic, dorindu-mi in continuare sa sfidez o lume in afara careia nu pot trai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
parerea ta aici