Asa am fost crescuta eu, intr-o familie in care s-a cultivat reticenta in fata vorbelor mari, judecata faptelor si masura in aprecieri.
Cu o mama profesoara de istorie am invatat ce inseamna geopolitica, strategia, interesele ascunse, am fost mereu uimita de viziunea pe care ea o avea vizavi de evenimente si de felul in care reusea sa vada, dincolo de aparente, evenimentele globale, incadrate in timp si spatiu. Langa ea aveam incredere ca sunt de partea buna a baricadei si aveam aplombul de a sustine niste opinii din punctul meu de vedere validate de un om intelept.
Am incercat sa fiu discreta si retinuta, intotdeuna argumentata in opinii si am respectat la randul meu argumentele celorlalti, pentru ca inevitabil nu putem fi toti de acord, in fond, poate nu avem toti aceleasi viziuni despre lucruri si cu siguranta nu avem toti aceleasi interese.
Dar in momentul acesta m-as simti lasa daca nu as face gestul de a-mi sustine hotarat si deschis pozitia fata de aceasta campanie electorala care nu hotaraste doar viitorul presedinte pentru urmatorii 5 ani, ci si directia in care o va lua tara pentru vreo 20 de ani.
Consider ca orice persoana ar trebui sa judece lucrurile, evenimentele si mai ales faptele, inainte de a decide cum sa voteze.
1 de ce nu am dori ca cei corupti sa fie deferiti justitiei? Si nu am nici un interes politic, sunt foarte deschisa in a-i vedea pe absolut toti coruptii in puscarie! Este firesc pentru o societate sanatoasa, sa fie capabila sa faca un minim de curatenie si sa ne apere drepturile.
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care celui care fura sa-i fie frica! si mai mult sa fie convins ca mai devreme sau mai tarziu va plati.
Daca dumneavoastra va doriti ca unii sa fure din banii dumneavoastra, fara a da socoteala si apoi sa platiti taxe suplimentare pentru acoperirea pagubelor, sunteti invitatii mei sa votati cu ponta.
2. De ce nu ni se pare normal ca tuturor sa ne fie respectate drepturile constitutionale si vesnic ajungem la o dezbinare, pornind dintr-o mentalitate detestabila: doar cei care sunt la putere au drepturi, restul au doar obligatii. De ce considerati ca singurul mod in care alesul poate iesi presedinte este acela de a frauda alegerile si a refuza un drept constitutional celor care au o alta opinie politica? Cum v-ati simti acum daca cineva v-ar refuza duminica dreptul de a-l vota pe ponta? Cu ce difera acum principiul respectarii constitutiei fata de momentul in care s-a considerat ca presedintele tarii nu a respectat constitutia. Atunci ati vociferat cu totii ca trebuie respectata constitutia si ati dat jos un presedinte. Acum se stie clar care este prevederea constitutionala care este incalcata si acum nu mai sunteti adeptii respectarii prevederilor constitutionale.
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care oamenii sa se duca la vot in procent de 90%, as fi chiar adepta votului obligatoriu si rezultatul votului chiar sa reflecte vointa poporului si nu vointa politica a unui grup de politicieni. Imi doresc ca oamenii sa isi ia in serios rolul de votant si rezultatele sa reflecte starea de fapt . Nu vreau sa mai pun sub semnul intrebarii rezultatele alegerilor, motiv pt care imi doresc ca si dumneavoastra si toti romanii sa voteze pentru a limita puterea politicienilor de a folosi absenteismul la vot.
3. De ce nu suntem capabili sa intelegem importanta separarii puterilor in stat si rolul institutiilor?! De ce ni se pare firesc ca politicul sa se amestece in justitie si justitia sa fie implicata in politica, de ce nu va doriti o justitie independenta, care sa nu tina cont de functii si partide, ci de fapte si dovezi? Care este castigul dumneavoastra direct din faptul ca oameni corupti se tin departe de justitie folosind puterea politica si de ce politica trebuie sa directioneze actul de justitie?
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care justitia sa fie independenta si consider ca ar fi in interesul tuturor ca acest lucru sa se intample.
4. De ce brusc deveniti smeriti si credinciosi? Mi-aduc aminte incidentul cu domnul Raed Arafat, cand a fost demis din functia de secretar de stat de catre Basescu. Atunci am iesit in strada toti si dumneavoastra, sustinatorii psd ati ramas in strada multa vreme deturnand miscarea pro Raed Arafat intr-o miscare anti Basescu si ati strigat in gura mare ca il vreti inapoi pe domnul Arafat. De ce atunci ati putut sustine un musulman si acum invocati argumente religioase pentru a convinge oamenii ca numai ortodocsii pot fi votati? De ce nu intelegeti ca si biserica este tot o institutie implicata politic si va foloseste pentru a se pune la adapost. Aveti idee cati bani sunt manevrati prin intermediul bisericilor si cat suntem furati de 25 de ani prin simplu fapt ca bisericile nu platesc impozite nici pt banii declarati, ca sa nu mai vorbesc de cei nedeclarati pe care cu generozitate ii puneti in cutia milei?!
Eu imi doresc sa traiesc intr-o tara in care biserica ajuta oamenii si lupta pentru drepturile lor. O biserica deschisa sufletelor noastre si nu veniturilor noastre, dechisa oamenilor si nu politicenilor. O biserica transparenta si corecta care sa contribuie la insanatosirea acestei societati fie si doar contribuind la fondul de sanatate cu impozitele pe veniturile incasate, lucru care ar ajuta oamenii sarmani si mai ales o biserica a preotilor cu har detasati de problemele lumesti si care sa ne ajute si pe noi, pacatosii sa ne gasim calea, integritatea, sfintenia prin curatenie sufleteasca.
5. De ce trebuie sa impartim tara in doua si sa devenim dusmani? In mod normal ar trebui sa ne dorim aceleasi lucruri pt tara asta si pentru noi si singura divergenta ar trebui sa fie legata de persoana care consideram ca ar fi mai competenta sa atinga acele obiective. Ar trebui sa ne batem in argumente pozitive si in obiective care mai de care mai indraznete. Ar trebui sa ne dorim aceleasi lucruri si sa avem pretentii de la alesii nostri sa nu ne insele asteptarile.
Imi doresc sa traiesc intr-o tara in care alesii sunt trasi la raspundere de alegatori, sa existe consecinte ale nerespectarii contractelor pe care politicienii le fac, in fapt cu alegatorii in vederea sustinerii prin vot. Visez sa traiesc intr-o tara in care principiile politice sa fie respectate si politicienii sa nu-si mai bage picioarele in convingerile mele si in votul meu incheind aliante cu care eu nu sunt de acord. Vreau sa traiesc intr-o tara in care sa fiu respectata si sa respect!
Mergeti si votati, va respect optiunile, respectati-le si voi pe ale celorlalti!
Prezinta incredere oameni ca blaga , blejnar , basescu , berceanu ? sau poate videanu ? anastase sau udrea??? asa cum sunt convins ca ponta e un zero barat ca si caracter , dirijat de o gramada de mafioti , asa sunt convins si de faptul ca iohannis asta a fost pus ca marioneta sa piarda alegerile . in rest nu am ce comenta , e clar ca esti idealista :) . ceea ce se intampla cu cei care au furat nu e nimic altceva decat o normala redistribuire a finantelor dintr-un buzunar de hot intr-altul...
RăspundețiȘtergere