Si-acum aleg sa povestesc celor care au cunoscut-o pe Teo si sa le explic celor care nu au cunoscut-o, de ce a fost asa de mare impactul disparitiei ei pentru noi. Ca de fapt, povestind si rememorand momentele cu si despre Teo, vorbim despre noi. Pentru ca Teo a stiut sa ne ofere oglinzi, niste oglinzi minunate ale celor care suntem in forul nostru intim si ale celor care ne-am fi dorit sa fim.
Pentru ca Teo nu a lasat copilul din ea sa dispara si s-a alintat cat a putut, s-a rasfatat cat i s-a permis, s-a bucurat si a carcotit. S-a bucurat de zapada, s-a bucurat de pinguini, a tanjit dupa ciocolata, a alergat dupa Mos Craciun, a plans dupa inghetata, a facut colectie de pinguini, ne-a stresat cu colectia ei de pinguini :), i-a fost lene, i-a fost somn, i-a fost frig, a plans ca a pierdut Rapidul, si-a pus dorinte si a visat! Si despre toate astea a vorbit cu noi. Cu totii stiam ce face Teo, ce a suparat-o, ce a bucurat-o, ce a mai facut in ultimii 5 ani. Eram parte din viata ei pentru ca asa a ales ea. Si pentru asta trebuie sa-i multumim. Si mai ales pentru asta ne lipseste foarte mult. Nu stiu cat am reusit noi sa-i umplem viata, dar stiu ca ea ne-a umplut vietile de frumos copilaresc si ne este dor de copilul din ea care ne amintea de copilul din noi.
Pentru ca Teo a ales sa-si faca meseria cu pasiune, a pus suflet in fiecare fotografie facuta, in fiecare eveniment la care a participat, in fiecare proiect la care lua parte. Cand Teo avea treaba noptile erau foarte scurte, taxiurile erau prea lente, ploile erau prea sacaitoare, aparatele erau prea neascultatoare, pentru ca Teo punea pasiune si pentru ca ceea ce facea era mai important decat orice in acel moment. Vesnic in criza de timp, vesnic agitata, vesnic preocupata sa iasa bine, sa ajunga la timp sa faca cea mai faina poza si din miile de poze abia o multumea una, pentru ca era exigenta! Cu Teo traiam emotia fiecarui concert, fiecarui eveniment sportiv, fiecarui eveniment caritabil, cu Teo stateam in tensiune, traiam emotie si ne bucuram pentru tot ce traia, pentru ca ne lua cu ea si ne arata ce inseamna sa traiesti cu pasiune. Fie ca incercam invidie, nostalgie sau admiratie, primeam de la ea sete de viata.
Pentru ca Teo a stiut sa lupte cu viata, cu durerea, cu fatalitatea, cu boala, cu restrictiile, cu frustrarile si cu angoasele. Pentru ea boala era un alter ego cu care vorbea, pe care il ruga sa aiba rabdare, sa o lase sa-si faca treaba si apoi nu avea decat sa doara, pe care il respecta, pentru ca orice afront devenea o lupta inegala si oricat si-ar fi dorit sa o castige, accepta ca nu prea era loc de negociat. Pentru ca reusea sa povesteasca despre toate prin cate a trecut cu seninatatea celui care a invatat ca ceea ce nu poate fi schimbat trebuie acceptat. O lectie foarte grea a vietii pe care Teo o invatase si pe care apoi ne-a descris-o, facandu-ne sa intelegem ca dincolo de copilul frumos exista un om cerebral, matur si vaccinat, cum ii placea sa spuna. Si pentru ca nu a considerat nici o secunda ca 3 operatii pe creier si alte 4 conexe, un diabet si miile de migrene reprezinta o piedica, un handicat sau o rusine, ne-a dat putere sa ne ducem mai usor micile neplaceri marunte, care poate in mintea noastra ar fi devenit mari tragedii, daca nu am fi stiut prin ce a trecut ea. I se spunea "Die Hard" si era mandra de asta. A fost un reper de rezistenta, de demnitate si de tenacitate pe care-l intalnesti odata in viata, daca esti norocos.
Pentru ca lui Teo i se intamplau lucruri. Niciodata nu stiai ce se mai intampla de data asta. Ba ii plesneau tevile de la calorifer si se inunda cu apa calda si facea haz de necaz zicand ca s-a mai incalzit in casa, ba i se spargea geamul si apoi se chinuia sa-l monteze singura, facand poza artileriei de scule folosite, ba se certa cu taximetristul recalcitrant, ba nimerea in cel mai odorizat autobuz, ba o ploua de o mura in drum spre meci sau o batea vantul pe stadion la concert. Cu Teo aproape ca abia asteptai un eveniment ca sa vezi ce i se mai intampla si sa nu credeti ca eram convinsi ca este o fatalitate, ca ei i se intampla mereu cate ceva, desi ea uneori spunea asta, ci pentru ca iubeam felul in care ea vedea realitatea. La ea totul incepea ca o poveste "Sa va spun ce mi s-a intamplat..." in timp ce in realitatea noastra ar fi fost "sa-mi bag piciorul in ea de viata, ca nimic nu merge ca lumea in tara asta ". Toate aceste povesti erau speciale pentru ca ea era speciala si prin felul ei jucaus si copilaresc de a povesti toate ghinioanele pamantului ne facea sa vedem si noi viata altfel, sa interpretam altfel intamplarile si sa punem pret pe unicitatea noastra. Teo ne-a redat pe noi noua aducandu-ne aminte de propria noastra unicitate.
Pentru ca Teo stia sa se bucure de clipe si de oameni. Teo savura fiecare concediu si oriunde se ducea parea a fi raiul pe pamant. Si sunt convinsa ca daca as lua-o pe urmele ei de la Dorna, pana in Grecia, Turcia sau Anglia nu voi reusi sa vad frumosul din lucruri, din locuri si din oameni asa cum il vedea ea. Nu stiu cum se facea ca parca doar la ea rasarea si apunea soarele splendid, doar la ea ploua frumos, doar la ea strazile pustii, banalul pranz sau un desert capatau culori fascinante, doar la ea peisajele erau de basm si pana si blocurile gri ale Bucurestiului pareau naluci printre lumini si umbre. Pentru ca asa le vedea ea si pentru ca stia sa ni le arate asa. Si de la ea am invatat incet, incet sa ne ridicam privirea, sa privim, cerul, norii, apusurile si rasariturile, locurile si oamenii. Teo ne-a invatat sa traim acum, autentic si sa ne bucuram de orice.
Pentru ca pentru Teo, ce era mai bun, urma sa se intample, traia fiecare clipa si-si punea sperantele in clipa urmatoare si parea pregatita pentru orice ar urma sa se intample...
Poate ca doar noi nu am fost pregatiti, doar noi am ramas cu dor de dorul ei de viata, cu dor de intamplari neobisnuite, cu dor de emotii, cu dor de sinceritate, cu dor de copilarie, cu dor de Teo din noi.
Vorbim cu ea pentru ca ne lipsesc confesiunile ei, ne obisnuise cu povestile zilnice si ne simteam importanti si de incredere, ne lipsesc glumele si copilariile ei pentru ca ne-a trezit copilul din noi, ii postam fotografii si poezii pentru ca prin ea am devenit fiecare dintre noi mai artisti, mai sensibili, mai creativi, o tinem prezenta pentru ca Teo este in fiecare dintre noi.
Asa o simt eu pe Teo si asa o voi purta cu mine in aceasta lume.
PS Toate fotografiile sunt luate de pe pagina de facebook a Teodorei, cu intentia sincera de a ilustra toate aceste ganduri.
